Untul Ghee: Ce Este, Câtă Lactoză Mai Are Și De Unde Vine Cifra De 250 °C

Pe scurt - Ghee-ul este unt clarifiat, adică grăsimea untului din care s-au scos aproape toată apa și aproape toată partea negrasă a laptelui. Standardul internațional Codex Alimentarius îi cere cel puțin 99,6% grăsime din lapte, iar în Uniunea Europeană nu are o definiție proprie. - Intrarea „ghee” din baza de date a Departamentului Agriculturii al SUA (USDA) nu este o analiză, ci valori recalculate de pe eticheta unui produs american. Cel mai apropiat aliment analizat, uleiul de unt anhidru, are la 100 g în jur de 99,5 g de grăsimi, din care 61,9 g saturate, și 256 mg de colesterol. - O lingură de ghee are în jur de 115 kcal, socotită pe valorile USDA pentru uleiul de unt anhidru și cu factorii din UE. O linguriță de aproximativ 5 g are în jur de 45 kcal, 3 g de grăsimi saturate și 13 mg de colesterol. Ghee-ul are mai multe calorii decât untul, și la gram, și la lingură. - Singura măsurătoare publicată a lactozei în ghee pe care am găsit-o, un studiu din 2015 pe cinci probe analizate în Marea Britanie, a dat de la nedetectat până la 2,9 mg la 100 g. Proteinele din lapte nu au fost măsurate acolo. Laptele rămâne în UE alergen cu declarare obligatorie, fără nicio excepție pentru ghee, iar cine are intoleranță sau alergie întreabă medicul. - Pentru cifra de 250 °C am găsit o singură observație publicată cu metodă descrisă, un studiu din Pakistan din 2018 pe ghee de bivoliță, fără metoda standard și fără nicio măsurătoare între 200 și 250 °C. Pe un criteriu chimic, nu de sănătate, aceiași autori au propus pentru gătit intervalul 140-170 °C. Cele 485 °F înseamnă aproximativ 252 °C, iar 485 °C este o confuzie de unități. - Studiile pe oameni sunt mici și scurte, cele controlate au avut între 24 și 206 participanți, au durat cel mult 12 săptămâni și nu au urmărit infarcte sau decese. Într-un studiu randomizat din Iran, din 2022, pe 30 de adulți sănătoși, apoB și colesterolul non-HDL au ieșit mai mari cu ghee decât cu uleiul de măsline. ApoB e o proteină a particulelor de LDL, iar non-HDL e tot colesterolul fără HDL. - Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă ca grăsimile saturate să dea cel mult 10% din energie și numește ghee-ul printre sursele lor. Strict ca aritmetică, la 2.000 kcal pragul înseamnă 22,2 g, cât au aproximativ 36 g de ghee socotite pe valorile USDA pentru uleiul de unt anhidru, dar pragul privește toate alimentele din zi și nu este o cantitate recomandată de ghee. - Registrul UE nu are nicio mențiune de sănătate autorizată pentru ghee, unt, grăsime din lapte, acid butiric sau acid linoleic conjugat (CLA), iar cele cinci despre grăsimi și colesterolul din sânge nu i se aplică. Nici „fără lactoză” nu are prag comun în UE, iar grăsimile trans și colesterolul nu au rând în tabelul nutrițional european.

„Ghee” se caută în România, în medie, de aproximativ 1.900 de ori pe lună, „unt ghee” de aproximativ 1.600 de ori, iar „unt clarifiat” de aproximativ 320 de ori, după datele unui planificator de cuvinte-cheie. Vârful a venit în ianuarie 2026, când „ghee” a urcat la aproximativ 2.900 de căutări, iar cele cinci căutări principale despre ghee au trecut împreună de 6.000.

Printre rezultate circulă multe afirmații fără surse, pe care le luăm pe rând în „Ce e mit despre ghee”. Unele pagini dau și doze zilnice sau sfaturi medicale, pe care nu le preluăm.

În afara volumelor de căutare, cifrele vin din baze de date, din studii publicate, din legislație, din standarde și din documente tehnice și descriu ghee-ul în general, nu produsele din magazin. Verificările din text au fost făcute la 17 octombrie 2026.

Ce este untul ghee

Ghee-ul este grăsimea untului din care s-au scos aproape toată apa și aproape toată partea negrasă a laptelui. În română i se spune „unt clarifiat”. DOOM 3 a introdus verbul „a clarifia” (eu clarifiez), marcat ca termen culinar. Se întâlnește și forma „clarificat”, cu sensul general de „limpezit”.

Codex Alimentarius este colecția internațională de standarde alimentare a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și a OMS. Standardul lui pentru grăsimile din lapte (CXS 280-1973) cere pentru ghee cel puțin 99,6% grăsime din lapte. Ghee-ul stă acolo în aceeași familie cu grăsimea de lapte anhidră (AMF, cel puțin 99,8% grăsime) și cu uleiul de unt anhidru (în engleză butter oil, 99,6%). Toate se obțin prin aceeași îndepărtare aproape totală a apei și a părții negrase, iar ghee-ul poate pleca din lapte, din smântână sau din unt. Ghee-ul se deosebește doar prin „aroma și structura deosebit de dezvoltate”.

Ghee, unt clarifiat simplu, beurre noisette. Diferența ține de cât stă untul pe foc. La ghee, încălzirea continuă până la o a doua spumare, mai fină, și până la rumenirea particulelor, după FAO. De aici vine aroma. Pentru untul clarifiat simplu nu am găsit o definiție oficială. În bucătărie, el se strecoară după ce apa s-a evaporat, înainte de rumenirea particulelor din lapte. Beurre noisette e altceva. După organismul terminologic oficial al Quebecului (OQLF), e unt topit și încălzit la foc mic până devine castaniu deschis și miroase a alune prăjite. Rămâne unt întreg, cu apă și cu particulele rumenite în el.

În SUA nu există un standard pentru „ghee”, iar termenul nu apare în regulile federale (CFR). USDA are doar definiții de clasificare voluntară pentru uleiul de unt anhidru (cel puțin 99,6% grăsime) și pentru grăsimea de lapte anhidră (cel puțin 99,8%), cărora le cere o aromă neutră.

În Uniunea Europeană ghee-ul nu are definiție. Regulamentul (UE) 1308/2013 rezervă produselor lactate denumirile „unt”, „ulei de unt” și „materie grasă lactată anhidră”, fără să fixeze compoziția ultimelor două. Definiția legală a untului (între 80% și sub 90% grăsime din lapte) privește grăsimile tartinabile și exclude produsele cu 90% grăsime sau mai mult. Ghee-ul nu e deci „unt” după compoziție, dar cuvântul „unt” rămâne rezervat laptelui. Dreptul european a avut totuși un nume pentru acest tip de produs. Regulamentul (CE) 1898/2005, care nu mai e în vigoare din 30 iunie 2009, îl numea „unt concentrat” (în germană Butterschmalz), într-o schemă de ajutoare pentru piață.

Cum se face ghee-ul, de la iaurt la borcan

Literatura despre lapte descrie patru drumuri.

• Tradițional, în India (ghee „desi”). Laptele integral se prinde în iaurt (dahi), din iaurt se bate untul (makkhan), iar untul se fierbe la 110-120 °C până se duce aproape toată apa, după FAO. Reziduul se depune la răcire și grăsimea limpede se toarnă.
• Direct din smântână. Lasă mai mult reziduu și durează mai mult, după FAO. După un curs universitar indian, la metoda din smântână, în sudul Indiei încălzirea finală ajunge la 120-140 °C.
• Din unt de fabrică. Untul nesărat se topește și fierbe într-un cazan cu manta de abur, amestecat continuu, până la a doua spumare. În unele zone ale Indiei se încălzește mai mult, iar gustul „ars” e apreciat, notează FAO.
• Pre-stratificarea. E o variantă a metodei din unt de fabrică. Untul topit stă câteva ore nemișcat la ~80 °C, iar serul care se adună jos se scurge. După același curs universitar, pleacă astfel cam 74% din apă.

Fierberea scade apa mult sub 1%, iar la atât de puțină apă microbii nu se mai înmulțesc, explică FAO. De aceea ghee-ul ține mai mult decât untul.

De unde vine aroma. Din particulele de lapte încălzite vin lactone, acizi și compuși ai reacției Maillard (rumenirea dintre zaharuri și proteine), cum e maltolul. Un studiu indian din 2002, cu autori de la organismul național indian pentru dezvoltarea sectorului lactat, a găsit cel mult 36 de compuși volatili într-un ghee desi făcut în laborator. În trei ghee-uri industriale au fost 22-29, iar în uleiul de unt anhidru, 16. A fost o singură probă desi, iar numărul de compuși depinde de metoda de analiză.

Într-un studiu indian din 2025 (Kataria și Singh, finanțat de Rural India Support Trust), pe șase ghee-uri de laborator clarifiate la 120 °C, iaurtul s-a făcut din lapte pasteurizat și o cultură starter. Procedeul nu a schimbat acizii grași, dar ghee-urile din iaurt și din smântână fermentată au avut mai multe lactone și mai mult maltol. Într-un studiu din 2012, făcut în laboratorul unei cooperative lactate, ghee-ul obținut prin pre-stratificare nu a avut compuși Maillard volatili, spre deosebire de cel din smântână și din unt.

