Pe scurt - Rozmarinul e o plantă mediteraneană din familia mentei (Lamiaceae), cu numele acceptat azi Salvia rosmarinus, după listele World Flora Online (WFO) și Kew (Grădinile Botanice Regale). Rosmarinus officinalis a rămas sinonim și apare încă la Departamentul Agriculturii al SUA (USDA), la Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și în Farmacopeea Europeană (Ph. Eur.), culegerea de standarde pentru medicamente. - Mirosul vine din uleiul esențial, partea volatilă a plantei, iar frunzele au 0,5-2,5% ulei, după literatura citată de EMA. Proporția dintre 1,8-cineol și camfor, doi compuși principali ai uleiului, diferă de la o plantă la alta. De aici vin chemotipurile, adică tipurile chimice ale uleiului, iar Farmacopeea Europeană fixează intervale doar pentru două tipuri. - O linguriță de rozmarin uscat cântărește 1,2 g și are, după USDA, circa 4 kcal, 15,4 mg calciu și 0,35 mg fier, iar pentru vitamina K baza nu are nicio valoare. Pe 0,5-2 g, ordinul de mărime dintr-o mâncare, nu o recomandare, calciul ajunge la 0,8-3,2% din valorile nutriționale de referință (VNR). - Frunza uscată, uleiul esențial distilat și extractul E 392 sunt trei produse diferite, cu alt regim în UE. În registrul UE nu am găsit nicio mențiune de sănătate autorizată pentru rozmarin, iar la E 392 „antioxidant” e categoria tehnologică a unui aditiv care întârzie râncezirea grăsimilor din aliment, nu un efect asupra corpului. - Studiile pe oameni sunt puține și cele mai multe sunt scurte, iar dintre cele cu frunză uscată la oameni sănătoși cel mai lung a durat 10 zile, cu ceai și fără grup de control. În singurul studiu cu pulbere de frunză pe memorie, la 6.000 mg viteza memoriei a fost mai proastă decât la placebo, un preparat fără substanța testată. - Uleiul cu rozmarin uscat făcut acasă stă la frigider și se folosește în 4 zile, altfel se congelează, din cauza botulismului, o boală provocată de toxina unei bacterii. Așa scrie extensia Universității de Stat din Oregon (OSU), serviciul ei de sfaturi practice, iar regula celor 4 zile o dau și Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (CDC). - Alergia la rozmarin e descrisă mai ales pe piele, ca dermatită de contact, o inflamație a pielii după atingere, iar camforul e un compus al uleiului esențial, care se găsește și în frunză. Separat, din lipsă de date, EMA nu recomandă în sarcină și alăptare nici medicamentul tradițional din frunză, nici pe cel din ulei, iar rezumatul ei pentru public spune „nu folosiți” medicamentul din frunză. Pentru sarcină, alăptare, copii, boli sau tratamente, întreabă medicul. - Pentru plantele aromatice uscate, între care rozmarinul, Regulamentul (UE) 2023/915 are o limită de 400 µg/kg pentru alcaloizii pirolizidinici (PA), compuși naturali ai unor buruieni care pot ajunge în recoltă. Într-un studiu din 2020 pe 305 probe de condimente și ierburi, rozmarinul a fost în grupul cu 30-36% probe pozitive. Mirosul și aspectul nu arată PA sau pesticidele.
Cuprins
- Ce plantă este rozmarinul și de ce are acum două nume?
- De ce nu miroase la fel orice rozmarin: cineolul și camforul
- Ce conține o linguriță de rozmarin uscat?
- Acidul carnosic, acidul rozmarinic și cifrele ORAC
- Frunză, ulei esențial sau extract E 392: trei produse diferite
- Ce spun EMA și registrul UE al mențiunilor
- Ce au testat, de fapt, studiile pe oameni: memorie, aromă, păr și ceai?
- Uscat sau proaspăt, devreme sau la final?
