Merișoare: Dicționar De Etichetă, În Nouă Cuvinte

Pe scurt: - Merișorul crud nu e prea puțin dulce, e prea acid. Are 4,27 g zaharuri la 100 g, cam cât murele și jumătate cât afinele. Ce îl face de nemâncat e pH-ul de 2,30-2,52, același interval cu sucul de lămâie. - De aceea aproape tot ce se vinde e îndulcit. Din opt produse de merișoare pe care le avem noi, patru sunt infuzate cu suc de fruct și două sunt sucuri. Doar două nu au nimic adăugat: cele liofilizate și mixul cu coacăze. - „Fără zahăr” are un prag legal: 0,5 g la 100 g. Cele mai mici valori de pe rafturile noastre sunt 33 g la fructul uscat și 4,10 g la 100 ml de suc. Două dintre titlurile noastre purtau totuși cuvântul. Le-am schimbat. - Diferența dintre două pungi din aceeași gamă: cele infuzate cu suc de ananas au 68 g zaharuri și 4,6 g fibre la 100 g; cele liofilizate, cu un singur ingredient, au 33 g zaharuri și 23 g fibre. Jumătate din zahăr și de cinci ori mai multe fibre. - Vitamina C dispare la uscare. În fructul proaspăt: 14,0 mg la 100 g. În merișorul uscat îndulcit, măsurat pe patru probe: 0,0 mg, cu minimul 0,0 și maximul 0,0. - Cuvântul „urinar” nu se poate scrie, deși dovezile sunt de partea lui. Recenzia Cochrane din 2023 găsește o reducere de risc de 30%, cu certitudine moderată, la trei grupuri de persoane. Merișorul nu are însă nicio mențiune de sănătate autorizată în Uniunea Europeană, iar formularea a fost cerută nominal și respinsă. Legea și dovada pot să diverge. - Sub același cuvânt românesc stau două plante. Merișorul american are bobul mare; merișorul de munte e altă specie, cu bobul cât un bob de piper. Punga noastră „sălbatică” e a doua. - Articolul e un dicționar: nouă cuvinte de pe ambalaj, fiecare cu ce înțelege cumpărătorul, ce spune textul de lege și ce spun cifrele noastre.

Pe o pungă de merișoare încap vreo douăzeci de cuvinte. Aproape fiecare dintre ele înseamnă, în textul care îi reglementează folosirea, altceva decât în limba română de zi cu zi.

Nu e o figură de stil. Diferența se măsoară: în grame, în praguri și în dosare respinse. Iar unele dintre cuvintele care nu spun ce par să spună au fost, până săptămâna asta, chiar pe paginile noastre.

Dicționarul de mai jos are nouă intrări, în ordine crescătoare de consecință. Prima e inofensivă. Ultima nu se poate scrie deloc.

„Acru”

Ce înțelege cumpărătorul. Că merișorul are puțin zahăr.

Ce spun cifrele. Nu are. Merișorul crud are 4,27 g zaharuri la 100 g, măsurat pe cinci probe, cu un interval de la 3,55 la 4,75. Pentru comparație, murele au 4,88 g, iar afinele 9,96 g. Merișorul are cam cât mura și jumătate cât afina.

Ce îl face de nemâncat crud e acidul. pH-ul sucului de merișoare e între 2,30 și 2,52, în același interval cu sucul de lămâie, măsurat între 2,00 și 2,60. Afinele stau la 3,12-3,33, murele la 3,85-4,50. Pe conținutul de acizi, diferența e și mai clară: merișorul are între 2,67 și 3,57% acizi, merișorul de munte între 2,27 și 3,05%, iar afinul de pădure între 0,35 și 0,75%. Prima cifră acoperă, în lucrarea-sursă, merișorul american și pe cel european la un loc. Adică de la 3,6 până la 10 ori mai puțin.

Acizii sunt trei: chinic, malic și citric. Merișorul e unul dintre puținele fructe în care acidul chinic apare în cantitate notabilă.

Consecința. Tot ce urmează pe etichetă e o reacție la aciditatea asta. Fructul nu se vinde ca atare pentru că nu se poate mânca ca atare, iar industria a găsit o singură soluție practică: să îi adauge dulce.

