Aloe Vera: Trei Lucruri Diferite Cu Același Nume

Pe scurt - Trei lucruri diferite se numesc „aloe”: gelul transparent din mijlocul frunzei, latexul galben de sub coajă și planta din ghiveci. În sticla de băut ajunge, de regulă, primul. - Substanțele din latex au fost trecute în 2021 pe lista celor interzise în alimente, la nivel european, fără nicio limită numerică. Poziția a fost anulată în primă instanță în noiembrie 2024, Comisia a atacat cu recurs, iar la 15 septembrie 2026 textul consolidat o conține în continuare. - Aceleași substanțe sunt materia primă a unui medicament. Monografia europeană le dă ca laxativ pentru constipație ocazională, cel mult o săptămână, interzis sub 12 ani. - Clasificarea „posibil cancerigen” privește extractul din frunza întreagă, nedecolorat, nu gelul. În studiul pe care se sprijină, șobolanii au făcut tumori la intestinul gros, iar șoarecii, la doze mai mari, nu au făcut. - Cifrele de procesare merg invers față de intuiție. Metoda industrială pe frunză întreagă, cu filtrare, lasă cea mai puțină aloină, iar filetarea manuală de șase ori mai mult. - În lista europeană a mențiunilor de sănătate permise, cuvântul „aloe” apare de zero ori. Aproape tot ce se scrie pe paginile de vânzare nu are temei.

Pe raftul unei farmacii stau, una lângă alta, o sticlă de suc de aloe, un gel de corp și un laxativ. Toate trei se sprijină pe același nume botanic. Niciuna nu conține același lucru.

Confuzia nu e a cumpărătorului. O frunză de aloe e construită în straturi, iar straturile acelea se comportă complet diferit: unul e apă cu polizaharide, altul e o substanță cu efect puternic asupra intestinului, pe care legislația europeană a alimentelor a încercat să o scoată din mâncare. Ce ajunge în sticlă depinde de cum a fost tăiată frunza.

Le luăm pe rând: ce e în frunză, ce a făcut legea, ce s-a testat de fapt și ce scrie pe etichetele din magazine.

Ce e în frunză: coaja, stratul galben și gelul

O frunză de aloe are trei zone, ușor de văzut cu ochiul liber când o tai transversal.

Coaja verde, groasă, la exterior. Imediat sub ea, un strat subțire de celule care lasă un lichid galben, amar, numit latex sau exsudat. În mijloc, partea care ocupă cel mai mult volum: un gel transparent, aproape incolor, format în cea mai mare parte din apa plantei și din polizaharide.

Substanțele care au produs toată dezbaterea juridică stau în stratul galben, nu în gel. Se numesc derivați de hidroxiantracen, iar cel mai cunoscut dintre ei este aloina. Sunt substanțele care fac ca latexul de aloe să aibă un efect puternic și rapid asupra intestinului.

Separarea lor nu e o chestiune de „natural față de industrial”, ci de cât de curat reușești să desparți gelul de restul frunzei.

Cifrele de procesare merg invers față de cum te-ai aștepta

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a publicat, în avizul său din 2018, conținutul de aloină obținut prin patru metode industriale de prelucrare. Ordinea surprinde pe oricine crede că „manual” înseamnă „mai curat”.

Explicația stă în ce se întâmplă după tăiere. Metoda pe frunză întreagă macină toată frunza și trece apoi lichidul prin filtrare, inclusiv pe cărbune activ, un procedeu care scoate tocmai substanțele din latex. Filetarea îndepărtează coaja, dar nu filtrează nimic după aceea. Iar metodele care presează frunza întreagă fără filtrare duc latexul direct în produs.

Chiar regulamentul care a interzis aceste substanțe recunoaște procedeul. Considerentul (10) spune că, în timpul fabricării, derivații de hidroxiantracen pot fi îndepărtați prin filtrări succesive, rezultând produse care îi mai conțin doar ca urme, la nivel de impurități.

De aici vine și un avertisment practic pentru cine cumpără: „nefiltrat” și „nepasteurizat”, scrise ca argumente de puritate, înseamnă, la aloe, exact pasul care nu s-a făcut.