Acasă, pașii vin din documentația-model pentru localuri din Columbia Britanică (FoodSafe BC, 2022) și din FAO:

• Încălzești treptat unt nesărat într-un vas lat de inox până fierbe apa din el, amestecând.
• Când apa e aproape dusă, ții focul mic, pe la 103 °C, ca particulele să nu se ardă.
• La final urci scurt la 105-118 °C. Semnul de oprire, după FAO, e a doua spumare, mai fină, cu particulele rumenite pe fund.
• Lași puțin la răcit, strecori prin tifon și torni într-un borcan uscat, închis ermetic, ferit de soare.

Untul obișnuit are în jur de 80-82% grăsime, deci, după calcul, din 100 g de unt ies cel mult ~80-82 g de ghee. În practică ies mai puține, pentru că o parte din grăsime rămâne în reziduu, după FAO. Două greșeli strică rezultatul. Particulele arse dau gust amar și culoare maro, iar apa rămasă în ghee sau intrată în borcan îl alterează mai repede. Timpi de preparare în minute nu am găsit într-o sursă neutră.

De unde vine ghee-ul și ce grăsimi îi seamănă

Cuvântul vine din sanscrită. Dicționarul sanscrit-englez Monier-Williams (1899) traduce ghṛta prin „ghee, adică unt clarifiat sau unt fiert încet”, atestat în Rigveda și folosit în bucătărie și în ritualuri. FAO scrie că ghee-ul a apărut în India înainte de istoria scrisă. O recenzie din 2024 a acelorași Kataria și Singh, cu aceeași finanțare, a numărat în 11 texte ayurvedice 774 de mențiuni ale ghee-ului în context terapeutic, din 2.913 ale produselor lactate. E istorie, nu dovadă, iar aceeași recenzie recunoaște că studiile moderne despre ghee sunt puține și că rezultatele lor se contrazic.

Un prim pas spre standardizare a venit în 1938, când guvernul indian a introdus schema de clasificare Agmark pentru ghee, după FAO. Un raport al USDA din 2017 estima că peste jumătate din laptele Indiei vine de la bivolițe (evaluări ale personalului USDA, nu poziția oficială a guvernului SUA).

Regulile de azi ale autorității indiene pentru siguranța alimentelor (FSSAI) preiau descrierea din Codex, dar cer cel puțin 99,5% grăsime din lapte. După un articol din 2022 al institutului național indian de cercetare în lactate, standardul mai dă doi indici. Citirea la butirorefractometru (BR) trebuie să fie între 40 și 44, iar indicele Reichert-Meissl (RM) de cel puțin 24, cu valori separate pentru zonele unde vacile mănâncă mult șrot de semințe de bumbac. Valorile acestor doi indici nu le-am putut verifica în textul oficial. RM măsoară acizii grași scurți, cum e acidul butiric, pe care uleiurile vegetale nu îi au, iar BR crește când grăsimea e mai nesaturată. Ambii se folosesc la depistarea falsificării.

Falsificarea, măsurată. Într-un studiu din Bangladesh din 2020, finanțat de universitatea autorilor, toate cele 5 ghee-uri de marcă au avut peste 99,5% grăsime, dar 3 au ieșit din limite la indicele de saponificare. Din 14 ghee-uri locale, 8 au fost socotite falsificate cu uleiuri și grăsimi, după indici. Metodele publicate caută uleiuri vegetale, grăsime corporală (cea de capră e prinsă de la 1%) și untură de porc. Într-un studiu din 2025, fără finanțare externă, RM a scăzut de la 5% ulei de palmier, dar a coborât sub minimul indian abia la ~20%, iar autorii socotesc mai util alt indice. Un sondaj oficial cu procente pe ghee nu am găsit.

Grăsimile înrudite.

• Smen (Maghreb). Într-un studiu algerian din 2022, smen-ul era unt sărat, din lapte acrit spontan, maturat luni de zile. Cu umiditate de până la 19,9%, cele mai multe probe nu erau grăsime clarifiată, deși patru din cele 15, tratate termic, aproape nu aveau apă.
• Samna (Egipt) și samneh (Siria). Un studiu din 2024 descrie samna egipteană ca unt fermentat clarifiat, iar FAO pomenește samneh-ul în Siria.
• Niter kibbeh (Etiopia). FAO îl numește ghee condimentat, folosit la gătit, cu schinduf, chimen negru, cardamom, ghimbir, turmeric sau usturoi.
• Himalaya. În Nepal și Bhutan, după FAO, untul tradițional se face din lapte integral acrit, iar ghee-ul din acest unt e prețuit pentru aromă.
• Untul topit, în română. Dicționarul lui Scriban (1939) scrie la „unt” despre untul topit, folosit „la gătit bucatele”. „Untură de unt” nu apare în dicționare.

Vanaspati, „ghee-ul vegetal”, este alt produs

După legea indiană, vanaspati e ulei vegetal rafinat, hidrogenat sau interesterificat. Nu conține lapte. Ca să nu fie confundat cu ghee-ul, FSSAI îi cere ulei de susan ca marcator, îi interzice culoarea ghee-ului și îi cere o aromă diferită.

În Asia de Sud i se spune totuși „ghee vegetal”, o capcană pentru cine citește studii. Un studiu caz-control din Pakistan, din 2004, definea expunerea explicit ca „ghee (ulei vegetal hidrogenat)”, iar recenzia lui Kataria și Singh din 2024 îl citează ca studiu despre ghee.

Grăsimile trans din vanaspati au variat mult:

• 2009. Evaluarea de risc a FSSAI vorbea de uleiuri parțial hidrogenate cu până la 40% trans, după o analiză din 2024 a unei organizații care militează împotriva grăsimilor trans, finanțată de fundații filantropice.
• 2015. Într-un studiu publicat în 2015 (Downs și colab., finanțat de o fundație medicală britanică), ambele probe de vanaspati au trecut de 20% trans din acizii grași.
• 2018. Institutul național indian de nutriție a găsit mai multe probe peste limită, din 45 de probe de vanaspati.
• Iran, 2015. În vanaspati-ul iranian analizat, grăsimile trans au fost între 0,3% și 6,2%.

După analiza din 2024 și după FSSAI, limita indiană a coborât la 10% în 2013, doar pentru grăsimile interesterificate și uleiurile parțial hidrogenate. A urmat 5% în 2015, 3% în 2021 și 2% din 1 ianuarie 2022, pentru toate alimentele. În UE, Regulamentul (UE) 2019/649 permite din 1 aprilie 2021 cel mult 2 g de grăsimi trans la 100 g de grăsime, fără cele prezente natural în grăsimea de origine animală.

Un produs vegetal nu se poate numi „unt” în UE. Regulamentul (UE) 1308/2013 rezervă denumirea produselor lactate. Curtea de Justiție a UE a decis în 2017, în cauza C-422/16, că denumirile rezervate nu pot desemna un produs pur vegetal nici cu precizarea originii vegetale. Excepțiile sunt doar cele din Decizia 2010/791, o listă fără nicio intrare în limba română, din care „ghee” lipsește în toate limbile.

Ce conține ghee-ul, pe cifre

Baza de date USDA are o fișă numită „Butter, Clarified butter (ghee)”, dar ea nu este o analiză. Valorile ei poartă codul LC, de la „label claim”, adică valoare declarată pe etichetă. După descrierea oficială a codului, cifrele au fost recalculate de angajații USDA de pe eticheta nutrițională a unui produs american nenumit. Documentul de metodă al instituției spune că astfel de date se folosesc pentru câteva alimente procesate. La fiecare valoare, numărul de analize este zero.

Fișa dă cifre rotunde, 900 kcal, 60 g de grăsimi saturate și 300 mg de colesterol la 100 g, care nu se citează ca analiză. Cel mai apropiat aliment analizat de USDA este „Butter oil, anhydrous”, adică ulei de unt anhidru, grăsimea din lapte fără aproape deloc apă. Nu e ghee, dar Codex descrie uleiul de unt și ghee-ul în același standard (vezi „Ce este untul ghee”).

Cum se citește tabelul:

• Energia cu factorii UE folosește 9 kcal pe gram de grăsime, ca regulamentul european de etichetare. USDA folosește la uleiul de unt un factor american, 8,79 kcal pe gram.
• Rândul 18:3 diferă între coloane. La uleiul de unt, cifra din 1976 nu separă acidul alfa-linolenic (ALA, un omega-3) de alți acizi grași cu aceeași formulă. La unt, 0,315 g este ALA măsurat.
• „Fără număr” înseamnă că fișa nu spune pe câte probe se sprijină valoarea. „0” înseamnă că valoarea nu are nicio analiză în spate.
• Vitamina A e calculată din retinol și beta-caroten. Vitamina D apare cu zero, dar e o estimare după alt aliment.

Cifrele descriu alimentele analizate de USDA, nu un borcan anume.

Pe linguriță și pe lingură. Cu valorile uleiului de unt și cu factorii UE, o linguriță de aproximativ 5 g are în jur de 45 kcal, 3 g de grăsimi saturate și 13 mg de colesterol. Cele 5 g sunt o convenție de bucătărie, USDA nu dă o linguriță pentru uleiul de unt. La socoteala proteinelor, în secțiunea despre alergie, folosim lingurița de ~4,3 g, o treime din lingura USDA.

Lingura USDA de ulei de unt cântărește 12,8 g și are în jur de 115 kcal. Lingura de unt cântărește 14,2 g și are în jur de 104 kcal, cu aceiași factori. Ghee-ul are deci mai multe calorii decât untul, și la gram, și la lingură. La gram, diferența vine din apă, pe care untul o are în proporție de circa 16%.