„Îndulcit”

Ce înțelege cumpărătorul. Că s-a pus un pic de ceva ca să fie mai bun.

Ce spun etichetele noastre. S-au pus între 30 și 45% din produs. La punga de 500 g, unde fructul e 55%, restul de 45% e suc de mere, suc concentrat și ulei de floarea-soarelui.

Procedeul se numește infuzie osmotică: fructul se taie sau se perforează, se ține în suc concentrat până când zahărul din suc intră în el, apoi se usucă. Merișorul nu se poate usca simplu, ca pruna, tocmai din cauza cojii ceroase și a acidității.

Un ingredient care lipsea de pe paginile noastre. Uleiul de floarea-soarelui e pe ambele etichete cu suc de mere, ca agent de glazurare, ca fructele să nu se lipească. Pe paginile de produs nu apărea. L-am adăugat.

Cifra care închide intrarea. Aceleași două pungi, din același raft: cea infuzată are 68 g zaharuri și 4,6 g fibre; cea liofilizată, cu un singur ingredient, are 33 g zaharuri și 23 g fibre. Jumătate din zahăr și de cinci ori mai multe fibre.

„Fără zahăr”

Ce înțelege cumpărătorul. Că nu are zahăr.

Ce spune textul. Anexa la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 are o rubrică numită FĂRĂ ZAHARURI, cu o condiție exactă: produsul nu trebuie să conțină mai mult de 0,5 g zaharuri la 100 g sau 100 ml. E o mențiune nutrițională reglementată, nu o descriere liberă.

Ce spun cifrele noastre. Cea mai mică valoare de pe rafturile noastre e 4,10 g la 100 ml, la sucul neîndulcit: de opt ori peste prag. La fructele uscate, între 33 și 68,67 g: de la 66 până la 137 de ori peste.

Ce am făcut noi cu cuvântul. Două dintre titlurile noastre îl purtau. La cel cu suc de ananas, eticheta producătorului scrie „fără adaos de zahăr”, iar noi am scris în titlu, pe site, „fără zahăr” — am înăsprit mențiunea față de ambalaj. La cele liofilizate, eticheta nu spune nimic despre zahăr: cuvântul era integral al nostru. Le-am schimbat pe amândouă.

„Fără adaos de zaharuri”

Ce înțelege cumpărătorul. Că zahărul din produs e al fructului.

Ce spune textul. Rubrica FĂRĂ ADAOS DE ZAHARURI nu are prag, are un test: produsul nu trebuie să conțină adaos de monozaharide sau dizaharide „sau un orice alt produs alimentar folosit pentru proprietățile sale de îndulcire”. Nu e o listă de substanțe, e o întrebare despre destinație: la ce a fost pus acolo?

Iar când produsul are zaharuri proprii, anexa adaugă o indicație scrisă cu majuscule: „CONȚINE ZAHARURI PREZENTE ÎN MOD NATURAL”. Textul spune „ar trebui”, nu „trebuie”, deci e o recomandare.

Unde se oprește certitudinea. Textul european nu tranșează singur cazul concentratului de suc de fructe. Singurul ghid pe subiect pe care l-am găsit e britanic, non-statutar, actualizat după Brexit, deci fără forță în România; el dă drept exemplu chiar băutura de merișoare, iar criteriul lui e denumirea produsului. Denumirile noastre conțin verbul: „îndulcite cu suc de mere”, „cu suc de ananas”. Aceasta e lectura noastră, nu un text de lege, și o dăm ca atare.

Ce e sigur: siropul de orez, care apare la unul dintre sucurile noastre, este literalmente un aliment folosit pentru proprietățile lui de îndulcire.

„Suc”

Ce înțelege cumpărătorul. Fruct stors.

Ce spune textul. Sucul de fructe e definit în anexa I ca „produsul fermentabil, dar nefermentat, obținut din partea comestibilă a fructelor sănătoase și coapte”, cu culoarea, aroma și gustul caracteristice fructului din care provine. Lista lui de ingrediente e închisă, iar zahărul nu figurează în ea. Nectarul e altceva: suc diluat cu apă, cu un conținut minim de fruct stabilit pe specie, și are voie cu zaharuri adăugate, până la 20%. „Cocktailul de merișoare” nu e o categorie reglementată deloc: în practică e apă cu o fracțiune de suc și cu zahăr.

