Fructe de jujube uscate cu sâmburi, curmale chinezești, 200g

Ce sunt fructele de jujube uscate

Sunt fructele întregi, uscate, ale arbustului Ziziphus jujuba, din familia Rhamnaceae. În punga asta intră un singur lucru, trecut ca atare pe etichetă: fructe de jujube cu sâmburi. Fără zahăr adăugat, fără ulei de acoperire, fără conservanți și fără sirop. Zaharurile din tabelul nutrițional, 52,5 g la 100 g, sunt cele natural prezente în fruct, concentrate prin uscare.

Proaspăt, fructul e verde spre roșu, de mărimea unei prune mici, cu miez alb și crocant, ca un măr. Prin uscare pielița se zbârcește și se închide la culoare, iar miezul devine moale și lipicios. Forma finală seamănă cu o curmală mică, roșu-brună, iar de aici vine și numele românesc cel mai răspândit.

În limba română fructul are cel puțin trei nume care circulă în paralel: jujube (după denumirea internațională), curmale chinezești și curmale roșii. Toate trei se referă la aceeași specie. Numele de „curmală" e o comparație de aspect, nu o înrudire botanică: curmalul propriu-zis e un palmier, iar jujube e un arbust dintr-o familie complet diferită.

Merită lămurită și o a doua confuzie, fiindcă apare des în căutări. Ziziphus jujuba nu e același lucru cu sălcioara, cunoscută în Dobrogea drept măslin dobrogean, care este Elaeagnus angustifolia, din familia Elaeagnaceae. Sunt două plante diferite, cu fructe diferite: sălcioara face fructe făinoase, gălbui-argintii, iar jujube face fructe roșii, cu pieliță lucioasă.

Fiecare fruct are un sâmbure alungit și tare în mijloc, ca o măslină sau ca o cireașă. Fructele nu sunt scoase de sâmburi, iar asta e menționat și pe ambalaj. Se mănâncă în jurul sâmburelui, care se scuipă la final. Sâmburele e neted, cu vârfurile ascuțite, și iese ușor dacă fructul e moale.

Arbustul crește până la opt sau zece metri, e spinos și suportă bine seceta și frigul, motiv pentru care s-a răspândit din Asia în bazinul mediteraneean și, în ultimii ani, și în sudul României. Pomii se găsesc de vânzare la pepiniere, iar o bună parte din căutările pentru cuvântul jujube sunt de fapt căutări de puieți. Pagina asta e despre fruct, nu despre pom.

Recoltarea se face toamna, când fructul trece din verde în roșu-maroniu și începe a se zbârci singur pe ramură. O parte din producție se culege devreme, pentru consum proaspăt, iar restul rămâne pe ramură până se usucă parțial, fiindcă tocmai forma uscată e cea care se păstrează și se transportă. De aceea fructul se găsește aproape tot anul în formă uscată și doar câteva săptămâni în formă proaspătă.

La cumpărare, fructele bune sunt roșu-brune spre maro închis, cu pielița zbârcită uniform și lucioasă, moi la apăsare, fără crăpături adânci și fără miros acru. O pojghiță albicioasă pe suprafață poate fi zahăr cristalizat, ceea ce e normal la un fruct uscat cu mult zahăr natural, dar dacă e pufoasă și neuniformă e mucegai și fructul se aruncă. Fructele foarte tari, ca lemnul, au fost uscate prea mult și rămân tari și după înmuiere.

La 100 g, fructele au 288 kcal, 4,3 g fibre, 5,3 g proteine, 0,4 g grăsimi și 0,28 g sare. Cele 4,3 g fibre trec pragul de 3 g de la care legislația europeană permite mențiunea sursă de fibre, iar cele 0,4 g grăsimi le încadrează la conținut scăzut de grăsimi. Cele 288 kcal sunt însă o valoare obișnuită de fruct uscat, nu una mică; orice fruct din care se scoate apa își concentrează și zaharurile, și caloriile.

De ce un singur ingredient, fructul întreg

Cea mai mare parte a fructelor uscate dulci din raft au ceva pe lângă fruct: suc de mere concentrat, sirop, zahăr, ulei ca să nu se lipească sau sulfiți ca să rămână deschise la culoare. Aici lista se termină la primul rând.

• Un singur ingredient — fructe de jujube. Nimic altceva de citit pe etichetă.
• Fără zahăr adăugat. Fructele conțin zaharuri natural prezente, în cantitate mare, dar nimic nu s-a adăugat peste ele.
• Fructul rămâne întreg, nu felie și nu bucată. Se vede forma, se vede pielița, se vede dacă e un fruct sănătos sau unul crăpat.
• Sâmburele rămâne înăuntru. E un inconvenient la mâncat, dar e și motivul pentru care fructul nu e nici tăiat, nici presat, nici refăcut la loc după scoaterea sâmburelui.

Alegerea între fructul cu sâmbure și fructul fără sâmbure e un compromis real, nu un argument de vânzare. Fără sâmburi mănânci mai comod și le poți pune direct în aluat sau în blender. Cu sâmburi, fructul e mai puțin manipulat și își ține mai bine forma și textura. Dacă vrei varianta comodă pentru gătit, în magazin sunt curmalele fără sâmburi, care se folosesc exact așa.

