Zer Praf: Ghid Complet — De Ce Se Califică Legal Drept „Sursă de Proteine” și De Ce Tot Nu Este Proteină din Zer

Pe scurt: - Zerul praf se califică legal drept „sursă de proteine”. Pragul din legislația europeană nu este gravimetric, ci procentual din energie: minimum 12%. Produsul ajunge la 14,3%. - Se califică tocmai din cauza lactozei. Lactoza are aceeași densitate energetică precum proteina, 4 kcal pe gram, deci nu diluează fracția proteică din calcul. - Și tot din cauza lactozei nu poate fi folosit ca sursă de proteine. Pentru 20 g de proteină ți-ar trebui 160 g de pudră, adică 115 g de lactoză și peste jumătate de pungă. - Nu este proteină din zer. Concentratul are minimum 25% proteine, izolatul minimum 90% raportat la substanța uscată. Zerul praf are 12,5%. - Zerul integral nu păstrează bioactive pe care izolatul le pierde. Este exact invers: imunoglobulinele și lactoferina sunt proteine și se concentrează în izolat. - Pudra de zer nu este un aliment tradițional. Tradiția — urda, zerul băut la stână — este cu zer lichid proaspăt. Pudra este produs industrial.

Una dintre cele mai frecvente întrebări căutate în România pe subiectul zerului este „care este diferența dintre zer și proteina din zer?”. Întrebarea aceea rezumă tot ce urmează.

Zerul praf și proteina din zer sunt două produse diferite, cu compoziții diferite și utilizări diferite, vândute sub cuvinte care sună la fel. Ghidul de față explică ce le desparte, ce se poate afirma legal despre fiecare și de ce zerul praf ajunge într-o situație aproape comică: îndeplinește condiția legală pentru o mențiune pe care, în practică, nu o poate onora.

Informațiile de mai jos se referă la proteine ca nutrient. O alimentație variată și echilibrată și un stil de viață sănătos sunt importante pentru sănătate; efectele descrise se obțin în acest cadru.

Din gama Biovicta

Zer pudră BIO (organic whey integral), 300g

22,80 lei

Cumpără →

Trei produse, un singur cuvânt

Zerul este lichidul care rămâne după ce laptele coagulează și cașul se separă. Din el se fac trei lucruri complet diferite, iar diferența se vede într-o singură coloană.

Trei precizări pe care aproape nimeni nu le face.

Prima: baza de raportare contează. Cifra de 90% pentru izolat este raportată la substanța uscată. Raportat la 100 g de produs așa cum îl cumperi, cum cere declarația nutrițională europeană, un izolat conform revine la aproximativ 84-88 g. Când vezi „90% proteine” pe o pungă, întreabă la ce se raportează.

A doua: aceste praguri nu sunt drept european. Vin din standardele industriei americane a lactatelor, care sunt voluntare. Legislația federală americană definește doar concentratul, la minimum 25% proteine. În Uniunea Europeană nu există nicio definiție pentru niciunul dintre ele.

A treia: pentru zerul praf există un reper internațional, tot voluntar. Standardul Codex Alimentarius CXS 289-1995 cere pentru „whey powder” minimum 10% proteine din lapte, cu un conținut de referință de 61% lactoză și maximum 5% apă. Codex nu este însă drept european — este un standard de referință, nu o obligație.

Whey înseamnă zer — și de aici vine toată confuzia

„Whey” este cuvântul englezesc pentru zer. Când vezi pe o pungă „whey protein”, „whey concentrate” sau „whey isolate”, citește „proteină din zer”, „concentrat de zer”, „izolat de zer”.

Confuzia din magazinele online vine tocmai de aici: în engleză, „whey” înseamnă exact același lucru ca „zer” — lichidul rămas după coagularea laptelui — dar se folosește comercial ca sinonim pentru pudra proteică sportivă. Un „whey protein” cu 80% proteine și un zer praf cu 12,5% poartă același cuvânt-rădăcină și sunt produse diferite, cu prețuri care diferă de aproape zece ori.