Amănuntul pe care nu îl spune nimeni. Interdicția zaharurilor adăugate în sucurile de fructe se aplică din 28 octombrie 2013, iar stocurile etichetate înainte au putut fi vândute până la 28 aprilie 2015. Data de 28 octombrie 2015, care circulă ca dată a legii, nu e a legii: ea apare o singură dată în directivă, în interiorul unei mențiuni de etichetă, „începând cu 28 octombrie 2015, niciun suc de fructe nu conține adaos de zaharuri”, permisă până la 28 octombrie 2016. Iar din 14 iunie 2026, de când se aplică Directiva (UE) 2024/1438, e permisă din nou, fără termen, o singură formulare: „sucurile de fructe conțin numai zaharuri prezente în mod natural”. Și ea descrie categoria, nu produsul. Când vedeți azi „fără zahăr adăugat” pe o sticlă de suc, nu vi se spune nimic despre acel produs.

Ce nu e o denumire permisă. „Îndulcit natural”. Lista denumirilor speciale din anexa III e limitativă: opt denumiri care se pot folosi numai în limba lor de origine, plus una singură deschisă tuturor limbilor oficiale, „apă de nucă de cocos”, adăugată în 2024. „Îndulcit natural” nu e printre ele. Iar prevederea care cerea cândva cuvântul „îndulcit” în denumirea de vânzare a sucurilor cu zahăr adăugat nu îl permitea, îl impunea, și a dispărut odată cu interzicerea zahărului în sucuri.

„Sălbatice”

Ce înțelege cumpărătorul. Aceleași merișoare, dar culese din pădure.

Ce e de fapt. Altă plantă.

Sub cuvântul românesc „merișor” stau două specii diferite. Vaccinium macrocarpon, merișorul american, are bobul mare, oval și lucios; el se cultivă în Canada și în Statele Unite și el ajunge, uscat, în majoritatea pungilor. Vaccinium vitis-idaea, merișorul de munte, are bobul mic și rotund, cât un bob de piper, și crește spontan în nordul Europei.

Punga noastră „sălbatică” e a doua: eticheta ei scrie chiar Vaccinium vitis-idaea, iar țara de origine e Bulgaria. Restul gamei e macrocarpon, din Canada și din Statele Unite.

Diferența nu e doar de mărime. În nomenclatura vamală a Uniunii Europene, cuvântul românesc „merișor” denumește oficial vitis-idaea, nu macrocarpon. Iar pe conținutul de acizi cele două nu se suprapun perfect: 2,67-3,57% la merișoarele americane și europene măsurate împreună în lucrarea-sursă, față de 2,27-3,05% la merișorul de munte. Sursa nu raportează separat cele două specii americane, deci intervalul acoperă ambele.

O observație despre chiar eticheta noastră. Punga de merișoare sălbatice poartă, tipărită de producător, o frază care le atribuie proprietăți medicinale și le așază mai presus de valoarea nutrițională. Nu o reproducem aici, nici măcar între ghilimele: articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 interzice nu doar atribuirea unor proprietăți de prevenire, tratament sau vindecare, ci și simpla referire la ele, iar o reproducere într-un text comercial ar fi tot o referire. O semnalăm ca observație despre ambalaj și atât.

„Liofilizat”

Ce înțelege cumpărătorul. Că se păstrează tot ce era în fruct.

Ce se pierde, cu cifra cea mai dură din tot dosarul. Vitamina C. În merișorul proaspăt: 14,0 mg la 100 g, măsurat pe cinci probe, cu un interval de la 11,8 la 17,0. În merișorul uscat îndulcit, măsurat pe patru probe: 0,0 mg, cu minimul 0,0 și maximul 0,0. Un al doilea set dă 0,2 mg, iar baza franceză notează „sub 0,5 mg”. Adică o pierdere între 98,6 și 100%.

Și capătul care nu convine. Pentru merișorul liofilizat nu am găsit nicio determinare analitică publicată. Există etichete care declară vitamina C, dar o etichetă nu e o măsurătoare, iar una americană declară o cifră care coincide suspect de bine cu simpla înmulțire aritmetică a valorii din fructul proaspăt. Singurul studiu evaluat de colegi pe care l-am găsit comparând metodele de uscare la merișor confirmă direcția, dar rezumatul lui nu conține nicio cifră, iar textul integral e cu abonament.