Ce a interzis legea în 2021 și unde a ajuns procesul

În martie 2021, Comisia Europeană a adoptat Regulamentul (UE) 2021/468, publicat în Jurnalul Oficial L 96 din 19 martie 2021 și intrat în vigoare în a douăzecea zi de la publicare. Regulamentul adaugă în anexa III la Regulamentul (CE) nr. 1925/2006, partea A, adică lista substanțelor interzise în alimente, patru poziții: aloe-emodina, emodina, „preparatele din frunza speciilor de Aloe care conțin derivați de hidroxiantracen” și dantronul.

Două lucruri contează aici și sunt aproape mereu greșit povestite.

Interdicția nu are nicio cifră. Nu există prag, nici în miligrame pe kilogram, nici în părți per milion. Textul spune „care conțin”, atât. Motivul apare în considerentul (9): pentru că nu s-a putut stabili o doză zilnică de derivați de hidroxiantracen care să nu ridice îngrijorări pentru sănătatea umană, substanțele trebuie interzise, nu limitate.

Plantele cu același mecanism au primit alt tratament. Prin același regulament, preparatele din rădăcina de revent, din frunza sau fructul de senna și din scoarța de crușin, toate cu derivați de hidroxiantracen, au fost trecute în partea C, adică sub supraveghere, nu interzise. Considerentul (11) explică deschis de ce: există posibilitatea unor efecte dăunătoare, dar persistă incertitudinea științifică dacă acele preparate conțin substanțele din partea A. Partea C mai conține, printre altele, monacolinele din drojdia de orez roșu, despre care am scris într-un articol separat.

Apoi a început procesul.

La 13 noiembrie 2024, Tribunalul Uniunii Europene, Camera a șasea extinsă, a pronunțat în cauza T-189/21, Aloe Vera of Europe BV împotriva Comisiei, o hotărâre care anulează exact „a treia poziție din articolul 1 alineatul (1)” al regulamentului, adică poziția despre preparatele din frunza de Aloe. În aceeași zi au fost pronunțate hotărâri și în cauzele T-271/21, T-274/21 și T-302/21.

Aici se oprește, de obicei, relatarea din presă, cu titluri de tipul „Curtea Europeană anulează interdicția”. Două precizări schimbă sensul.

Prima: instanța a fost Tribunalul, nu Curtea de Justiție. Diferența nu e pedanterie, pentru că hotărârea Tribunalului poate fi atacată cu recurs.

A doua: Comisia a atacat toate cele patru hotărâri. Recursurile apar în Jurnalul Oficial, cu date: C-38/25 P, introdus la 22 ianuarie 2025 împotriva hotărârii din T-189/21; C-48/25 P, introdus la 24 ianuarie 2025; C-54/25 P și C-55/25 P, introduse la 27 ianuarie 2025. Am căutat în baza oficială de jurisprudență, la 15 septembrie 2026, hotărâri sau concluzii ale avocatului general în aceste patru cauze: nu există încă niciuna.

Consecința practică se vede în textul legii. Versiunea consolidată a Regulamentului 1925/2006 la 26 noiembrie 2025, cea pe care o citește un producător sau un control, conține în continuare, în partea A, poziția „Preparations from the leaf of Aloe species containing hydroxyanthracene derivatives”.

Așadar, la data acestui articol: anulată în primă instanță, atacată cu recurs, încă prezentă în textul în vigoare. Este o frază care poate expira în orice zi în care Curtea se pronunță, iar dacă citești articolul mult mai târziu, merită verificată.

Latexul are deja un regim: e medicament

Partea din frunză pe care legislația alimentară încearcă să o scoată din mâncare are, de mulți ani, un alt statut.

Agenția Europeană pentru Medicamente a adoptat la 22 noiembrie 2016 monografia europeană EMA/HMPC/625788/2015 pentru sucul uscat din frunzele de Aloe barbadensis și de alte specii de Aloe. Nu e un supliment, e un medicament din plante, iar monografia e foarte precisă.

Indicația: produs medicamentos din plante pentru utilizare de scurtă durată în constipația ocazională. Doza: o preparare echivalentă cu 10 până la 30 mg derivați de hidroxiantracen, calculați ca aloină, o dată pe zi, seara, iar doza corectă este cea mai mică doză care produce efectul dorit. Durata: a nu se folosi mai mult de o săptămână.