De ce „trans 0 g” nu înseamnă zero. Fișa USDA „ghee” trece la grăsimile trans 0,0 g, tot de pe eticheta americană. Regula federală de etichetare a SUA (21 CFR 101.9) cere ca sub 0,5 g pe porție conținutul să fie declarat zero. Untul nesărat analizat de USDA are în jur de 3,7 g de trans 18:1 la 100 g de grăsime. Cu aceeași proporție, o lingură de ghee de 12,8 g ar avea circa 0,47 g, sub prag. Nu știm ce porție avea eticheta copiată, dar zero e compatibil cu grăsimi trans prezente.

Ghee de vacă, ghee de bivoliță și grăsimile trans naturale

Compoziția ghee-ului se schimbă cu specia, cu rasa, cu furajul și cu metoda de analiză. Măsurătorile pe ghee real găsite de noi:

• Egipt, 2025. Ghee de vacă și de bivoliță făcute la fel, din laptele aceleiași ferme din Zagazig, iarna, câte un lot pe specie. Grăsimile saturate au fost 63,82% din acizii grași la vacă și 70,05% la bivoliță. Acidul butiric, un acid gras scurt specific grăsimii din lapte, a fost 4,28% și 5,62%. Studiul a fost finanțat de Universitatea Emiratelor Arabe Unite.
• India, 2025. Ghee de vacă din rasele Deoni și Holstein Friesian, făcut în laborator prin trei procedee, câte trei probe pe grup. Saturatele au fost 65-70% din acizii grași. La 100 g de ghee au ieșit ~3,8-4,4 g de acid butiric, ~0,7-0,9 g de CLA (acid linoleic conjugat), ~1,6-2,3 g de grăsimi trans C18:1 și ~0,3-0,4 g de ALA. Este același studiu Kataria și Singh din 2025 pomenit la producție.
• Iran, 2024. 12 probe de ghee din lapte de oaie, din cele mai vândute mărci din Teheran, cu lista dată de asociația industriei de grăsimi. Saturate 64,26%, acid butiric 2,60%, ALA 0,32 g la 100 g. Finanțarea a venit de la un institut public iranian de cercetare în nutriție.
• Bangladesh, 2022. Ghee de bivoliță făcut în laborator, cu abateri foarte mari (acid butiric 3,38 ± 3,28%), într-un proiect public de dezvoltare a creșterii bivolilor. Nu îl folosim ca reper pentru acizii grași.
• Drumul Mătăsii, 2024. Ghee din lapte de mai multe specii, între care iapă, capră și cămilă, din India, Kazahstan, Kârgâzstan, Mongolia și Turcia. A avut 98,9% grăsime indiferent de specie (doar rezumatul citit, finanțare UNESCO).

Ce reiese:

• Saturatele au fost între aproximativ 64% și 70% din acizii grași.
• Acidul butiric a mers de la 2,6% la 5,6% din acizii grași, deci nu are o cifră unică. În studiul egiptean, valoarea lui a ieșit aproape la jumătate după adaosul a doar 1% grăsime de porc, semn că măsurarea variază mult. Diferența dintre vacă și bivoliță nu e o dovadă solidă.
• CLA a fost 0,7-0,9 g la 100 g în India, iar într-un studiu iranian din 2023 pe ulei de unt kurd, citit în rezumat, 0,92 g la vacă și 2,20 g la oaie.

Culoarea. Într-un alt articol din 2022 al aceluiași institut indian de cercetare în lactate, ghee-ul de vacă făcut în laborator a ieșit galben, iar cel de bivoliță alb. Autorii pun galbenul pe seama carotenoidelor din grăsimea de vacă, care variază cu furajul și cu anotimpul. Același studiu arată însă că un ghee de vacă cu până la 20% ghee de bivoliță nu se deosebește după culoare. Articolul declară că nu a primit finanțare, deși mulțumește institutului pentru sprijin financiar. În UE, carotenii (E 160a) sunt permiși drept colorant la uleiul de unt și la grăsimea lactată anhidră, caz în care apar în lista de ingrediente.

Vitaminele. La vitamina A, cifrele sunt de același ordin de mărime. USDA calculează 840 µg la 100 g de ulei de unt. O analiză britanică din 2012 pe alimente sud-asiatice, citită în rezumat, a găsit în ghee 968 µg de retinol, adică în jur de 48 µg la o linguriță de 5 g. Un studiu din 2024 pe ghee din mai multe specii, citit tot în rezumat, a dat în medie 606 µg de vitamina A și 1,65 mg de vitamina E la 100 g.

Recenzia lui Kataria și Singh din 2024 dă și vitaminele D și E, cu valori neverosimile, vitamina E de sute de ori peste USDA. Ele vin dintr-un studiu din 2010 care punea alături ghee-ul obișnuit și un ghee din care se scosese o parte din colesterol, de aceea nu le preluăm. Nu am găsit o măsurătoare a vitaminei D în ghee pe care să o putem citi.

Grăsimile trans naturale. Grăsimea din lapte are în mod natural grăsimi trans, mai ales acid vaccenic. USDA a măsurat în untul nesărat 2,98 g de trans 18:1 la 100 g de unt, iar studiul iranian din 2024 a găsit în unt 2,43 g la 100 g de grăsime. În ghee, un studiu indian din 2018 pe 39 de probe a găsit doar urme. Ghee-ul de oaie din Iran a avut 3,60 g la 100 g de grăsime, din care 2,41 g acid vaccenic. Diferența ține probabil de metodă și de origine.

Limita europeană de 2 g la 100 g de grăsime, din Regulamentul (UE) 2019/649, nu privește grăsimile trans prezente în mod natural în grăsimea de origine animală (vezi „Vanaspati, «ghee-ul vegetal», este alt produs”).

Cât omega-3 are ghee-ul. Puțin, nu cât să fie „sursă”. În UE, mențiunea „sursă de acizi grași omega-3” cere cel puțin 0,3 g de ALA la 100 g și, în același timp, la 100 kcal. Ghee-ul are, măsurat în India și în Iran, 0,3-0,4 g de ALA la 100 g. La circa 900 kcal la 100 g, asta dă doar 0,03-0,04 g la 100 kcal. Chiar și cu valoarea veche USDA de 1,45 g de acizi grași 18:3 ar ieși circa 0,16 g la 100 kcal, tot sub prag. În ghee-ul egiptean, EPA și DHA, omega-3 cu lanț lung, nu au fost detectați.

Câtă lactoză mai are ghee-ul

Lactoza este zahărul din lapte. În unt, ea stă în partea negrasă, împreună cu proteinele. La clarifiere, apa se evaporă, iar particulele de lapte se depun și se strecoară, luând cu ele cea mai mare parte din lactoză. Codex Alimentarius, care nu este lege a Uniunii Europene, vorbește despre îndepărtarea „aproape totală” a apei și a substanței uscate negrase, dar nu fixează nicio limită pentru lactoză sau pentru proteine.

Singura măsurătoare publicată pe care am găsit-o. Într-un studiu publicat în 2015, Portnoi și MacDonald descriu analize făcute în Marea Britanie între 2011 și 2014, printr-o metodă de cromatografie. Au analizat 5 probe de ghee, 5 de ulei de unt anhidru și 2 de unt. În două probe de ghee lactoza a fost de 2,9 și de 1,79 mg la 100 g, iar în celelalte trei nu a fost detectată. Uleiul de unt a avut 0,47-3,08 mg la 100 g, untul 685-688 mg. Proteinele din lapte nu au fost măsurate, spun autorii.

Limita de detecție, adică cea mai mică cantitate pe care metoda o poate prinde, apare în articol cu valori diferite. Descrierea metodei dă, de exemplu, 0,5 mg la 100 g, iar nota tabelului 0,05 mg. De aceea, despre cele trei probe spunem doar că lactoza nu a fost detectată. Analizele au fost plătite de UK Galactosaemia Support Group, o asociație britanică de pacienți. Ambii autori declară legături cu firme din nutriția medicală și din industria farmaceutică, iar unul dintre ei și cu o firmă din industria laptelui.

Contextul britanic. Studiul privește galactozemia, o boală metabolică, nu intoleranța față de lactoză și nici alergia. Un document de consens britanic din 2025 despre dieta adulților cu galactozemie scrie că ghee-ul are galactoză neglijabilă și că poate intra în alimente fără altă sursă de lapte. Se sprijină în principal pe aceleași cinci probe, iar aceeași asociație e una dintre cele două organizații care i-au plătit publicarea, deci cele două surse nu sunt independente. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) scria în 2010, dimpotrivă, că în galactozemie alimentele cu lapte, cu produse lactate sau cu lactoză ca ingredient trebuie evitate pe cât posibil. Dieta din galactozemie o stabilește medicul.

Socoteala pe o lingură. La cea mai mare valoare găsită în ghee în studiul din 2015, de 2,9 mg la 100 g, lingura USDA de 12,8 g ar avea cel mult în jur de 0,37 mg de lactoză. „Cel mult” privește doar cele cinci probe britanice, nu orice ghee și nici un borcan anume.

Avizul EFSA din 2010 despre pragurile pentru lactoză spune că nu se poate fixa un prag unic, pentru că oamenii diferă mult. Marea majoritate a celor cu maldigestie a lactozei, adică a celor care nu o digeră complet, tolerează până la 12 g luate o dată, fără simptome sau cu simptome minore. Unii au simptome și la mai puțin de 6 g. Avizul privește lactoza în general, nu ghee-ul, iar socoteala de mai sus nu arată ce cantitate tolerează o persoană anume. Cine are intoleranță întreabă medicul.