Ce este reglementat: cuvântul „zer” este o denumire rezervată produselor lactate, prin anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. Nu îl poți folosi pentru altceva. Dar dreptul european nu stabilește nicio specificație de compoziție pentru zerul praf.

Zer dulce și zer acid: de ce contează

Nu tot zerul este la fel, iar diferența vine din felul în care s-a coagulat laptele.

Zerul dulce rezultă din brânzeturile făcute cu cheag, unde coagularea se produce enzimatic. Rămâne aproape de pH-ul laptelui, în jur de 6, și păstrează cea mai mare parte din lactoză și din calciu.

Zerul acid rezultă din coagularea cu acid — brânză de vaci, iaurt scurs. Are pH sub 5, mai puțină lactoză și, important, mult mai multe minerale trecute în lichid, fiindcă aciditatea dizolvă calciul din micelele de cazeină.

Standardul Codex cere pentru zerul praf obișnuit minimum 10% proteine, iar pentru cel acid minimum 7%, cu până la 15% cenușă — adică minerale. Un produs din zer acid este, prin construcție, mai sărac în lactoză și mai bogat în săruri.

Distincția explică și de ce sfatul de a folosi zer la marinat nu se aplică aici: frăgezirea cărnii vine din aciditate, iar zerul dulce nu o are.

Paradoxul: se califică legal, și tot nu e proteină

Aici este partea care merită înțeleasă în detaliu, fiindcă schimbă felul în care citești orice etichetă.

Mențiunea nutrițională „sursă de proteine” are un prag definit în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1924/2006. Îl redăm verbatim, pentru că formularea explică totul:

„Se poate face o mențiune conform căreia un produs alimentar este sursă de proteine și orice altă mențiune care poate avea același înțeles pentru consumator numai dacă cel puțin 12% din valoarea energetică a produsului alimentar o reprezintă proteinele.”

Observă ce nu spune: nu spune „cel puțin X grame la 100 g”. Pragul este procentual din energie.

Aplicat pe cifrele de pe eticheta produsului nostru — 349 kcal și 12,5 g proteine la 100 g:

• 12,5 g × 4 kcal/g = 50 kcal din proteine
• 50 ÷ 349 = 14,3% din valoarea energetică
• Pragul este 12%. Trece.

Și trece tocmai din cauza lactozei. Lactoza este un glucid, iar glucidele au aceeași densitate energetică precum proteinele: 4 kcal pe gram, conform factorilor de conversie din anexa XIV la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011. Un ingredient care aduce tot atâtea calorii pe gram cât proteina nu diluează fracția proteică din calcul. Iar mineralele și apa, care ocupă restul, nu aduc niciun fel de calorii.

Un produs cu aceeași cantitate de proteine, dar cu grăsime în loc de lactoză, ar cădea sub prag — fiindcă grăsimea aduce 9 kcal pe gram și ar umfla numitorul.

Și acum partea care anulează totul

Calificarea juridică nu spune nimic despre farfurie.

Doza folosită ca reper în cercetarea pe sinteza proteică musculară este de aproximativ 20 g de proteină pe masă. Ca să o obții din zer praf:

160 g înseamnă peste jumătate din punga de 300 g, într-o singură porție. Iar cei 115 g de lactoză sunt de aproape zece ori peste cantitatea pe care EFSA o descrie ca fiind tolerată de marea majoritate a persoanelor cu malabsorbție, într-o singură doză.

Deci: eticheta califică, farfuria nu. Zerul praf este, legal vorbind, sursă de proteine. Practic vorbind, este un mod scump și greu digerabil de a lua proteină — 0,61 lei pe gram de proteină, cu 72 g de lactoză la fiecare 100 g de pudră.