Contraindicațiile sunt pe măsură: sub 12 ani, în sarcină și la alăptare, în ocluzie sau stenoză intestinală, atonie, apendicită, boli inflamatorii intestinale precum boala Crohn și colita ulcerativă, dureri abdominale de cauză necunoscută și deshidratare severă. Monografia mai avertizează că folosirea îndelungată a laxativelor stimulante trebuie evitată și că împreună cu diuretice, corticosteroizi sau lemn dulce poate crește pierderea de potasiu.

Aici e paradoxul pe care puțini vânzători îl spun cu voce tare: singurul efect fiziologic bine documentat al plantei aparține fracției pe care un suc din gel o elimină. Cine bea gel filtrat nu ia substanța care produce efectul despre care se scrie pe internet. Iar cine ar lua-o, ar lua un laxativ stimulant, cu regulile de mai sus.

Cancerul: ce anume a fost clasificat

Propoziția „aloe e cancerigenă” circulă la fel de mult ca „aloe vindecă tot”. Amândouă sunt imprecise, iar precizia se poate verifica.

Agenția Internațională pentru Cercetare în domeniul Cancerului a evaluat aloe în volumul 108 al monografiilor sale, publicat în 2016. Evaluarea finală spune că extractul din frunza întreagă de Aloe vera este posibil cancerigen pentru om, grupa 2B. În aceeași evaluare, despre dovezile la om se folosește termenul „inadequate evidence”, adică dovezi inadecvate: nu înseamnă „s-a demonstrat că nu”, înseamnă că studiile disponibile nu permit nicio concluzie, în niciun sens. Despre animale, dovezile sunt „suficiente”, tot pentru extractul din frunza întreagă.

Studiul pe care se sprijină clasificarea este raportul tehnic TR-577 al Programului Național de Toxicologie din Statele Unite, din 2013. Substanța testată a fost un extract nedecolorat din frunza întreagă de Aloe barbadensis Miller, administrat în apa de băut timp de doi ani.

Dozele merită citite atent, pentru că sunt aproape mereu răstălmăcite. Șobolanii au primit 0,5%, 1,0% și 1,5%, iar concluzia a fost „dovezi clare de activitate cancerigenă”, cu adenoame și carcinoame ale intestinului gros, la ambele sexe. Șoarecii au primit 1,0%, 2,0% și 3,0%, deci mai mult, iar concluzia a fost „nicio dovadă de activitate cancerigenă”, tot la ambele sexe.

Cât de departe e acel extract de o băutură din comerț se poate pune în cifre. Un studiu publicat în 2024 în Food and Chemical Toxicology descrie extractul nedecolorat din frunza întreagă ca având aproximativ 6.400 ppm aloină A, în timp ce băutura comercială din frunza interioară pe care au testat-o autorii, timp de 90 de zile, pe șobolani, conținea 3,43 ppm aloină totală. La acea băutură, studiul nu a găsit efecte adverse legate de substanța testată.

Onestitatea cere și partea incomodă. În avizul său din 2018, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară scrie că nu a putut da un aviz privind o doză zilnică de derivați de hidroxiantracen care să nu ridice îngrijorări. Tot acolo se arată că atât extractul din frunza întreagă, cât și cel decolorat, cu un conținut de derivați redus cu 99%, au produs creșteri semnificative statistic ale frecvenței mutațiilor într-un test pe celule de limfom de șoarece. Este un rezultat in vitro, pe celule, nu la om, dar există și nu poate fi ascuns sub covor.

Frunza tăiată acasă

„Tratament cu frunze de aloe vera” se caută, în România, de sute de ori pe lună. Merită spus ce se întâmplă, fizic, când tai o frunză din ghiveci.

Tăierea la bază e cea mai grosieră separare posibilă. Lichidul galben care se scurge primul este exact fracția cu derivați de hidroxiantracen, adică partea pe care industria o îndepărtează prin filtrare și pe care legea alimentară a încercat să o interzică. Nicio clătire rapidă nu face ce face cărbunele activ.

Institutul american pentru sănătate complementară și integrativă scrie simplu: folosirea orală a latexului de aloe poate provoca dureri abdominale, crampe și diaree. Tot acolo se arată că, în 2002, autoritatea americană pentru alimente și medicamente a cerut producătorilor să scoată latexul de aloe din laxativele care se vând fără rețetă, din lipsă de date de siguranță. Nu pentru că s-ar fi dovedit periculos, ci pentru că nu existau dosarele necesare.