„Fără lactoză” nu are reguli comune în Uniunea Europeană. Regulamentul (UE) nr. 609/2013 spune, în considerentul 42, că aceste norme nu sunt armonizate. Dintre mențiunile de absență sau de prezență redusă, articolul 36 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 prevede acte de punere în aplicare doar pentru gluten. Pragurile care există sunt naționale:

• Germania. Pentru produsele lactate de pe piața germană, „laktosefrei” cere sub 0,1 g de lactoză la 100 g și cifra scrisă pe etichetă („Laktosegehalt: unter 0,1 g/100 g”). Regula e în ordonanța germană MilchPQV, în vigoare din 14 iunie 2026.
• Țările nordice. Autoritatea finlandeză pentru alimente recomandă sub 10 mg la 100 g, de 10 ori mai strict decât în Germania. Autoritatea norvegiană folosește aceeași valoare ca orientare, dar precizează că „fără lactoză” înseamnă în principiu zero, iar cele 10 mg sunt doar o toleranță a analizei.
• România. Nu am găsit un prag stabilit de o autoritate română.

Tot 10 mg la 100 g apare și în studiul din 2015, ca prag al asociației britanice de pacienți pentru alimentele acceptate în dieta din galactozemie. Numărul e același, dar e altă regulă, cu alt scop. Cine are o intoleranță diagnosticată sau galactozemie și vrea să știe dacă ghee-ul are loc în dieta lui întreabă medicul.

Ghee-ul și alergia la proteinele din lapte

Intoleranța și alergia sunt lucruri diferite. Serviciul public de sănătate britanic (NHS) explică intoleranța cel mai des prin faptul că organismul nu produce destulă lactază, enzima care digeră lactoza. Alergia alimentară este o reacție exagerată a sistemului imunitar și poate pune viața în pericol. La intoleranță, pragul de la care apar simptome diferă mult de la om la om, iar la alergie contează proteinele din lapte, în cantități de ordinul miligramelor. Ce înseamnă asta pentru o persoană anume spune medicul, iar pentru alergie, medicul alergolog.

Legea europeană. Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 trece la punctul 7 „Lapte și produse derivate (inclusiv lactoză)” printre alergenii cu declarare obligatorie. Excepțiile sunt doar zerul folosit la distilate sau la alcoolul etilic de origine agricolă și lactitolul. Pentru ghee, unt clarifiat sau ulei de unt nu există excepție.

Ce proteine rămân. USDA dă pentru uleiul de unt anhidru 0,28 g de proteine la 100 g, dintr-o singură probă americană din 1976. Studiul din Bangladesh din 2022 pe ghee de bivoliță făcut în laborator, finanțat dintr-un proiect de stat, a găsit aminoacizi din proteine. Au fost în jur de 0,52 g la 100 g, față de 0,93 g în untul de bivoliță din același studiu (suma este calculul nostru din tabelul lucrării). Autorii scriu că diferența e semnificativă, dar literele din propriul tabel nu o susțin. Grăsimea probei de ghee nu e raportată, deci nu știm dacă proba respectă pragul Codex de 99,6%.

Nu am găsit nicio măsurătoare a cazeinei sau a beta-lactoglobulinei, proteine din lapte care pot da alergie, făcută în ghee prin ELISA (un test de laborator cu anticorpi) sau prin spectrometrie de masă. „Nu am găsit” nu înseamnă că nu există.

Limita de sus care reiese din Codex. La minimum 99,6% grăsime din lapte, cât cere Codex, tot restul, adică apa, proteinele, lactoza și mineralele la un loc, este cel mult 0,4 g la 100 g. Într-o linguriță de aproximativ 4,3 g, o treime din lingura USDA, proteinele ar fi cel mult în jur de 17 mg la un ghee care respectă standardul. Cu cifra USDA pentru uleiul de unt, ar fi în jur de 12 mg.

Programul VITAL 3.0, folosit pentru mențiunile de tipul „poate conține”, are pentru lapte o doză de referință de 0,2 mg de proteine. Ea vine din testele de provocare orală a 450 de persoane cu alergie la proteinele laptelui, mai ales copii. Datele au fost adunate de un program de cercetare finanțat de industria alimentară și de un institut public olandez. O consultare de experți FAO și OMS a propus în 2023 o doză de 2 mg.

Limita de 17 mg și estimarea de 12 mg sunt de câteva ori peste 2 mg și de zeci de ori peste 0,2 mg, o comparație aritmetică pe surse, nu o măsurătoare pe un produs. Aceleași surse spun că dozele de referință nu servesc la definirea etichetării „fără alergen”. Calculul nu arată o cantitate de ghee pe care o poate mânca o persoană alergică, iar asta o poate spune doar medicul alergolog.

Ce spun ghidurile și studiile clinice.

• Ghidul World Allergy Organization (WAO, Organizația Mondială a Alergiei) din 2024 pentru alimentația celor alergici la proteinele laptelui de vacă trece „Ghee” pe lista ingredientelor de evitat, alături de unt și ulei de unt. Pe listă sunt și lactoza și alte substanțe fără proteine, deci este o listă pentru citirea etichetei, nu o evaluare a cantității din ghee. Autoarea principală declară granturi primite în perioada lucrării, între care unul de la un producător de formule pentru alergia la proteinele din lapte.
• Un studiu italian mic, din 2025, a inclus 30 de copii cu alergie de tip IgE (prin anticorpi) la proteinele laptelui de vacă. După test cutanat și, unde a fost cazul, provocare orală sub supraveghere medicală, 25 au introdus untul clarifiat, iar cinci au refuzat. Rezumatul nu raportează reacții la untul clarifiat. La untul obișnuit, un copil a fost alergic, iar la 14 rezultatul a rămas neclar. Studiul nu are grup de control, iar textul integral, cu finanțarea, nu l-am putut citi. Autorii recomandă testarea fiecărui copil. Untul clarifiat italian nu e neapărat identic cu ghee-ul, care se fierbe mai mult. Testarea o face doar medicul alergolog.
• Un raport de caz din Polonia, din 2022, descrie anafilaxia (o reacție alergică severă) unui băiat de 9 luni după ouă jumări făcute în unt clarifiat. Copilul reacționase deja la gălbenuș și la brânză, așa că reacția nu poate fi atribuită grăsimii. Nu am găsit niciun raport de caz care să izoleze ghee-ul ca singură cauză.
• Scările de reintroducere a laptelui se folosesc doar sub îndrumarea medicului. După o recenzie din 2025, scara britanică din 2014 include untul, iar ghee-ul nu apare în nicio scară din tabelul recenziei. Ghidul britanic original nu l-am citit.

Cât de des apare alergia. În Europa, alergia la proteinele din lapte declarată în chestionare apare de cel puțin zece ori mai des decât cea confirmată prin provocare orală. O metaanaliză din 2014 a găsit 6,0% auto-raportat de-a lungul vieții, față de 0,6% confirmat, iar actualizarea din 2023, 5,7% față de 0,3%. Populațiile și metodele diferă, deci raportul e doar un ordin de mărime. Diagnosticul de alergie îl pune medicul alergolog.

Cine are alergie la proteinele din lapte, sau are un copil cu această alergie, discută ghee-ul cu medicul alergolog.

De unde vine cifra de 250 °C

Punctul de fum este temperatura la care o grăsime încălzită începe să scoată fum. Pentru ghee circulă 250 °C, 252 °C, 485 °F și chiar 485 °C. Am căutat de unde vin.

Singura observație publicată cu metodă descrisă pe care am găsit-o este un studiu din Pakistan din 2018, semnat de Ahmad și Saleem, pe ghee de bivoliță. Probe separate de câte 100 g au fost încălzite fiecare la o singură temperatură (140, 150, 160, 170, 180, 200 sau 250 °C), câte 5 minute, într-o tigaie pe aragaz. Fumul a apărut la 250 °C. Între 200 și 250 °C nu s-a măsurat nimic, deci fumul putea începe oriunde în acest interval. Nu s-a folosit metoda standard AOCS (a Societății Americane a Chimiștilor Uleiurilor), iar studiul nu a avut finanțare.

În același studiu, până la 150 °C, probele nu s-au deosebit de ghee-ul neîncălzit, la 160-170 °C s-au depărtat puțin, iar de la 180 °C s-au separat net. Au apărut semnale atribuite produșilor de oxidare și au scăzut semnalele pe care autorii le pun pe seama unor vitamine (A, D, K), a CLA și a clorofilei. Pe acest criteriu, al păstrării compoziției, autorii numesc „sigur” pentru gătit intervalul 140-170 °C. Este un criteriu chimic, nu unul de sănătate.

Lanțul cifrei este circular. O enciclopedie online dă 250 °C și trimite la documentul FoodSafe BC, care spune doar „punct de fum ridicat”, fără cifră. Recenzia lui Kataria și Singh din 2024 scrie „∼250 °C” după o enciclopedie a alimentelor din 2016, pe care nu am putut-o citi. Aceeași enciclopedie online dă în altă pagină 252 °C, după un manual din 2014, pe care nu l-am putut citi nici pe el.

485 °F și 485 °C. Cele 485 °F (grade Fahrenheit) înseamnă 251,7 °C, adică tot cifra de 252 °C, în altă unitate. Pentru ea nu am găsit nicio sursă primară, doar pagini comerciale. Cele 485 °C sunt o confuzie de unități, o temperatură imposibilă pentru o grăsime alimentară. O măsurătoare pe ghee sau pe unt clarifiat făcută cu metoda standard nu am găsit.