- Uleiul, mierea și oțetul cu rozmarin făcute acasă
- Ce ajunge în ceaiul de rozmarin?
- Cum păstrezi rozmarinul uscat
- Cine trebuie să fie atent la rozmarin?
- Contaminanții și controlul: ce cere legea
- Ce e mit despre rozmarin
- Rozmarinul la Biovicta
- Întrebări frecvente
- Surse
- Notă
„Rozmarin” se caută în România de 6.600-9.900 de ori pe lună, după un planificator de cuvinte-cheie. „Ulei de rozmarin” are între 2.900 și 6.600 de căutări pe lună, cu circa 6.600 în octombrie, noiembrie, ianuarie și februarie și cu cele mai puține vara. „Rozmarin beneficii” are 1.600-2.400 de căutări pe lună, „ceai de rozmarin” 590-1.300, cu vârful în ianuarie, iar „apa de rozmarin” 480-1.300.
Printre rezultate circulă multe afirmații fără surse. Unele scot din context vitaminele și calciul, socotite la 100 g, sau dau cifrele rozmarinului proaspăt drept ale celui uscat. Altele atribuie frunzei ce s-a raportat cu uleiul de rozmarin, prezintă memoria și părul fără limitele studiilor sau dau rețete de ulei cu rozmarin ținut la temperatura camerei. Pe unele le discutăm la „Ce e mit despre rozmarin”.
Articolul trece prin plantă și numele ei, aromă, compoziție și diferența dintre frunză, ulei esențial și E 392. Urmează EMA și registrul UE, studiile pe oameni, bucătăria, uleiul făcut acasă, ceaiul, păstrarea, siguranța și contaminanții. În afara volumelor de căutare, cifrele vin din baze de date, avize ale Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), documente EMA, studii, legislație și surse instituționale. Ele descriu rozmarinul în general, nu produsul din magazin. Verificările au fost făcute până la 27 octombrie 2026.
Ce plantă este rozmarinul și de ce are acum două nume?

Rozmarinul e originar din bazinul Mediteranei, după lista Kew, și face parte din familia mentei. EMA îl descrie și ca plantă medicinală veche, și ca un condiment și aromatizant folosit pe scară largă. În România se cultivă ca plantă aromatică și ornamentală, după un studiu din 2024 al unor cercetători români (Bejenaru și colab.).
Două nume pentru aceeași plantă. Numele acceptat azi este Salvia rosmarinus Spenn., după WFO, în clasificarea din iunie 2026, și după lista Kew. Rosmarinus officinalis L., publicat în 1753, a rămas sinonim. E aceeași plantă. Numele vechi nu e greșit, e doar mai vechi.
De unde vine schimbarea. În 2017, un articol din revista de botanică Taxon (Drew și colab.) a propus ca genul Salvia să fie păstrat în sens larg. Cinci genuri mici, între care Rosmarinus, au fost incluse în Salvia, iar speciile lor au devenit specii de Salvia. Autorii s-au sprijinit pe analize genetice și pe criterii morfologice și practice.
Numele în sine e mai vechi. Salvia rosmarinus a fost publicat de Spenner în 1835, ca nume nou dat rozmarinului trecut în genul Salvia, după indexul internațional al numelor de plante (IPNI). Nu e vechiul nume mutat dintr-un gen în altul. Epitetul „officinalis” nu putea trece în Salvia, fiindcă numele Salvia officinalis era deja ocupat de altă plantă. În 2017 s-a schimbat încadrarea genului, iar numele lui Spenner a devenit cel acceptat în listele WFO și Kew.
Cine folosește încă numele vechi. Baza taxonomică GRIN a USDA păstrează Rosmarinus officinalis ca nume acceptat și trece Salvia rosmarinus ca sinonim. EMA folosește și ea numele vechi în raportul de evaluare din 2024, unde notează numele nou ca sinonim. Ph. Eur. și standardele Organizației Internaționale de Standardizare (ISO) pentru rozmarin poartă tot numele vechi. În schimb, EFSA scrie Salvia rosmarinus într-un aviz din 2025 despre uleiul de rozmarin folosit în hrana animalelor.