Despre ficat, baza de date LiverTox a Institutelor Naționale de Sănătate din Statele Unite dă pentru aloe scorul de probabilitate B, adică o cauză probabilă, dar rară, de leziune hepatică evidentă clinic. Cazurile publicate sunt rare și, în general, s-au rezolvat după oprirea produsului. Institutul pentru sănătate complementară notează, la rândul lui, că s-au raportat cazuri de hepatită acută la consumul oral de extracte din frunze de aloe, după perioade între trei săptămâni și cinci ani.

Și, pentru că e o întrebare care apare des: aceeași sursă spune că aloe luată pe gură, sub formă de gel, latex sau extract din frunza întreagă, poate fi nesigură în sarcină și în timpul alăptării.

Ce cumperi când scrie „aloe” pe sticlă

Pe rafturile din România stau, sub același cuvânt, produse care nu au mare lucru în comun.

Câteva reguli de citire, toate verificabile pe etichetă, în zece secunde.

Primul ingredient spune aproape tot. La băuturile cu bucăți de gel vândute în supermarket, primul ingredient e apa, iar la unele zahărul vine înaintea aloei. Procentul declarat de aloe la astfel de băuturi e adesea în jur de o treime.

„Gel” nu are o definiție legală în dreptul alimentar. Cuvântul acoperă și un suc din partea interioară a frunzei, și un produs cu apă adăugată și conservanți. Contează lista de ingrediente, nu cuvântul de pe față.

Procentele mari nu sunt o garanție. Ele spun cât din conținut e material din plantă, nu ce parte din frunză e și nici cum a fost prelucrată.

Sigiliul de asociație nu e lege. Standardul organizației internaționale a industriei aloe cere maximum 10 ppm aloină A plus B pentru ingredientele de tip suc din frunză destinate consumului oral. Este un standard privat de certificare, consemnat ca atare de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară, nu o limită din vreun regulament. Iar pragul se aplică ingredientului, nu produsului din sticla ta.

„BIO” atestă metoda de producție, nu compoziția. Certificarea ecologică reglementează cum se cultivă și cum se procesează. Nu spune nimic despre concentrația vreunei substanțe. Codul de tipul RO-ECO-008 de pe etichetă este codul organismului de control, nu al produsului.

Ce nu are voie să scrie nimeni despre aloe

Aici e partea în care ne punem și pe noi în aceeași oală cu restul pieței.

Lista europeană a mențiunilor de sănătate permise este anexa la Regulamentul (UE) nr. 432/2012. Am căutat cuvântul „aloe” în versiunea consolidată la 20 august 2025, în tot textul: apare de zero ori. Nu există nicio mențiune de sănătate autorizată pentru aloe. Spre comparație, prunele uscate au una singură, cu o condiție de porție scrisă în lege.

Se aude des că mențiunile pe plante ar fi „on hold”, deci ar merge orice până se decide Comisia. Regimul tranzitoriu chiar există, la articolul 28 alineatele (5) și (6) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, dar el permite folosirea mențiunilor pe răspunderea operatorului, iar Curtea de Justiție a confirmat în cauza C-363/19 că sarcina probei rămâne la cel care afirmă. Pentru un suc nestandardizat, fără buletin de analiză pe substanța activă și fără doză dovedită, dosarul acela nu se poate construi onest.

Mai sunt câteva capcane care par inofensive:

• „Susține sănătatea” sau „pentru starea de bine” sunt trimiteri generale, permise doar dacă sunt însoțite de o mențiune specifică autorizată. Pentru aloe nu există niciuna, deci nici trimiterea generală nu stă în picioare.
• „Detoxifiere”, „pentru afecțiuni digestive”, „calmează aciditatea” intră sub articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, care interzice atribuirea unui aliment a proprietății de a preveni, trata sau vindeca o boală și chiar trimiterea la astfel de proprietăți. Alineatul (4) extinde regula la publicitate și la prezentare, deci și la titlul unei categorii din meniu.
• „Conține antioxidanți” nu figurează în lista închisă a mențiunilor nutriționale din anexa la Regulamentul 1924/2006, iar formularea despre stresul oxidativ e autorizată doar pentru câteva substanțe numite, între care nu e aloe.
• „Fără zahăr” cere maximum 0,5 g zaharuri la 100 ml. Formularea corectă pentru un suc care nu are zahăr adăugat este „fără adaos de zaharuri”, iar ea vine cu obligația mențiunii însoțitoare despre zaharurile prezente în mod natural. Am scris despre cum se citesc corect aceste praguri în articolul despre îndulcitori.