Și mai există o condiție, pe care aproape nimeni nu o citează. Pragul din anexă nu ajunge singur. Articolul 5 alineatul (1) litera (d) din același regulament cere, cumulativ, ca „cantitatea de produs care poate fi consumată în mod rezonabil” să ofere „o cantitate semnificativă de nutrient”. Pentru proteine nu există o astfel de cantitate definită în legislație — regula de 15% din valoarea de referință, din anexa XIII la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, se aplică doar vitaminelor și mineralelor. Rămâne testul științific. Iar la porția pe care o recomandăm noi, 10-15 g, zerul praf aduce 1,25-1,9 g de proteine, adică 2,5-3,8% din valoarea de referință de 50 g pe zi. Compoziția la 100 g trece pragul din anexă; cantitatea consumată rezonabil nu trece testul din articolul 5.

Onestitatea cere să fie spuse ambele cifre, nu doar cea care ne convine.

Ce se poate spune legal, și ce nu

Fiindcă produsul trece pragul de „sursă de proteine”, se deblochează trei mențiuni de sănătate din Regulamentul (UE) nr. 432/2012. Este a treia oară când întâlnim situația asta pe blog: la fel se întâmplă cu beta-glucanul din ovăz și cu glucomananul din konjac, unde mențiunea vine însă la pachet cu condiții mult mai stricte. Le redăm în textul oficial românesc:

„Proteinele contribuie la creșterea masei musculare” „Proteinele contribuie la menținerea masei musculare” „Proteinele contribuie la menținerea sănătății sistemului osos”

Condiția, identică la toate trei, este ca produsul să fie cel puțin sursă de proteine în sensul de mai sus.

Atenție însă la ce spun aceste mențiuni: sunt despre proteine ca nutrient, nu despre zer ca ingredient. Nu există nicio mențiune autorizată pentru proteina din zer ca atare. EFSA a evaluat un pachet de cereri exact pe acest subiect și nu a stabilit o relație cauză-efect.

Ce nu se poate spune

„Bogat în proteine” — pragul este 20% din energie, iar produsul stă la 14,3%. Este exact aceeași situație în care se află fisticul, la 14,4% din energie: se califică drept sursă de proteine, dar nu mai mult (vezi ghidul despre fistic).

„Recuperare după antrenament” atribuită proteinelor — în Regulamentul 432/2012, mențiunea despre refacerea funcției musculare după efort intens este autorizată exclusiv pentru glucide, nu pentru proteine.

„Imunoglobuline care susțin imunitatea”, „lactoferină antimicrobiană” — niciunul dintre acești termeni nu apare în lista autorizată. „Antimicrobian” intră, în plus, sub incidența articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011: informațiile despre un aliment nu îi pot atribui proprietăți de prevenire, de tratare sau de vindecare a unei boli umane și nici nu pot evoca astfel de proprietăți.

„Fără zahăr” sau „conținut redus de zaharuri” — pragurile sunt 0,5 g și, respectiv, 5 g la 100 g. Produsul are în jur de 72 g. Depășirea este de 144 de ori, respectiv de 14 ori.

„Fără lactoză” sau „conținut redus de lactoză” — în Uniunea Europeană nu există un prag armonizat pentru aceste formulări la alimentele obișnuite. Iar produsul este, oricum, la polul opus.

„Sursă de calciu”, „bogat în riboflavină” și celelalte. Aici merită o explicație, fiindcă este cea mai interesantă oportunitate ratată din tot subiectul. Datele de compoziție pentru categoria „zer dulce deshidratat” arată valori care ar trece cu mult pragurile: calciu la aproape 100% din valoarea de referință la 100 g, fosfor peste 130%, riboflavină peste 150%. Dar acelea sunt medii pentru o categorie, dintr-o înregistrare marcată ea însăși drept referință istorică, cu analize datate în anii '70. Regulamentul pune sarcina justificării pe operator: fără buletin de analiză pe lotul propriu, mențiunea nu se poate folosi. Este exact situația pe care am descris-o și la nucile braziliene și seleniu, unde cifrele de compoziție variază atât de mult între loturi încât o medie de categorie nu poate susține o afirmație de etichetă. O scriem aici ca informație, nu ca afirmație despre produs.