Deci: că liofilizarea păstrează mai mult decât uscarea cu aer cald e plauzibil și probabil adevărat. Cât anume, nu știm, și nu scriem o cifră pe care nu o avem. Nici măcar atunci când apare pe o etichetă.

„Bogat în”

Ce înțelege cumpărătorul. Că are mult.

Ce spune textul. Mențiunile nutriționale sunt o listă închisă, cu praguri, nu vocabular liber:

• „Sursă de fibre” cere cel puțin 3 g la 100 g. „Bogat în fibre” cere cel puțin 6 g. Formularea „sursă bogată de fibre” nu există în anexă: e un hibrid între două rubrici diferite.
• „Bogat în vitamina C” cere 24 mg la 100 g. Niciuna dintre cele opt etichete ale noastre nu declară vitamina C, iar la merișorul uscat ea e măsurată la zero.
• „Fără sare” cere cel mult 0,005 g sodiu la 100 g. Pragul e scris în sodiu, etichetele declară sare, iar între ele conversia legală, din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, e sare = sodiu × 2,5. Pragul, citit în sare, e deci 0,0125 g. Șase dintre paginile noastre declară o valoare, iar ele merg de la 0,02 la 0,06 g sare, adică de la 0,008 la 0,024 g sodiu: toate peste prag, cea mai mică cu peste jumătate. Forma disponibilă rămâne „fără sare adăugată”, iar la un fruct nimeni nu caută oricum cuvântul acesta.

Pe fibre, produsele noastre trec pragul de „sursă de fibre”, care e de 3 g. Pragul de „bogat în fibre”, care e de 6 g, îl trec doar cele liofilizate, cu 23 g, și la limită punga BIO de 150 g, cu exact 6,0 g; cele cu 4,4 și 4,6 g nu îl trec. Formularea trebuie să fie cea din anexă, iar pragul, cel al produsului.

„Urinar”

Ce înțelege cumpărătorul. De ce cumpără merișoare, în cele mai multe cazuri.

Ce spune textul. Nimic, și tocmai asta e problema.

Am numărat programatic, în ambele limbi, pe cele 238 de rânduri ale anexei la Regulamentul (UE) nr. 432/2012, versiunea consolidată la 20 august 2025: cuvintele „merișor”, „Vaccinium”, „cranberry” și „proantocianidine” apar de zero ori. În registrul european al mențiunilor, toate intrările depuse pentru merișor figurează ca neautorizate, iar formularea despre tractul urinar a fost cerută nominal și respinsă.

Nu ajută nici ocolișurile. Articolul 10 alineatul (3) permite o trimitere generală la sănătate numai dacă e însoțită de o mențiune specifică din liste, iar pe merișor nu există nicio mențiune-ancoră. Cuvântul „tradițional” apare totuși în regulament, dar în alt loc și pentru altceva: articolul 1 alineatul (4) scoate din domeniu descriptorii generici folosiți în mod tradițional pentru o categorie de alimente, cu o procedură de derogare. Nu e o portiță pentru mențiuni de sănătate pe un fruct. Iar un disclaimer de tipul „nu constituie tratament” nu schimbă încadrarea: interdicția vizează mențiunea, nu promisiunea de vindecare.

Ce spune știința, cu ambele capete. Recenzia Cochrane din 2023, a cincea actualizare a unei lucrări începute în 1998, a strâns 50 de studii și 8.857 de participanți. Rezultatul principal, pe infecția urinară simptomatică și confirmată prin cultură: produsele din merișoare au redus riscul, cu un risc relativ de 0,70 și un interval de încredere de la 0,58 la 0,84, pe 6.211 participanți, cu o certitudine a dovezilor calificată drept moderată. Eterogenitatea e mare, I² = 69%.