Regula se aplică identic etichetei fizice, paginii de produs, bannerului și reclamei.

Ce s-a testat, de fapt, pe aloe băut

Există studii clinice pe aloe luată pe gură. Ce arată ele e mai puțin spectaculos decât ce se citează din ele.

Colita ulcerativă. Studiul randomizat publicat în 2004 de Langmead și colaboratorii, în Alimentary Pharmacology & Therapeutics, a comparat gelul de aloe cu placebo timp de patru săptămâni. Remisiunea clinică a fost de 30% față de 7%, cu p = 0,09, deci fără semnificație statistică. Răspunsul clinic, un obiectiv secundar, a atins semnificația. Este un rezultat care justifică studii mai mari, nu o concluzie.

Refluxul. Studiul publicat în 2015 de Panahi și colaboratorii, citat peste tot ca dovadă că aloe „e la fel de bună ca medicamentele”, se descrie chiar în titlu drept studiu-pilot cu control pozitiv: nu a avut braț placebo, toate cele trei grupuri au primit un tratament activ. Fără placebo, într-o afecțiune funcțională, efectul nu poate fi separat de răspunsul la placebo.

Glicemia. Două meta-analize publicate în 2016 se contrazic numeric între ele: cea semnată de Suksomboon și colaboratorii găsește o scădere mică a glicemiei pe nemâncate și niciun efect pe hemoglobina glicată, iar cea semnată de Zhang și colaboratorii, o scădere de câteva ori mai mare. Când două sinteze pe aceeași literatură dau rezultate atât de diferite, concluzia prudentă e că literatura însăși e neomogenă.

Colonul iritabil. O meta-analiză din 2018, semnată de Hong și colaboratorii, a găsit un efect pe termen scurt, dar a lucrat pe trei studii mici, iar niciunul dintre ele nu atinsese singur pragul de semnificație statistică. Concluzia autorilor privește tratamentul de scurtă durată, nu consumul zilnic pe termen lung.

Și, indiferent de rezultate, rămâne o problemă de transfer. Studiile au folosit produse standardizate, cu conținut de polizaharide declarat pe mililitru, în cantități zilnice care nu seamănă cu porția scrisă pe o sticlă din comerț. Un rezultat obținut cu un extract standardizat nu se poate muta pe o băutură al cărei conținut de substanță activă nu e declarat nicăieri. Este exact aceeași problemă ca la lintea uscată față de cea fiartă: cifra nu spune nimic dacă nu spui despre ce stare a produsului vorbești.

Despre durată, institutul american pentru sănătate complementară scrie că studiile sugerează că folosirea pe termen scurt a gelului de aloe pe cale orală, până la 42 de zile, este sigură. Fraza se referă la gel, nu la latex și nu la extractul din frunza întreagă.

Cinci lucruri care circulă și nu stau în picioare

„Aloe conține peste 200 de vitamine.” Anexa XIII la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 enumeră treisprezece vitamine cu valoare nutrițională de referință. Treisprezece în total, pentru toate alimentele din lume.

„Aloe e singura plantă cu vitamina B12.” Vitamina B12 este sintetizată de bacterii și de arhee, nu de plante. Afirmația nu are nici sursă, nici mecanism. Tiparul se repetă la multe plante vândute ca „bombe de vitamine”, cum am arătat la măceșe.

„Alcalinizează organismul.” pH-ul sângelui e menținut între limite foarte strânse de rinichi și de plămâni. Nicio băutură nu îl mută, iar dacă ar face-o, ar fi o urgență medicală, nu un beneficiu.

„Detoxifiază ficatul.” Singura legătură documentată între aloe și ficat merge în direcția opusă: rapoarte rare de leziune hepatică, într-o bază de date a Institutelor Naționale de Sănătate.

„Ajută la slăbit.” Mecanismul subînțeles e cel laxativ, iar laxativele stimulante acționează în intestinul gros, după ce absorbția caloriilor s-a făcut deja. Ce se pierde e apă.

Dacă bei, cum se bea

Regulile de bun-simț, fără promisiuni, sunt scurte.

Respectă porția scrisă pe eticheta produsului pe care îl ai în casă și nu o depăși pentru că „e natural”. Ține sticla la frigider după deschidere. Agită înainte de servire, pentru că partea densă se așază.