Ce arată, de fapt, punctul de fum. Într-un studiu din 2018, un laborator australian din industria uleiului de măsline a încălzit zece uleiuri din comerț, fără ghee. Uleiurile cu punct de fum mai mare au format mai mulți compuși polari, nu mai puțini. Compușii polari sunt substanțele care se adună într-o grăsime pe măsură ce se degradează la foc. Corelația vine din doar zece uleiuri. Tot acolo, punctul de fum al unui ulei a coborât de la 191 la 156 °C după 6 ore la 180 °C, deci punctul de fum coboară cu folosirea.

Un studiu spaniol din 2025, pe 48 de uleiuri de măsline, a găsit că punctul de fum depinde în primul rând de acizii grași liberi, adică desprinși din grăsime. Finanțarea a fost parțial publică, printr-un program de doctorat în parteneriat cu industria. Mai mulți acizi liberi înseamnă fum la o temperatură mai mică. Autorii notează, după altă sursă, că grăsimile bogate în acizi grași cu lanț scurt tind să aibă punct de fum mai mic. Grăsimea din lapte conține astfel de acizi, dar nimeni nu a măsurat efectul pe ghee.

Ghee-ul pe foc: încălzire, refolosire, oxizi de colesterol

Un studiu iranian de laborator, din 2022, finanțat de o universitate de medicină, a încălzit o singură probă de ghee tradițional de vacă și trei uleiuri de floarea-soarelui. Proaspăt, ghee-ul avea deja 15% compuși polari și o aciditate de 0,5, față de 0,9-1,1% și 0,1 la uleiuri. Încălzit fără alimente, a urcat la 21,2-30,1% compuși polari și la o aciditate între 1,2 și 3,7. Pragul de aruncare din standardul iranian, de 25% compuși polari, a fost depășit în cele mai multe încercări, iar cel de 1% aciditate, în toate.

Autorii au conchis că ghee-ul nu ar trebui folosit nici la gătit, nici consumat neîncălzit, decât dacă e produs în condiții controlate, la temperatură joasă. Concluzia generală vine însă dintr-o singură probă, care pornea deja de la 15%, măsurată cu un aparat portabil calibrat pentru uleiuri.

Un studiu turc din 2025, finanțat de Universitatea Amasya, a comparat prăjirea clasică cu friteuza cu aer cald, la ulei de susan, ghee, ulei de floarea-soarelui și ulei de măsline virgin. În friteuză, peroxizii, adică primii produși ai oxidării, au crescut mai puțin decât la prăjirea clasică, la toate grăsimile. Dintre cele patru, ghee-ul încălzit a avut însă cel mai mare indice de peroxid în friteuză. Am citit doar rezumatul.

Limitele oficiale privesc grăsimile de prăjit din localuri, nu bucătăria de acasă, și sunt reguli ale acelor țări, nu ale Uniunii Europene. Textele belgian și francez le-am citit în copii mai vechi, nu în versiunile la zi.

Oxizii de colesterol se formează când colesterolul se oxidează. În 1987, cercetătorul Jacobson a raportat în revista medicală The Lancet că 12,3% din sterolii din ghee erau oxizi de colesterol, iar în untul proaspăt nu a găsit niciunul. Tot el a propus ghee-ul ca posibilă explicație pentru riscul mai mare de boli ale arterelor la imigranții din subcontinentul indian. Era o ipoteză sprijinită pe o analiză chimică, nu un studiu pe oameni. Am citit doar rezumatul, deci nu știm câte probe a analizat.

Revista a publicat trei scrisori de răspuns, pe care nu le-am putut citi. Una, din 1988, nu a găsit astfel de oxizi în ghee-ul proaspăt clarifiat la 120 °C, după rezumatul ei din recenzia lui Kataria și Singh din 2024.

Măsurătorile de după diferă mult. Un studiu din 1992 a găsit urme în untul proaspăt, niveluri mici în ghee și oxidare puternică după încălzire repetată și prăjit. Un alt studiu din 1992, doar calitativ, i-a găsit în ghee-ul indian făcut în casă, nu și în cel comercial. La ambele am citit doar rezumatele. Într-un studiu din 2006 pe dulciuri indiene cumpărate la Londra, singura probă de ghee simplu din comerț a avut doar urme. Rezultatul vine din teza de master din spatele studiului și nu l-am putut verifica în articolul publicat.

O recenzie din 2022, cu trei autori angajați ai unei firme din industria alimentară, scrie că pentru oxizii de colesterol din alimente nu există limite de toxicitate. Nu există nici date despre cât se consumă în Uniunea Europeană sau în SUA. Tot ea scrie că încă nu se știe dacă nivelul actual de consum e sigur sau nu. Efectul lor la om, la nivelul obișnuit de consum, nu e lămurit.

Regula practică, pentru orice grăsime. Nu o lași să fumege și nu o refolosești. În studiile citate, oxidarea puternică a apărut la încălzirea repetată și la prăjit, iar punctul de fum a coborât cu folosirea.

Ghee-ul în bucătărie

În loc de unt. În Uniunea Europeană, untul are cel puțin 80% grăsime și cel mult 16% apă, iar untul nesărat din tabelul USDA are în jur de 81 g de grăsime la 100 g. Ghee-ul este aproape numai grăsime, așa că la 100 g de unt pui aproximativ 80-82 g de ghee. Aluatul nu mai primește însă cele aproximativ 16 g de apă din unt. O sursă culinară care să fi testat înlocuirea la copt nu am găsit, de aceea nu dăm o corecție de rețetă.

La tigaie și la cuptor, ghee-ul se folosește ca orice grăsime: la ceapa călită, la legume trase în tigaie, la ouă sau la legume coapte, unse cu ghee topit. Ajunge focul mediu, fără fum. Ca alternativă vegetală, aceleași rețete merg și cu ulei de cocos.

Călirea condimentelor. În bucătăria indiană, condimentele întregi se prăjesc câteva clipe în grăsime fierbinte, până își lasă aroma. Practica se numește „tadka” sau „chaunk”, iar în gujarati „vaghar”. Se face la începutul gătitului sau la sfârșit, când grăsimea aromată se toarnă peste mâncare. Semințele de chimen sau de muștar și ardeiul iute uscat intră primele, iar ghimbirul ras și pulberile, cum e turmericul, vin după ele. Un articol de etnografie din 2021, fără finanțare, descrie vagharul drept călire în ulei fierbinte și condimente, obișnuită în bucătăria gujarati. O sursă de știința alimentelor despre tadka cu ghee nu am găsit.

Dal-ul de linte este linte, des roșie, fiartă până se desface. Separat, într-o tigaie mică, se încinge ghee-ul, în care se călesc chimen, ardei iute uscat și, eventual, usturoi. Grăsimea aromată se toarnă la final peste dal, servit lângă orez. Despre soiurile de linte am scris în articolul despre linte.

Cum se păstrează și de ce granulează

De ce stă în cămară. Ghee-ul are foarte puțină apă (vezi tabelul din „Ce conține ghee-ul, pe cifre”). Lipsa apei nu oprește însă râncezirea, adică oxidarea grăsimii cu oxigenul din aer, care merge mai repede la cald.

Ce grăbește râncezirea:

• Căldura. Într-un studiu din 2015 pe ghee în care s-a adăugat coajă de portocală ca antioxidant, păstrat 21 de zile la 6, 32 și 60 °C, temperatura a cântărit mai mult decât adaosul și decât durata.
• Oxigenul. Într-un studiu din 2023, ghee-ul de vacă ambalat în atmosferă de 95% dioxid de carbon și-a păstrat calitatea 12 luni, mai bine decât în aer. La ambele studii am citit doar rezumatul.
• Apa. FoodSafe BC cere borcan închis ermetic, ferit de soare, pentru că soarele poate aduce umezeală în borcan. Practic, lingura trebuie să fie curată, uscată și fără resturi de mâncare.
• Lumina. Un studiu dedicat efectului ei asupra ghee-ului nu am găsit.

Cât ține. Pentru ghee-ul făcut în localuri, FoodSafe BC dă până la 1 an la frigider, la 4 °C, și 3 luni la temperatura camerei. Valorile nu vin dintr-un studiu de durată. Baza de date FoodKeeper a USDA dă pentru ghee 6-8 luni în cămară și 1-2 ani la frigider, fără să spună dacă borcanul e deschis. Am citit-o într-o copie arhivată, cu date din 2018. Cele două surse privesc contexte diferite, ghee făcut în restaurant și produs comercial. Pe un borcan cumpărat contează data și indicațiile de pe ambalaj.

Semnele de râncezire, după FoodSafe BC, sunt mirosul puternic și neplăcut, pierderea culorii aurii, albirea și gustul acru.

De ce granulează. Grăsimea din lapte este un amestec de trigliceride, moleculele din care e făcută grăsimea, cu puncte de topire diferite. Cele care se topesc greu cristalizează primele la răcire și formează scheletul rețelei de cristale. Așa scrie o recenzie generală din 2024, cu finanțare publică chineză și un coautor angajat al unei firme de arome. Pe ghee, un studiu din Nepal din 2020 a găsit mai multe forme de cristale, cu topire între 15 și 25 °C și peste 35 °C. Studiul nu a avut finanțare, iar aparatul de măsură a fost donat de producătorul lui. La temperatura unei bucătării, ghee-ul are deci o parte solidă și una lichidă.