Ce obligații se activează

Ori de câte ori cineva folosește mențiunile de mai sus — pe etichetă, pe pagina de produs sau într-un articol ca acesta — articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul 1924/2006 cere patru lucruri:

• (a) o mențiune care indică importanța unei alimentații variate și echilibrate și a unui stil de viață sănătos;
• (b) cantitatea de produs și modelul de consum necesare pentru efect;
• (c) după caz, o mențiune adresată persoanelor care ar trebui să evite produsul;
• (d) un avertisment pentru produsele care pot prezenta risc în caz de consum în exces.

Cantitatea de produs și modelul de consum, litera (b): cele trei mențiuni se referă la proteine ca nutrient și presupun un aport proteic zilnic adecvat — valoarea de referință de pe etichete este de 50 g de proteine pe zi. O porție de 15 g de zer praf aduce 1,9 g de proteine, adică 3,8% din această valoare. Cantitatea care ar aduce singură doza de 20 g de proteină folosită ca reper în cercetare este de 160 g de pudră pe masă, o cantitate pe care nu o recomandăm și pe care nimeni nu o consumă rezonabil. Zerul praf contribuie la aportul zilnic de proteine ca ingredient, alături de celelalte surse din alimentație; nu îl poate acoperi singur.

Cine ar trebui să evite produsul, litera (c): persoanele cu galactozemie, persoanele cu alergie la proteinele laptelui de vacă și persoanele cu intoleranță severă la lactoză.

Avertisment privind consumul în exces, litera (d): produsul conține în jur de 72 g de lactoză la 100 g. Consumul unor cantități mari într-o singură doză poate provoca balonare, crampe și diaree la persoanele cu malabsorbție de lactoză.

Din gama Biovicta

Proteină din Zer BIO VITARISE

187,00 lei

Cumpără →

Cum citești eticheta unui zer praf

Câteva reguli de declarare pe care le vei vedea încălcate frecvent, inclusiv de producători mari.

Lactoza nu are voie ca rând separat în tabelul nutrițional. Articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 conține o listă limitativă de nutrienți care pot fi adăugați la declarația obligatorie, iar lactoza nu figurează acolo. Forma corectă este „Glucide X g, din care zaharuri X g”, cu lactoza menționată separat, ca informație voluntară. Atenție la cifră: glucidele totale sunt cel puțin egale cu lactoza, de regulă puțin peste ea, fiindcă zerul conține și urme de alți glucizi.

Toată lactoza intră la „zaharuri”. Definiția din anexa I include toate monozaharidele și dizaharidele. Un zer praf are, prin urmare, un conținut de zaharuri foarte mare — nu pentru că i s-a adăugat ceva, ci pentru că lactoza este un zahăr. Asta explică de ce eticheta arată alarmant la prima vedere și de ce mențiunile de tip „fără zahăr” sunt imposibile.

Proteinele se calculează, nu se măsoară direct. În Uniunea Europeană, proteina declarată este azotul total înmulțit cu 6,25. Codex folosește pentru lactate factorul 6,38. Aceeași probă poate da, prin urmare, cifre care diferă cu circa 2%, în funcție de convenție.

Sarea este sodiu × 2,5. Un zer praf are sodiu natural, deci va avea o cifră de sare deloc neglijabilă, fără ca nimeni să fi adăugat sare. Al nostru declară 1,5 g de sare la 100 g, adică un sfert din aportul de referință de 6 g pe zi — la o porție de 10 g revin 0,15 g, iar la una de 30 g, 0,45 g. Grăsimile, în schimb, sunt aproape absente: 0,7 g la 100 g.

Verifică dacă energia se închide. Înmulțește proteinele și glucidele cu 4 și grăsimile cu 9. Dacă totalul nu se apropie de energia declarată, undeva este o inconsecvență — de obicei în cifra glucidelor.

Lactoza: 72 de grame și ce înseamnă practic

Aceasta este cifra care decide cum se folosește produsul.