Merită insistat pe sulfiți, fiindcă e diferența cea mai puțin vizibilă dintre două pungi de fructe uscate care arată la fel. Sulfiții, adică dioxidul de sulf și sărurile lui, sunt folosiți curent la caise, stafide sau mango ca fructul să rămână deschis la culoare și să nu se închidă la maro. Nu sunt interziși și nu sunt periculoși pentru majoritatea oamenilor, dar o parte din populație reacționează la ei, iar culoarea foarte vie a unui fruct uscat e de obicei semnul lor. Aici nu apar în lista de ingrediente. Apar însă în rândul de alergeni, fiindcă produsul e ambalat într-o unitate care lucrează și cu sulfiți, alături de arahide, nuci, susan și soia, iar acel rând trebuie citit de cine are sensibilitate reală.

Culoarea închisă a fructelor din pungă e, de altfel, exact ce te aștepți de la un fruct uscat netratat. Un jujube roșu aprins, uniform, ar fi mai degrabă un semn de întrebare decât un argument de calitate.

Scoaterea sâmburelui acasă e simplă dacă ai nevoie de pulpă: se apasă fructul între degete până crapă pe lungime și sâmburele iese întreg. Merge mai ușor dacă fructele stau zece minute în apă caldă înainte.

Caracteristici produs

• Un singur ingredient: fructe de jujube întregi
• Cu sâmburi, se consumă în jurul sâmburelui
• Fără zahăr adăugat, conțin zaharuri natural prezente
• Sursă de fibre
• Gramaj: 200 g

De ce jujube și nu alte fructe uscate dulci

Comparația cea mai apropiată sunt curmalele, fiindcă acolo trimite și numele. Diferența se simte imediat la textură. Curmalele Medjoul sunt moi, cărnoase și foarte dulci, aproape ca o cremă. Jujube sunt mai uscate, mai fibroase și mai puțin dulci, cu o notă care aduce a măr copt. Cine găsește curmalele prea dulci le preferă de obicei pe astea.

Față de fructele de goji, care sunt tot mici și roșii și tot din Asia, jujube sunt de câteva ori mai mari, mai dulci și fără nota acrișoară a goji-ului. Cele două nu se înlocuiesc: goji se presară, jujube se mănâncă bucată cu bucată.

Față de smochinele uscate, jujube nu au semințe crocante și nu lasă senzația aceea lipicioasă pe dinți. Restul rândului stă la fructe uscate, dacă vrei să compari prețul pe gram.

Mai e un motiv, practic, pentru care oamenii caută anume acest fruct: ceaiul. În bucătăria asiatică jujube uscate se fierb în apă, uneori împreună cu felii de ghimbir, și dau o băutură dulce, de culoare chihlimbarie. Nu e ceai în sens botanic, ci un decoct de fructe, dar e felul cel mai frecvent în care sunt folosite după consumul ca atare.

Pentru decoct, proporția obișnuită e de 5-6 fructe la 500 ml de apă, fierte încet 15 minute, cu două sau trei felii subțiri de ghimbir dacă vrei o notă iute. Fructele se pot mânca după fierbere, sunt doar mai puțin dulci, fiindcă o parte din zahăr a trecut în apă. Băutura se bea caldă și nu are nevoie de îndulcitor.

Un ultim lucru care contează la alegere: prețul pe gram. Punga de 200 g e printre cele mai mici formate din raftul de fructe uscate, dar fructul e mare și o porție se atinge repede, cu cinci sau șase bucăți. Practic, o pungă ajunge pentru aproape o săptămână de gustări zilnice.

Pentru cine sunt potrivite

Pentru cine vrea o gustare dulce cu o listă de ingrediente de un rând. Se mănâncă direct din pungă, se pun în ghiozdan, merg la drum și nu au nevoie de frigider. Sunt potrivite și pentru cine caută fructe uscate fără sulfiți adăugați și fără ulei de acoperire.

Merg în bucătărie în compoturi, în decocturi cu ghimbir, în supe dulci sau tocate în terciuri și în umpluturi. Pentru aluat trebuie mai întâi scoși sâmburii, altfel bucățile rămân tari.

Sunt o alegere bună și pentru cine citește etichete și se plictisește să găsească trei rânduri de ingrediente la un produs care ar trebui să aibă unul singur. Aici nu e nimic de descifrat: fruct, uscat, atât. Pentru cine caută în schimb un fruct uscat moale și foarte dulce, de folosit în rețete, curmalele rămân alegerea mai potrivită, iar diferența e explicată mai sus.

Nu sunt potrivite dacă vrei ceva de presărat rapid peste iaurt sau peste cereale: fructul e prea mare și are sâmbure, deci cere o pregătire. Pentru presărat, goji sau bucățile mici de fructe uscate fac treaba mai bine.

Sâmburele e partea de care trebuie ținut cont. Nu sunt potrivite pentru copiii mici, care nu știu încă să separe sâmburele, și trebuie mușcate cu atenție dacă ai lucrări dentare. Fructele fiind dulci, cu 52,5 g zaharuri la 100 g, cine își urmărește aportul de zahăr ar trebui să măsoare porția, iar cine are diabet e bine să discute cantitatea cu medicul curant. Restul gustărilor și snacks-urilor stau într-o singură colecție.