Într-un studiu indian din 2026, al echipei lui Kataria, cu aceeași finanțare ca studiul din 2025, un ghee simplu făcut în laborator, topit la 40 °C și ținut 24 de ore la 29 °C, a granulat în proporție de 88%. Ghee-ul încălzit a doua oară cu un amestec de plante a granulat ceva mai puțin, 83%. Efectul vitezei de răcire asupra culorii și texturii apare doar într-un preprint, un studiu neevaluat încă de alți cercetători.

Lichid, granulat sau solid, ghee-ul este aceeași grăsime la temperaturi diferite. Codex trece printre caracteristicile ghee-ului textura „de la granule fine la lichid, după temperatură”. Granulele singure nu arată că ghee-ul s-a alterat, dar nici nu garantează că e proaspăt. Ele fac ghee-ul mai opac și mai deschis la culoare, iar albirea e și semn de râncezire, de aceea mirosul și gustul decid, nu culoarea.

Pentru ce este cunoscut untul ghee și cât de adevărat este

Reputațiile sunt ordonate de la cele mai solide la cele mai slabe.

• Gustul de unt copt. Notele de nucă apar când particulele din lapte se rumenesc ușor, după ce apa s-a evaporat (vezi „Ce este untul ghee”). Intensitatea diferă de la un lot la altul, iar ghee-ul ars devine amar.
• Gătitul la foc iute. Ghee-ul suportă focul iute mai bine decât untul, fiindcă nu mai are apa și particulele din lapte, care se ard primele. Punctul de fum e însă puțin și simplu măsurat (vezi „De unde vine cifra de 250 °C”).
• Păstrarea în cămară. Aproape nu mai are apă, de aceea se ține în cămară, dar râncezește ca orice grăsime (vezi „Cum se păstrează și de ce granulează”).
• Lactoza și proteinele din lapte. Din unt se scoate aproape toată partea negrasă a laptelui, unde stau lactoza și proteinele. Singura analiză publicată a lactozei pe care am găsit-o, pe cinci probe, a găsit-o în cantități foarte mici sau nedetectate, iar o analiză din 2022, pe un ghee de bivoliță făcut în laborator, a găsit aminoacizi din proteine, în jur de 0,52 g la 100 g (vezi „Câtă lactoză mai are ghee-ul” și „Ghee-ul și alergia la proteinele din lapte”). Conține lapte, iar cine are intoleranță sau alergie întreabă medicul.
• Vitaminele. Ca grăsime din lapte aproape pură, ghee-ul conține vitamina A a laptelui. Cifrele mari care circulă despre vitaminele D și E sunt neverosimile (vezi „Ghee de vacă, ghee de bivoliță și grăsimile trans naturale”).
• Butiratul și „digestia”. Acidul butiric face în jur de 4% din acizii grași ai laptelui, după o recenzie suedeză din 2008 a unei autoare de la asociația producătorilor de lapte din Suedia, deci aproximativ 0,2 g într-o linguriță de 5 g de ghee, după calculul nostru. Din lapte, se absoarbe sus în tubul digestiv, o parte încă din stomac, și ajunge la ficat. Butiratul din colon se formează acolo, din fibre fermentate de bacterii, iar un studiu britanic din 1987, pe conținut intestinal de la autopsii, a găsit acizi grași scurți puțini la capătul intestinului subțire și mulți în colon. De aceea nu legăm butiratul din ghee de digestie.
• „Mai sănătos decât untul”, nesusținut. Ghee-ul este aceeași grăsime ca untul, fără apă și fără particulele din lapte, deci mai concentrată și în cea mai mare parte saturată. Studiul randomizat din Iran, din 2022, pe 30 de adulți sănătoși, a ieșit în defavoarea lui față de uleiul de măsline (vezi „Ce au măsurat studiile pe oameni”).
• Slăbitul, nesusținut. Nu am găsit studii controlate pe oameni care să susțină asta. Singurul studiu găsit în care greutatea a scăzut, pe 29 de voluntari care au luat ghee în cantități mari și crescânde, urmate de o purgație ayurvedică, nu a avut grup de control. Pentru CLA, prezentat drept „arzător de grăsimi”, EFSA a dat avize negative în 2010 și în 2015. Ele priveau suplimente cu un amestec în părți egale de două forme de CLA, nu CLA-ul din lapte.
• Pielea și părul, fără studii pe ghee simplu. În tradiția indiană, ghee-ul este bază pentru unguente cu plante. Studiile publicate privesc acele preparate, nu ghee-ul simplu, de aceea nu îi atribuim efecte asupra pielii sau părului.
• Tradiția ayurvedică. În Ayurveda, medicina tradițională indiană, ghee-ul e și bază pentru preparate cu plante, numite „ghrita”. Mențiunile lui din textele ayurvedice țin de istorie și nu dovedesc vreun efect (vezi „De unde vine ghee-ul și ce grăsimi îi seamănă”).

Registrul Uniunii Europene al mențiunilor de sănătate nu are nicio mențiune autorizată pentru ghee, unt, grăsime din lapte, acid butiric sau CLA. Regulamentul (UE) nr. 432/2012 are cinci mențiuni despre grăsimi și colesterolul din sânge, iar niciuna nu se aplică ghee-ului. Ele cer alimente sărace în grăsimi saturate, bogate în nesaturate sau surse de anumiți acizi grași polinesaturați (vezi „Ce are voie să scrie un borcan de ghee în Uniunea Europeană”).

Ce au măsurat studiile pe oameni

Rezultatele în favoarea ghee-ului le dăm doar ca direcție, fiindcă studiile sunt mici sau nu arată cauza. Pentru cele nefavorabile dăm cifrele, acolo unde rezumatele le au.

Nu am găsit nicio recenzie sistematică dedicată ghee-ului. O căutare în baza de date științifice Europe PMC, în octombrie 2026, a dat 748 de rezultate, niciunul o recenzie cu ghee-ul ca expunere. Studiile controlate au 24-206 participanți și durează cel mult 12 săptămâni. Niciunul nu a urmărit infarcte sau decese, doar analize de sânge, ficatul și greutatea.

În Asia de Sud, „ghee” poate însemna și vanaspati, grăsime vegetală hidrogenată, iar studiul pakistanez din 2004 tocmai așa își definește expunerea (vezi „Vanaspati, «ghee-ul vegetal», este alt produs”).

Recenzia narativă a lui Kataria și Singh din 2024, dintr-o revistă de Ayurveda, omite creșterea colesterolului total din studiul indian din 2005. Tot ea prezintă studiul pakistanez despre vanaspati drept studiu despre ghee și nu spune că studiile iraniene comparau ghee-ul cu ulei hidrogenat. O recenzie sistematică din 2026 include un singur studiu cu ghee, cel iranian din 2024, iar rezumatul și textul ei se contrazic despre colesterolul total.

Din aceste studii nu se poate trage nicio concluzie despre infarct sau mortalitate, în niciun sens. Rezultatele în favoarea ghee-ului vin din sondaje, care arată asocieri, nu cauze, sau din comparații cu uleiul hidrogenat. „Mai bun decât uleiul hidrogenat” nu înseamnă „mai bun”.

Grăsimile saturate și colesterolul, în cifre

• OMS, 2023. OMS recomandă, de la 2 ani în sus, ca grăsimile saturate să dea cel mult 10% din energie, iar cele trans cel mult 1%. Comunicatul din 17 iulie 2023 numește ghee-ul printre sursele de grăsimi saturate. Limita pentru trans include și trans-ul natural din grăsimea rumegătoarelor, pe care îl are și ghee-ul, în cantitate mică. Am citit comunicatul, nu ghidul integral.
• EFSA, 2010. EFSA propune ca aportul de grăsimi saturate și trans să fie „cât mai scăzut posibil”, într-o dietă adecvată nutrițional. Pentru colesterolul din alimente nu propune o valoare separată, ci doar limitarea saturatelor.
• Cochrane, 2020. Recenzia Cochrane (rețea internațională de recenzii sistematice) actualizată în august 2020 a adunat 15 studii randomizate, cu 56.675 de participanți urmăriți cel puțin doi ani. Reducerea saturatelor s-a însoțit de mai puține evenimente cardiovasculare combinate, raport de risc (RR) 0,83, cu intervalul de încredere 0,70-0,98, adică aproximativ 17% mai puține, cu certitudine moderată. Mortalitatea totală (RR 0,96) și cea cardiovasculară (RR 0,95) nu s-au schimbat semnificativ. Actualizarea a fost finanțată de OMS, iar prima autoare face parte din grupul de experți al OMS pentru nutriție, deci cele două nu sunt dovezi independente.

Aritmetica la 2.000 kcal. Strict ca aritmetică, nu ca sfat, 10% din 2.000 kcal înseamnă 200 kcal, adică 22,2 g de grăsimi saturate, la 9 kcal pe gram, factorul folosit în UE. Socotind ghee-ul ca uleiul de unt anhidru din tabelul USDA, cu 61,9 g de saturate la 100 g, 22,2 g se adună din ~36 g de ghee, adică ~2,8 linguri de 12,8 g (măsura USDA) sau ~7 lingurițe de 5 g. Pragul acoperă însă toate alimentele din zi.

Argumentul „matricei”. O recenzie de consens din 2017 susține că lactatele trebuie judecate ca alimente întregi, nu după nutrienți izolați. Untul este însă exceptat explicit, ca grăsime izolată, fără membrana globulelor de grăsime din lapte. Ghee-ul e grăsime și mai izolată. Atelierul de experți din care a ieșit recenzia a fost finanțat de European Milk Forum, iar mulți autori declară finanțări din industria laptelui.