Nu bea aloe în sarcină sau în timpul alăptării. Nu o da copiilor mici. Dacă ai o boală inflamatorie intestinală, dacă iei tratamente pe termen lung, mai ales diuretice sau medicamente pentru inimă, sau dacă ai avut reacții alergice la plante din aceeași familie, întreabă întâi medicul sau farmacistul. Dacă apar crampe sau scaune moi, produsul se oprește.

Cine caută un efect asupra tranzitului caută, de fapt, fracția care e medicament. Aceea se ia din farmacie, cu regulile ei, nu dintr-o sticlă de suc.

Aloe la Biovicta

Pe raftul nostru sunt două produse din aloe pentru consum: sucul de 750 ml și pudra de 200 g.

Din gama Biovicta

Suc de aloe vera 100%, BIO 750ml

36,70 lei

Cumpără →

Nu publicăm cifre despre compoziția lotului nostru, pentru că nu avem un buletin de analiză pe lot pe care să îl arătăm. Când îl avem, îl scriem aici, cu metoda și limita de cuantificare folosite.

Pagina sucului spune, verbatim: „100% suc din pulpa frunzei de Aloe barbadensis Miller, din agricultură ecologică” și „Fără apă adăugată, fără zahăr adăugat, fără conservanți, fără coloranți, fără arome”. Produsul e certificat ecologic, iar porția scrisă pe pagină e de 30 ml pe zi, dimineața. La gust e ușor acrișor, nu seamănă cu un suc de fructe.

Întrebări frecvente

Ce boli tratează aloe vera? Niciuna, în sensul în care poate fi scris pe un aliment. Nu există nicio mențiune de sănătate autorizată pentru aloe în lista europeană, iar legea interzice atribuirea unui aliment a proprietății de a preveni, trata sau vindeca o boală. Singurul efect bine documentat al plantei, cel laxativ, aparține latexului și e reglementat ca medicament.

Cât suc de aloe se bea pe zi? Cât scrie pe eticheta produsului pe care îl ai, nu cât s-a folosit în studii. Studiile clinice au lucrat cu preparate standardizate, în cantități care nu se potrivesc cu porțiile de pe sticlele din comerț, iar transferul rezultatelor de la unele la altele nu e corect.

Sucul de aloe e bun pentru stomac? Nu există studiu clinic pe aloe și gastrită. Studiul pe reflux citat des nu a avut grup placebo. În schimb, monografia europeană pentru sucul uscat de frunză îl contraindică explicit în bolile inflamatorii intestinale.

Ajută aloe la slăbit? Mecanismul subînțeles de vânzători este cel laxativ. Laxativele stimulante acționează în intestinul gros, după ce absorbția caloriilor a avut deja loc, deci ce se pierde este apă, nu grăsime.

Aloe detoxifiază ficatul? Singura legătură documentată merge invers. Baza de date LiverTox a Institutelor Naționale de Sănătate din Statele Unite îi dă aloei scorul de probabilitate B, adică o cauză probabilă, dar rară, de leziune hepatică evidentă clinic.

Care specii de aloe sunt comestibile? Specia folosită pentru băut este Aloe vera, cunoscută și ca Aloe barbadensis Miller. Alte specii, precum Aloe arborescens, apar mai ales în cosmetice. Indiferent de specie, partea care se consumă este gelul din interiorul frunzei, nu latexul.

Pot tăia o frunză din ghiveci și să o beau? Tăierea frunzei acasă este cea mai grosieră separare posibilă, iar primul lichid care se scurge este exact fracția galbenă cu derivați de hidroxiantracen. Industria o îndepărtează prin filtrare, inclusiv pe cărbune activ; acasă nu ai cum.

Aloe conține 200 de vitamine sau vitamina B12? Nu. Legislația europeană enumeră treisprezece vitamine cu valoare de referință, în total. Iar vitamina B12 este produsă de bacterii și de arhee, nu de plante.

Surse

Notă

Textul acesta e informativ și nu înlocuiește sfatul unui medic sau al unui farmacist. Nu descrie proprietăți de prevenire, tratare sau vindecare a vreunei boli. Situația juridică descrisă aici a fost verificată la 15 septembrie 2026, iar recursurile aflate pe rolul Curții de Justiție o pot schimba.