Ce spune EFSA, în formulare descriptivă și nu ca prag unic — avizul din 2010 privind pragurile de lactoză:

„Un prag unic de lactoză pentru toate persoanele cu intoleranță la lactoză nu poate fi determinat, din cauza variației mari a toleranțelor individuale.”

(Avizul EFSA este publicat doar în limba engleză; traducerea ne aparține.)

Plus trei observații din același aviz: la unele persoane simptomele apar sub 6 g; marea majoritate a persoanelor cu malabsorbție tolerează până la 12 g într-o singură doză, cu simptome absente sau minore; iar doze mai mari pot fi tolerate dacă sunt distribuite de-a lungul zilei.

Citit pe tabelul de mai sus: o linguriță sau două nu ridică nicio problemă pentru majoritatea oamenilor. O porție de tip „shake” de 30 g aduce 21,6 g de lactoză — de aproape două ori peste cei 12 g pe care EFSA îi descrie ca tolerați într-o singură doză, cu simptome absente sau minore. La această cantitate, mulți dintre cei cu malabsorbție vor simți diferența.

Malabsorbție nu înseamnă intoleranță

Distincția aceasta se pierde în aproape tot ce se scrie pe subiect. Malabsorbția este incapacitatea de a digera complet lactoza, măsurabilă prin test. Intoleranța înseamnă a avea simptome. Multe persoane cu malabsorbție nu au simptome la cantitățile obișnuite.

Iar o precizare de care merită să știi, fiindcă schimbă ce citești în altă parte: cel mai citat studiu despre prevalența malabsorbției la lactoză — Storhaug, Fosse și Fadnes, 2017 — a fost retras în ianuarie 2025, după ce s-a constatat că estimările pentru un număr mare de țări proveneau din studii nereprezentative pentru populația generală. Cifrele care circulă din el — 68% la nivel global, 28% în Europa — sunt estimări de malabsorbție, nu de intoleranță, și apar în continuare în majoritatea articolelor românești pe subiect, de regulă etichetate greșit drept „intoleranță”.

Pentru România nu există date de prevalență reprezentative: cifrele care circulă provin din cohorte spitalicești mici, dintr-un singur centru, care nu pot fi extrapolate la populația generală.

Alergia este altceva. Alergia la proteinele laptelui de vacă este o reacție imună la proteine, nu o problemă de digestie a zahărului. Zerul praf conține proteine din lapte, deci nu este potrivit persoanelor cu această alergie, indiferent de lactoză. Pe etichetă, laptele apare la punctul 7 din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, ca substanță care provoacă alergii sau intoleranțe.

Ce nu este adevărat despre zerul integral

Există un set de argumente care circulă în favoarea zerului integral față de cel procesat. Cele mai multe nu rezistă.

„Zerul integral păstrează compușii bioactivi pe care izolatul îi pierde.” Este exact invers. Imunoglobulinele, lactoferina și alfa-lactalbumina sunt proteine. La ultrafiltrare rămân în fracțiunea reținută, adică se concentrează în concentrat și în izolat. Un izolat are mai multe dintre ele la 100 g decât zerul praf, nu mai puține.

„Conține oligozaharide prebiotice.” Laptele de vacă are 30-60 mg de oligozaharide la litru, față de 5-20 g la litru în laptele uman — de aproape o sută până la câteva sute de ori mai puțin. Toată punga de 300 g conține de ordinul a 0,2-0,3 g.

„Este un aliment tradițional.” Tradiția — urda, zerul băut proaspăt la stână, curele de zer din stațiunile europene — este cu zer lichid. Pudra de zer este un produs industrial, apărut odată cu uscarea prin pulverizare. Ingredientul are o istorie lungă; forma pe care o cumperi, nu.

„Se folosește la marinat, pentru frăgezirea cărnii.” Frăgezirea vine din aciditate. Zerul dulce, cel rezultat din brânzeturile cu cheag, are pH-ul în jur de 6. Zerul acid ar face asta; acesta nu.