Contraargumentul. Într-un studiu suedez din 2015, 57 de adulți supraponderali au primit 8 săptămâni câte 40 g de grăsime din lapte pe zi. În grupul cu ulei de unt anhidru, practic grăsimea ghee-ului, LDL-ul a crescut cu 0,36 mmol/l, față de 0,04 mmol/l cu smântână. Finanțarea a venit de la un consiliu public suedez de cercetare. Într-un studiu danez din 2015, pe 47 de adulți sănătoși, cu unt la 4,5% din energie, timp de 2 × 5 săptămâni, colesterolul total și LDL-ul au ieșit mai mari decât cu ulei de măsline și decât cu dieta obișnuită. Acesta a fost finanțat chiar de o fundație a industriei daneze a laptelui.

Cine are o problemă de sănătate și vrea să știe ce loc are ghee-ul în alimentația lui întreabă medicul.

Ce are voie să scrie un borcan de ghee în Uniunea Europeană

În Uniunea Europeană (UE), eticheta urmează în principal Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, despre informarea consumatorilor, și Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, despre mențiunile nutriționale și de sănătate. Unde nu am găsit o hotărâre sau o decizie a unei autorități, spunem că e lectura noastră.

Laptele rămâne alergen și în ghee. Anexa II a Regulamentului 1169/2011 nu are excepție pentru ghee (vezi „Ghee-ul și alergia la proteinele din lapte”). Articolul 9 cere declararea alergenului cât timp e „încă prezent în produsul finit, chiar și într-o formă modificată”, deci puțina lactoză sau proteină rămasă după clarifiere nu schimbă regula.

Cu listă de ingrediente. Laptele se scrie în listă și se evidențiază prin font, stil sau culoarea fondului (articolul 21). Ghidul Comisiei Europene despre alergeni, din 2017, cere evidențierea chiar dacă denumirea numește deja alergenul. După modelul lui, lista ar fi „Ingrediente: unt clarifiat (din lapte)”, o aplicare a noastră, nu un exemplu din ghid. Tot ghidul spune că alergenul nu se repetă voluntar în afara listei, nici printr-un „conține” în plus, nici prin simboluri sau casete.

Fără listă de ingrediente. Articolul 19 permite lipsa listei la produsele dintr-un singur ingredient, dacă denumirea arată clar ce sunt (litera e). Litera d privește, printre altele, untul, iar ghee-ul nu e „unt” după definiția europeană (vezi „Ce este untul ghee”), deci pentru ghee rămâne sigură doar litera e. Fără listă se scrie „conține lapte”, mai puțin atunci când denumirea arată clar că e vorba de lapte.

Ghidul dă ca exemple „brânză” și „smântână”, trimite la categoria de la litera d, din care face parte și untul, și cere evaluare de la caz la caz, fiindcă o denumire se înțelege diferit de la o țară la alta. Pentru un ghee fără listă, scutirea e o analogie. Nu știm dacă „ghee”, singur, spune unui cumpărător din România că e un produs din lapte.

„Poate conține” și „ambalat într-o unitate care...”. Sunt mențiuni voluntare. Articolul 36 prevede reguli comune pentru ele, dar Comisia nu a adoptat încă actul de punere în aplicare, după presa de specialitate din septembrie 2026. Până atunci contează regulile generale ale articolului 36: să nu inducă în eroare, să nu fie ambigue și, după caz, să aibă la bază date științifice. Ce înseamnă pentru o persoană alergică, întreabă medicul alergolog.

„Sănătos” și „pur”. „Sănătos” e o trimitere generală la sănătate. Articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul 1924/2006 o permite numai însoțită de o mențiune de sănătate autorizată, pusă alături sau imediat după (Decizia 2013/63/UE), iar legătura dintre ele o demonstrează operatorul. Regulamentul se aplică și publicității, deci, în lectura noastră, și unui articol ca acesta. Pentru „pur” nu am găsit un text european care să-l încadreze ca mențiune de sănătate, dar intră la regula de a nu induce în eroare.

„Fără lactoză”. Nu are prag comun în UE. Regulamentul (UE) nr. 609/2013 spune că aceste reguli „nu sunt în prezent armonizate”, iar noi nu am găsit un act ulterior (vezi „Câtă lactoză mai are ghee-ul”).

Afirmațiile despre gătit. „Bun pentru prăjit” sau o cifră pentru punctul de fum nu sunt mențiuni de sănătate, atât timp cât nu leagă produsul de sănătate. Ca orice informație voluntară, nu au voie să inducă în eroare (articolele 7 și 36 din Regulamentul 1169/2011) și, după caz, trebuie să aibă la bază date științifice.

Singura măsurătoare publicată găsită de noi, din 2018, a văzut fum abia la 250 °C, fără probă între 200 și 250 °C și fără metoda standard. Pe un criteriu chimic, nu de sănătate, aceiași autori au propus pentru gătit intervalul 140-170 °C (vezi „De unde vine cifra de 250 °C”).

Denumirile. Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 rezervă lactatelor denumiri precum „unt”, „ulei de unt” și „materie grasă lactată anhidră”, iar ghee-ul nu e „unt” după compoziție (vezi „Ce este untul ghee”). Un produs pur vegetal nu le poate folosi, iar „ghee” nu e pe lista excepțiilor (vezi „Vanaspati, «ghee-ul vegetal», este alt produs”). „Ghee vegetal” e foarte probabil interzis, fiindcă regulamentul interzice orice prezentare care sugerează un lactat, dar nu am găsit o decizie explicită despre cuvântul „ghee”.

Trans și colesterol. Declarația nutrițională europeană cuprinde obligatoriu energia, grăsimile, acizii grași saturați, glucidele, zaharurile, proteinele și sarea. Articolul 30 alineatul (2) permite în plus doar mononesaturații, polinesaturații, poliolii, amidonul, fibrele, vitaminele și mineralele. Trans și colesterolul nu au rând, deci nu apar în tabelul nutrițional al unei etichete din UE. „Fără grăsimi trans” nu e nici el o mențiune permisă, iar grăsimea din lapte are trans naturali (vezi „Ghee de vacă, ghee de bivoliță și grăsimile trans naturale”).

Mențiunile nutriționale, pe hârtie. Mențiunea „sursă de” vitamină cere cel puțin 15% din valoarea de referință la 100 g. La vitamina A (800 µg) pragul e 120 µg, iar la vitamina E (12 mg), 1,8 mg.

USDA dă la uleiul de unt anhidru (altă intrare decât „ghee”) 840 µg echivalent de activitate retinol (RAE) și 2,8 mg vitamina E, ambele fără probe măsurate. Valorile acestea nu sunt măsurători pe ghee, iar un studiu din 2024 pe ghee din mai multe specii, citit în rezumat, a găsit în medie 1,65 mg de vitamina E la 100 g, sub prag. De aceea nu prezentăm ghee-ul ca sursă de vitamine. O astfel de mențiune cere declararea cantității (articolul 7 din Regulamentul 1924/2006) și analiză pe lot, fiindcă ghidul Comisiei din 2012 despre toleranțe acceptă sub prag doar incertitudinea de măsurare.

Ecologic. Pe un borcan ecologic preambalat apar logoul UE, codul organismului de control și, în același câmp vizual cu logoul, „Agricultură UE”, „Agricultură non-UE” sau „Agricultură UE/non-UE” (articolul 32 din Regulamentul (UE) 2018/848). La animale, ecologicul interzice hormonii pentru controlul reproducerii. Peste trei tratamente alopate de sinteză în 12 luni, fără vaccinuri, antiparazitare și programele obligatorii de eradicare, scot animalul din ecologic. Antibioticele rămân permise la tratarea bolilor, sub responsabilitatea veterinarului, iar perioada de așteptare după tratament e dublă față de cea legală.

Pentru laptele din UE, „fără hormoni de creștere” și „fără antibiotice ca promotori” nu sunt un plus al ecologicului, fiindcă sunt interzise tuturor fermelor din UE (Directiva 96/22/CE, Decizia 1999/879/CE, Regulamentul (UE) 2019/6). Pentru laptele produs în afara UE nu am verificat cum se aplică fiecare dintre aceste acte. În cazul laptelui din UE, scrise ca argument, aceste formule pot scoate în evidență o caracteristică comună tuturor produselor similare, lucru interzis de articolul 7 din Regulamentul 1169/2011.

Din 27 septembrie 2026, statele membre trebuie să aplice și Directiva (UE) 2024/825. Ea interzice afirmațiile de mediu generice, de tipul „verde” sau „prietenos cu mediul”, fără o performanță de mediu excelentă recunoscută. Interzice și etichetele de sustenabilitate care nu se bazează pe un sistem de certificare sau nu sunt stabilite de autorități publice.

Cum citești eticheta unui borcan de ghee

Șase lucruri de verificat pe orice borcan:

1. Grăsimea, dacă e declarată. Codex cere pentru ghee cel puțin 99,6% grăsime din lapte, iar untul are în UE de la 80 la sub 90 g la 100 g. Comisia Europeană recomandă rotunjirea grăsimilor la 1 g și acceptă la control ±8 g.
2. Laptele, evidențiat. În listă, scos în evidență, sau „conține lapte” dacă lista lipsește. „Poate conține urme de...” e voluntar și fără act european de aplicare.
3. Denumirea și ce e în borcan. Lista sau denumirea arată dacă e unt ori grăsime vegetală (vezi „Vanaspati, «ghee-ul vegetal», este alt produs”).
4. Declarația nutrițională și factorii UE. Pe eticheta UE, un gram de grăsime înseamnă 9 kcal (37 kJ), deci 100 g de grăsime dau 900 kcal. Cifrele americane, calculate cu alt factor, nu se copiază pe o etichetă din UE, iar trans și colesterolul nu au rând (vezi „Ce conține ghee-ul, pe cifre”).
5. Termenul și condițiile de păstrare. Data și indicațiile de după deschidere se citesc împreună (vezi „Cum se păstrează și de ce granulează”).
6. Sigla ecologică și codul. Logoul UE, codul organismului de control și „Agricultură UE”, „non-UE” sau „UE/non-UE” lângă logo. Numele unei țări poate înlocui „UE” doar dacă toată materia primă vine de acolo.