Pe subgrupuri, tot cu certitudine moderată, efectul apare la femeile cu infecții recurente (0,74; 0,55-0,99), la copii (0,46; 0,32-0,68) și la persoanele devenite susceptibile în urma unei intervenții medicale (0,47; 0,37-0,61). Și nu apare la vârstnicii instituționalizați (0,93; 0,67-1,30), la femeile însărcinate (1,06; 0,75-1,50) și la adulții cu golire incompletă a vezicii (0,97; 0,78-1,19). Concluzia autorilor spune exact asta: datele susțin folosirea la primele trei grupuri și nu o susțin la celelalte trei.

Alte două comparații, ambele cu certitudine scăzută: față de antibiotice, merișorul nu a arătat nicio diferență (1,03; 0,80-1,33, două studii, 385 de participanți) — ceea ce, pe un comparator activ și eficace, nu înseamnă nici că e la fel de bun, nici că nu e; față de probiotice, a redus riscul (0,39; 0,27-0,56). Iar efectele adverse digestive au fost la limita semnificației: 1,33, cu interval de la 1,00 la 1,77.

Aici e tot rostul articolului. Dovezile sunt mai favorabile decât are voie eticheta să spună. Un aviz științific favorabil nu e o autorizație, iar merișorul nu are autorizație. Legea și dovada pot să diverge, iar pe etichetă ne obligă legea.

Aceeași recenzie notează că nu s-a putut demonstra nicio diferență între doze mici, moderate și mari de proantocianidine, și că nu există niciun regim stabilit.

Cifra de 36 mg, care circulă peste tot. Vine dintr-un studiu pe 32 de voluntari sănătoși care măsura, în laborator, aderența bacteriană în urină — nu infecții. Concluzia autorilor lui nu era 36 mg, ci 72. Iar un trial care a testat 37 mg pe zi a ratat obiectivul principal, cu un raport al ratelor de 0,76 și un interval de la 0,51 la 1,11 — dar comparatorul lui nu era placebo, ci o doză mică, de 2 mg, ceea ce schimbă ce înseamnă acolo „a ratat”.

Și o problemă de măsurare. Cochrane citează o sursă potrivit căreia dozarea proantocianidinelor „poate să nu fie exactă sau reproductibilă”, cu o singură metodă validată, și că unele produse „pot conține puține proantocianidine sau deloc”. Niciuna dintre etichetele noastre nu le declară.

Ce era pe paginile noastre. Pe pagina sucului scria, inclusiv în datele structurate citibile de Google, despre aderență bacteriană la celulele uroteliale, despre E. coli, o cifră de proantocianidine pe care nu o avem de nicăieri, și o schemă de cură de 14 până la 21 de zile. Am rescris pagina de la zero.

Ce rămâne de scris pe o pungă de merișoare

Destul, de fapt. Doar că e altceva decât ce se scrie de obicei.

Gustul, care e chiar subiectul: un fruct atât de acru încât nu se mănâncă crud, și de aceea se infuzează cu suc. Compoziția, exact cum e pe etichetă, cu procentul de fruct și cu cifra de zaharuri întreagă, nu rotunjită în jos. Originea, care la merișoarele noastre e Canada, Statele Unite sau Bulgaria, după produs. Specia, fiindcă sub același cuvânt românesc stau două plante diferite. Ce s-a adăugat și de ce, inclusiv uleiul de floarea-soarelui, care e acolo ca fructele să nu se lipească. Și cum se folosesc.

Ce nu rămâne: nicio promisiune de efect, niciun superlativ, nicio doză zilnică, niciun cuvânt despre tractul urinar.

Merișoare la Biovicta

Opt produse, toate cu compoziția și cifrele citite de pe etichetă, nu din baze de date.

• Merișoare liofilizate, un singur ingredient, 50 g — 25,60 lei. Un singur ingredient. Eticheta declară 332 kcal, 33 g zaharuri și 23 g fibre la 100 g. Origine: Canada.