„Nu conține deloc cazeină.” Aproape, dar nu chiar. Cazeinele principale rămân în caș, corect. Dar un fragment al kappa-cazeinei, numit glicomacropeptidă, trece în zerul dulce și reprezintă 20-25% din proteina lui. Se formează atunci când cheagul taie kappa-cazeina, deci în zerul acid, unde nu s-a folosit cheag, nu apare deloc.

Și în cealaltă direcție, ca să nu cădem în supracorectare: faptul că zerul praf are puține proteine nu îl face un produs slab. Îl face un alt produs. La 26,3 g proteine la 100 g, laptele praf integral are de două ori mai multe decât zerul praf — și nimeni nu îl cumpără ca supliment proteic.

La ce este bun de fapt

Zerul praf este un ingredient, nu un supliment. Ce face bine:

În aluaturi. Aici este utilizarea cu cel mai clar fundament tehnologic. Lactoza nu este fermentată de drojdia de panificație obișnuită, așa că rămâne în aluat până la coacere și participă la rumenire prin reacția Maillard, împreună cu proteinele. Rezultatul este o coajă mai închisă la culoare și mai lucioasă, la aceeași temperatură și același timp. Proteinele din zer contribuie separat la structură și la reținerea umidității, deci pâinea se usucă mai greu.

În băuturi și smoothie-uri, ca bază lactată ușoară, cu gust ușor acrișor, fără grăsimea laptelui.

În supe și sosuri, ca îngroșător ușor și ca sursă de gust lactat.

Ce nu face: nu înlocuiește o pudră proteică, nu este un produs pentru refacere după antrenament și nu este ceva de consumat cu lingura.

Zer praf la Biovicta

Vindem Zer pudră BIO, 300 g, la 22,80 lei. Este zer integral deshidratat din lapte de vacă certificat ecologic, fără arome și fără conservanți. Nu i s-a adăugat zahăr, dar conține zaharuri prezente în mod natural — lactoza din zer, în jur de 72 g la 100 g.

Pagina lui spune deja, de la început, ceea ce majoritatea magazinelor nu spun: nu este o pulbere proteică. Ghidul de față explică de ce distincția contează și de ce, paradoxal, produsul îndeplinește totuși condiția legală pentru mențiunea „sursă de proteine” — o mențiune pe care nu o punem pe etichetă și nu o folosim ca argument de vânzare, fiindcă la porția pe care o recomandăm ea nu ar însemna nimic în practică. O explicăm aici tocmai pentru a arăta distanța dintre ce permite legea și ce livrează produsul.

Conține lapte și lactoză. Nu este potrivit persoanelor cu galactozemie, cu alergie la proteinele laptelui de vacă sau cu intoleranță severă la lactoză.

Din aceeași categorie:

• Proteină din Zer BIO VITARISE, 187 lei — dacă ceea ce cauți este de fapt proteină din zer, acesta este produsul, nu cel de mai sus. Le vindem pe amândouă tocmai fiindcă sunt lucruri diferite.
• Vezi gama completă de superalimente

Întrebări frecvente

Care este diferența dintre zer și proteina din zer? Zerul praf este zer lichid deshidratat, cu tot ce conținea: aproximativ 12,5 g proteine și 72 g lactoză la 100 g. Proteina din zer este zer filtrat, din care lactoza și mineralele au fost îndepărtate: minimum 25% proteine la concentrat și minimum 90% pe substanță uscată la izolat. Sunt produse diferite, cu utilizări diferite.

Zerul praf este bun ca supliment proteic? Nu. Pentru 20 g de proteină, doza folosită ca reper în cercetare, ar fi nevoie de aproximativ 160 g de pudră, adică peste jumătate din punga de 300 g, cu circa 115 g de lactoză. Este un ingredient culinar, nu un supliment.

Câtă lactoză are zerul praf? Aproximativ 72 g la 100 g de pudră. O linguriță de 5 g aduce în jur de 3,6 g de lactoză, iar o porție de 30 g aduce circa 21,6 g. EFSA notează că marea majoritate a persoanelor cu malabsorbție tolerează până la 12 g într-o singură doză, cu simptome absente sau minore.