Ce e mit despre ghee

• Mit: „Ghee-ul nu are lactoză și nici cazeină.” Are foarte puțină lactoză, dar nu zero peste tot, 2,9 și 1,79 mg la 100 g în două din cinci probe britanice. O măsurătoare a cazeinei în ghee nu am găsit. Studiul din Bangladesh din 2022 a găsit aminoacizi din proteine, în jur de 0,52 g la 100 g (vezi „Câtă lactoză mai are ghee-ul” și „Ghee-ul și alergia la proteinele din lapte”). Cine are intoleranță sau alergie întreabă medicul.
• Mit: „Ghee-ul e bun și pentru cei cu alergie la proteinele din lapte.” Legea europeană nu face excepție pentru ghee de la alergenul „lapte”, iar ghidul WAO din 2024 îl pune pe lista ingredientelor de evitat. Decizia o ia medicul alergolog (vezi „Ghee-ul și alergia la proteinele din lapte”).
• Mit: „Ghee-ul are punct de fum de 250 °C, sau chiar 485 °C.” Singura observație publicată cu metodă descrisă pe care am găsit-o, pe ghee de bivoliță, a văzut fum la 250 °C, fără probă între 200 și 250 °C, fără metoda standard. Pe criteriu chimic, aceiași autori au propus pentru gătit 140-170 °C. Cele 485 °F înseamnă 251,7 °C, iar 485 °C e o confuzie de unități. Pe zece uleiuri, fără ghee, cele cu punct de fum mai mare au format mai mulți produși de degradare, iar punctul de fum al unui ulei a coborât după 6 ore de încălzire (vezi „De unde vine cifra de 250 °C”).
• Mit: „Ghee-ul nu are colesterol și nu ridică colesterolul din sânge.” Uleiul de unt anhidru, cel mai apropiat aliment analizat de USDA, are 256 mg de colesterol la 100 g. Rezultatele favorabile ghee-ului vin din sondaje, care arată asocieri, nu cauze, sau din comparații cu uleiul hidrogenat. În studiul randomizat din Iran din 2022, apoB și colesterolul non-HDL au ieșit mai mari cu ghee decât cu uleiul de măsline (vezi „Ce au măsurat studiile pe oameni”).
• Mit: „Ghee-ul e bogat în omega-3.” Are 0,3-0,4 g de ALA la 100 g, adică doar 0,03-0,04 g la 100 kcal, sub pragul european pentru „sursă de omega-3”, de 0,3 g la 100 g și la 100 kcal. EPA și DHA nu au fost detectați în ghee-ul egiptean (vezi „Ghee de vacă, ghee de bivoliță și grăsimile trans naturale”).
• Mit: „Ghee-ul nu râncezește niciodată.” Lipsa apei oprește înmulțirea microbilor, după FAO, nu și oxidarea grăsimii, care merge mai repede la cald. Semnele de râncezire sunt mirosul puternic și neplăcut, albirea și gustul acru (vezi „Cum se păstrează și de ce granulează”).
• Mit: „Ghee-ul are mai puține calorii decât untul.” La aceeași cantitate are mai multe, ~897 față de ~734 kcal la 100 g și 115 față de 104 kcal la lingura USDA, socotite cu factorii din UE. La gram, diferența vine din apa untului (vezi „Ce conține ghee-ul, pe cifre”).
• Mit: „Ghee-ul vegetal e tot ghee.” În Asia de Sud, „ghee vegetal” înseamnă vanaspati, ulei vegetal hidrogenat sau interesterificat, fără lapte. În UE, un produs vegetal nu se poate numi „unt”. „Ghee vegetal” e foarte probabil interzis, deși nu am găsit o decizie explicită pe acest cuvânt (vezi „Vanaspati, «ghee-ul vegetal», este alt produs”).

Untul ghee la Biovicta

Dacă nu vrei să faci ghee acasă, avem Unt Ghee BIO, 270g, untul nostru ghee BIO în borcanul de 270 g.

Din gama Biovicta

Unt Ghee BIO, 270g

54,80 lei

Cumpără →

Produsul este unt clarifiat, deci conține lapte. Nu facem pentru el nicio mențiune de sănătate. Valorile de pe eticheta lui sunt pe pagina produsului, iar cifrele din acest articol descriu alimentul în general, nu un borcan anume.

Întrebări frecvente

Ce este ghee-ul și cum se spune în română? Ghee-ul este grăsimea untului din care s-au scos aproape toată apa și aproape toată partea negrasă a laptelui, iar în română i se spune „unt clarifiat”. Codex Alimentarius îi cere cel puțin 99,6% grăsime din lapte. Ghee-ul stă pe foc până la o a doua spumare și până se rumenesc particulele din lapte, de unde vine aroma. Untul clarifiat simplu se strecoară mai devreme, înainte de rumenire, dar pentru el nu am găsit o definiție oficială. Cuvântul vine din sanscrită, unde ghṛta înseamnă „unt clarifiat sau unt fiert încet”.

Se scrie „unt clarifiat” sau „unt clarificat”? Pentru sensul culinar se scrie „unt clarifiat”. Dicționarul ortografic DOOM 3 a introdus verbul „a clarifia” (eu clarifiez), marcat ca termen culinar. Cealaltă formă se întâlnește și ea, dar vine de la „a clarifica”, care are în dicționare sensul general de „a limpezi”. De aceea, în acest articol folosim doar „clarifiat” și formele lui.

Câte calorii are o lingură de ghee? O lingură de ghee are în jur de 115 kcal, socotită pe valorile USDA pentru uleiul de unt anhidru. Calculul folosește lingura de 12,8 g și factorul european de 9 kcal pe gram de grăsime. O linguriță de aproximativ 5 g are în jur de 45 kcal. Lingura USDA de unt, de 14,2 g, are în jur de 104 kcal, pentru că untul are circa 16% apă. Pe un borcan anume, valorile sunt cele din declarația nutrițională de pe etichetă.

Mai are ghee-ul lactoză? În singura măsurătoare publicată pe care am găsit-o, lactoza a fost foarte puțină, dar nu a lipsit din toate probele. Portnoi și MacDonald au analizat în 2015, în Marea Britanie, cinci probe de ghee. Două au avut 2,9 și 1,79 mg de lactoză la 100 g, în trei nu a fost detectată, iar untul a avut 685-688 mg. La valoarea cea mai mare, o lingură de 12,8 g ar avea cel mult în jur de 0,37 mg, doar pentru acele probe. Cine are o intoleranță diagnosticată întreabă medicul.

Poate mânca ghee cine are alergie la proteinele din lapte? Răspunsul îl dă medicul alergolog, iar legea europeană nu face nicio excepție pentru ghee de la alergenul „lapte și produse derivate”. Ghidul WAO din 2024 îl pune pe lista ingredientelor de evitat, iar o măsurătoare a cazeinei în ghee nu am găsit. După standardul Codex, o linguriță de aproximativ 4,3 g ar avea cel mult în jur de 17 mg de proteine. E de câteva ori peste doza de referință de 2 mg propusă de FAO și OMS, o comparație aritmetică pe surse, nu o măsurătoare pe un produs.

Cât colesterol și câte grăsimi saturate are o linguriță de ghee? O linguriță de aproximativ 5 g are în jur de 13 mg de colesterol și 3 g de grăsimi saturate, socotite pe valorile USDA pentru uleiul de unt anhidru, cel mai apropiat aliment analizat. OMS recomandă ca saturatele să dea cel mult 10% din energie, adică, strict ca aritmetică, 22,2 g la 2.000 kcal, pentru toate alimentele din zi. Colesterolul nu are rând în tabelul nutrițional european. Cine are o problemă de sănătate întreabă medicul.

Cât ghee pun în loc de unt într-o rețetă? La 100 g de unt pui aproximativ 80-82 g de ghee, adică aceeași cantitate de grăsime, fiindcă ghee-ul este aproape numai grăsime. La copt, aluatul nu mai primește însă cele aproximativ 16 g de apă din unt, iar o înlocuire testată nu am găsit (vezi „Ghee-ul în bucătărie”).

Se strică ghee-ul și cum se păstrează? Da, ghee-ul râncezește ca orice grăsime, chiar dacă are foarte puțină apă și poate sta în cămară. FoodSafe BC dă, pentru ghee-ul făcut în localuri, până la 1 an la frigider și 3 luni la temperatura camerei. Baza de date FoodKeeper a USDA dă 6-8 luni în cămară și 1-2 ani la frigider. Pe un borcan cumpărat contează data și indicațiile de pe ambalaj. Mirosul neplăcut și gustul acru arată râncezirea.

Surse

Notă

Textul are scop informativ și nu înlocuiește sfatul medicului. Untul ghee, untul și grăsimea din lapte nu au mențiuni de sănătate autorizate în Uniunea Europeană. Cifrele de compoziție provin din baze de date și din studii publicate și nu descriu produsele din magazin. Valorile de pe eticheta borcanului nostru sunt pe pagina produsului.