Din gama Biovicta
Merișoare liofilizate, 50 g
25,60 lei
Cumpără →
• Merișoare sălbatice BIO, îndulcite cu suc de mere, 150 g — 29,80 lei. Vaccinium vitis-idaea, merișorul de munte, altă specie decât restul gamei. 70% fruct, 30% suc de mere concentrat, ambele ecologice. 46,1 g zaharuri. Origine: Bulgaria.
• Merișoare uscate îndulcite cu suc de mere BIO, 150 g — 21,90 lei. 60% fruct, 39% suc de mere concentrat, 0,1% ulei de floarea-soarelui, toate ecologice. 56 g zaharuri. Origine: Canada.
• Merișoare uscate infuzate cu suc de ananas, 200 g — 18,90 lei. 58,5% fruct, 40% suc de ananas. 68 g zaharuri. Origine: SUA.
• Merișoare deshidratate îndulcite cu suc de mere, 500 g — 36,90 lei. 55% fruct, 42% suc de mere. 68,67 g zaharuri. Produs convențional, fără certificare ecologică. Origine: SUA.
• Suc de merișoare 100% BIO neîndulcit, 750 ml — 43,80 lei. Un singur ingredient. 31,8 kcal și 4,10 g zaharuri la 100 ml. Origine: Canada.
• Suc de merișoare BIO îndulcit, 750 ml — 43,80 lei. Îndulcit cu sirop de orez. Eticheta declară 56 kcal și 12,40 g zaharuri la 100 ml, adică de trei ori cât sucul neîndulcit de mai sus, la același preț. Handle-ul lui public mai conține încă sintagma „fara-zahar”, moștenită; nu îl schimbăm deocamdată, fiindcă am rupe legăturile existente.
• Coacăze negre și merișoare liofilizate, 50 g — 24,80 lei. Mix liofilizat.

Întrebări frecvente

De ce merișoarele crude sunt atât de acre, dacă au puțin zahăr? Nu au puțin zahăr: au 4,27 g la 100 g, cam cât murele. Ce le face de nemâncat crude este aciditatea. pH-ul sucului de merișoare este între 2,30 și 2,52, în același interval cu sucul de lămâie, iar conținutul de acizi este de 3,6 până la 10 ori mai mare decât la afinul de pădure. Acizii sunt în principal chinic, malic și citric.

Ce înseamnă legal „fără zahăr” pe o pungă de fructe uscate? Este o mențiune nutrițională reglementată prin anexa la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, cu un prag exact: cel mult 0,5 g zaharuri la 100 g. Merișoarele uscate au între 33 și 68,67 g, în funcție de produs, deci de la 66 până la 137 de ori peste prag. Formularea care se poate folosi, când e adevărată, este „fără adaos de zaharuri”.

Merișoarele îndulcite cu suc de fructe sunt „fără adaos de zaharuri”? Textul european nu tranșează singur cazul. Rubrica interzice adaosul de monozaharide sau dizaharide „sau un orice alt produs alimentar folosit pentru proprietățile sale de îndulcire”, adică pune o întrebare despre destinație. Un concentrat de suc de fructe adăugat tocmai ca să îndulcească intră, după citirea noastră, în această categorie. Este lectura noastră a textului, nu o poziție a unei autorități.

Câte zaharuri are o porție de merișoare uscate? La 30 g, între 10 și 21 g de zaharuri, în funcție de produs. Aportul zilnic de referință pentru zaharuri, folosit pe etichete, este de 90 g. La cele infuzate cu suc, o porție de 30 g acoperă în jur de 23% din el; la cele liofilizate, în jur de 11%.

Care e diferența dintre merișoarele deshidratate și cele liofilizate? La deshidratare, fructul se taie sau se perforează, se infuzează cu suc concentrat și se usucă cu aer cald: rămâne moale, iar zahărul din suc rămâne în el. La liofilizare, apa se elimină prin sublimare la temperaturi negative, fructul rămâne întreg și crocant, fără nimic adăugat. În gama noastră, diferența măsurată este de 33 g zaharuri și 23 g fibre la liofilizate, față de 56 până la 68,67 g zaharuri și 4,4 până la 6 g fibre la cele infuzate.

„Merișoare sălbatice” înseamnă același fruct, cules din pădure? Nu. Sub cuvântul românesc „merișor” stau două specii. Vaccinium macrocarpon, merișorul american, are bobul mare și se cultivă. Vaccinium vitis-idaea, merișorul de munte, are bobul mic, cât un bob de piper, și crește spontan. Punga noastră de merișoare sălbatice este a doua specie, cu originea în Bulgaria; restul gamei este prima.