Zerul praf poate fi consumat de persoanele cu intoleranță la lactoză? Depinde de cantitate și de toleranța individuală. Nu există un prag unic valabil pentru toată lumea. La o linguriță-două, majoritatea nu vor avea probleme; la porții mari, mulți vor avea. Persoanele cu intoleranță severă și cele cu galactozemie ar trebui să îl evite.

Zerul integral e mai bun decât izolatul pentru că păstrează bioactivele? Nu, este invers. Imunoglobulinele și lactoferina sunt proteine și se concentrează în izolat la ultrafiltrare. Un izolat conține mai multe dintre ele la 100 g decât zerul praf.

Ce se poate spune legal despre proteinele din zer în Uniunea Europeană? Trei mențiuni autorizate, dar despre proteine ca nutrient, nu despre zer ca ingredient: contribuția la creșterea masei musculare, la menținerea masei musculare și la menținerea sănătății sistemului osos. Toate cer ca produsul să fie cel puțin sursă de proteine, adică minimum 12% din energie din proteine.

Whey și zer sunt același lucru? Da, „whey” este cuvântul englezesc pentru zer. Confuzia apare fiindcă în comerț „whey protein” s-a impus ca denumire pentru pudra proteică sportivă, care este zer filtrat, nu zer ca atare. Un zer praf și un „whey protein” poartă același cuvânt-rădăcină, dar au 12,5%, respectiv peste 80% proteine.

La ce se folosește zerul praf în bucătărie? În aluaturi, unde lactoza ajută la rumenire și proteinele la structură; în băuturi și smoothie-uri, ca bază lactată ușoară; în supe și sosuri, ca îngroșător ușor. Nu se consumă ca atare, cu lingura.

Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc consultul medical. O alimentație variată și echilibrată și un stil de viață sănătos sunt importante pentru sănătate; efectele descrise se obțin în acest cadru. Dacă ai o afecțiune digestivă, o alergie alimentară sau urmezi un tratament, consultă medicul.

Surse

1. Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate, articolele 5, 6, 8, 9 și 10, și anexa (mențiunile SURSĂ DE PROTEINE și FĂRĂ ADAOS DE ZAHARURI).
2. Regulamentul (UE) nr. 432/2012 de stabilire a listei mențiunilor de sănătate permise, text consolidat în limba română — mențiunile privind proteinele.
3. Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor, articolele 7, 9, 30 și 36, anexa I, anexa II punctul 7 și anexa XIV.
4. Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, anexa VII partea III — denumiri rezervate produselor lactate.
5. EFSA NDA Panel. Scientific Opinion on lactose thresholds in lactose intolerance and galactosaemia. EFSA Journal 2010;8(9):1777.
6. EFSA NDA Panel. Avize privind mențiunile de sănătate referitoare la proteine. EFSA Journal 2010;8(10):1811 și 2011;9(6):2203.
7. EFSA NDA Panel. Aviz privind mențiunile referitoare la proteinele din zer. EFSA Journal 2010;8(10):1818.
8. Codex Alimentarius, CXS 289-1995, Standard for Whey Powders.
9. Witard OC și colab. Myofibrillar muscle protein synthesis rates after ingestion of whey protein. American Journal of Clinical Nutrition 2014;99(1):86-95.
10. Zivkovic AM, Barile D. Bovine milk as a source of functional oligosaccharides. Advances in Nutrition 2012;3(3):442S-449S.
11. USDA FoodData Central, înregistrările 171283 (Whey, sweet, dried) și 173454 (Milk, dry, whole).
12. American Dairy Products Institute, standardele pentru concentrat și izolat de proteine din zer, versiunea 4.0, 2023.
13. Storhaug CL, Fosse SK, Fadnes LT. Country, regional, and global estimates for lactose malabsorption in adults: a systematic review and meta-analysis. The Lancet Gastroenterology & Hepatology 2017;2(10):738-746 — retractat: Lancet Gastroenterol Hepatol 2025;10(1).