Ce se poate spune legal despre merișoare și tractul urinar? Nimic. Merișorul nu are nicio mențiune de sănătate autorizată în Uniunea Europeană: nu apare în anexa la Regulamentul (UE) nr. 432/2012, iar în registrul european toate cererile depuse pentru el figurează ca neautorizate, inclusiv cea despre tractul urinar, care a fost cerută nominal și respinsă. Nici formularea „asociat tradițional” nu este permisă: articolul 10 alineatul (3) cere ca orice trimitere generală la sănătate să fie însoțită de o mențiune autorizată, iar aici nu există niciuna.

Ce arată studiile despre merișoare și infecțiile urinare? Recenzia Cochrane din 2023, pe 50 de studii și 8.857 de participanți, a găsit că produsele din merișoare reduc riscul de infecție urinară simptomatică și confirmată prin cultură: risc relativ 0,70, cu interval de încredere de la 0,58 la 0,84, pe 6.211 participanți, cu certitudine moderată. Efectul apare la femeile cu infecții recurente, la copii și la persoanele devenite susceptibile după o intervenție medicală, dar nu apare la vârstnicii instituționalizați, la femeile însărcinate și la adulții cu golire incompletă a vezicii. Aceeași recenzie nu a putut demonstra nicio diferență între doze mici, moderate și mari de proantocianidine. Nimic din toate acestea nu poate fi scris pe o etichetă sau pe o pagină de produs din Uniunea Europeană, fiindcă merișorul nu are nicio mențiune de sănătate autorizată.

Surse și referințe

Acte normative, citite în versiunile consolidate din CELLAR:

• Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate — articolul 10 alineatele (1)-(3) și anexa, rubricile FĂRĂ ZAHARURI, CONȚINUT REDUS DE ZAHARURI, FĂRĂ ADAOS DE ZAHARURI, SURSĂ DE FIBRE, BOGAT ÎN FIBRE, FĂRĂ SODIU sau FĂRĂ SARE. CELEX 02006R1924-20141213.
• Regulamentul (UE) nr. 432/2012, lista mențiunilor de sănătate permise. CELEX 02012R0432-20250820, consolidat la 20 august 2025. Numărătoare proprie: 238 de rânduri de mențiuni, 81 de rubrici în versiunea engleză și 82 în cea română.
• Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor — articolul 7 alineatul (3), anexa XIII partea B (aportul de referință pentru zaharuri, 90 g). CELEX 02011R1169-20180101.
• Directiva 2001/112/CE privind sucurile de fructe — definiția sucului și a nectarului, lista de ingrediente permise, denumirile speciale din anexa III. CELEX 02001L0112-20260614, versiune consolidată aplicabilă din 14 iunie 2026, în forma dată de Directiva (UE) 2024/1438. Pentru datele de aplicare a interdicției zaharurilor adăugate: Directiva 2012/12/UE, articolele 2 și 3, CELEX 32012L0012.
• Regulamentul (UE) 2018/848 privind producția ecologică.

Lucrări și evaluări, cu identificatorul lor:

Avizele EFSA pe merișor și funcția tractului urinar, precum și intrările din registrul european al mențiunilor pentru Vaccinium macrocarpon, sunt citate prin numerele lor de aviz și de înregistrare, nu prin PMID: nu sunt lucrări indexate în PubMed.

Baze de compoziție: USDA FoodData Central, pentru merișorul crud și pentru cel uscat îndulcit, cu numărul de determinări indicat la fiecare cifră; Ciqual/ANSES; tabelul de pH al alimentelor publicat de FDA.

Notă de metodă. Numărătoarea anexei s-a făcut cu un analizor care ține evidența tabelelor imbricate în celule, fiindcă anexa conține tabele în interiorul celulelor, iar o căutare simplă se oprește la primul dintre ele. Rezultatul e identic în română și în engleză, iar controalele pozitive („Prune uscate”, „Kiwi verde”, „Nuci”) apar fiecare exact o dată. Valorile nutriționale ale produselor noastre sunt transcrise de pe fotografiile etichetelor.

Precizare. Articolul are caracter informativ și nu înlocuiește sfatul unui medic. Persoanele aflate sub tratament cu anticoagulante orale ar trebui să discute cu medicul înainte de a consuma regulat merișoare sau suc de merișoare: unele flavonoide din fruct pot afecta metabolismul hepatic al acestor medicamente.