Rudele apropiate. În același articol din 2017, două specii înrudite au primit nume noi, după IPNI. Rosmarinus eriocalyx a devenit Salvia jordanii, iar Rosmarinus tomentosus a devenit Salvia granatensis. Nu sunt rozmarinul din comerț.
Nu orice „rozmarin” e rozmarin. „Rozmarinul de mlaștină” (speciile de Andromeda) și „rozmarinul sălbatic” (Ledum palustre, numit azi Rhododendron tomentosum, după WFO) fac parte din familia Ericaceae. După EMA, nu sunt înrudite cu rozmarinul. Numele populare seamănă, dar plantele sunt altele.
De unde vine numele. Latinescul „ros marinus” se traduce de obicei „roua mării”. Traducerea am găsit-o doar în studii științifice, nu în dicționare etimologice, pe care nu le-am putut consulta. Studiul lui Bejenaru și colab. leagă numele de solurile calcaroase din zonele calde ale țărmului mediteranean. Un studiu din 2023 (Manville și colab.) îl leagă de falezele de pe coastă. Explicațiile pentru „marinus” diferă, deci le tratăm cu rezervă.
Un loc în istorie și în literatură. Raportul EMA amintește, după surse istorice secundare, că rozmarinul era folosit deja la greci și la romani, iar distilarea lui apare abia în Evul Mediu. În Hamlet, actul 4, scena 5, Ofelia împarte flori și spune „There’s rosemary, that’s for remembrance”, adică „Iată rozmarin, e pentru amintire”. E un simbol literar, nu o informație despre plantă.
De ce nu miroase la fel orice rozmarin: cineolul și camforul
Mirosul rozmarinului vine din uleiul esențial, care se obține prin distilare. Frunzele conțin 0,5-2,5% ulei esențial, numit și ulei volatil, după literatura citată de EMA. Farmacopeea Europeană cere frunzei folosite ca materie primă pentru medicamente cel puțin 12 ml de ulei esențial pe kilogram, adică 1,2%. E o cerință pentru medicamente, nu pentru condimentul din bucătărie.
Uleiul e un amestec de zeci de compuși. În loturile de ulei analizate pentru avizul EFSA din 2025 s-au identificat până la 87. Pentru diferențele dintre uleiuri contează mai ales câțiva:
- 1,8-cineolul, numit și eucaliptol;
- camforul;
- alfa-pinenul;
- borneolul și verbenona, de obicei în proporții mai mici.
Toți sunt compuși volatili, adică trec ușor în aer și se simt la miros, iar proporția dintre ei diferă de la o plantă la alta. Când plante din aceeași specie dau uleiuri cu alți compuși dominanți, vorbim de chemotipuri.
Trei tipuri în literatură, două în farmacopee. Raportul EMA descrie trei tipuri de ulei de rozmarin, pe care le numește „tipuri biogenetice”, adică tipuri după compușii principali:
- tipul cu eucaliptol (1,8-cineol): Italia, Maroc, Tunisia;
- tipul camfor-borneol: Spania;
- tipul alfa-pinen-verbenonă: Franța, Corsica.
Farmacopeea Europeană fixează intervale doar pentru două dintre ele. Tabelul de mai jos vine din monografia uleiului, adică fișa lui oficială din farmacopee, ediția din 2008, așa cum o reproduce EMA. Procentele sunt din ulei, nu din frunză.
| Compusul, % din ulei | Tipul spaniol | Tipul marocan și tunisian |
|---|---|---|
| Camfor | 13-21 | 5-15 |
| 1,8-cineol | 16-25 | 38-55 |
| Alfa-pinen | 18-26 | 9-14 |
| Borneol | 2-4,5 | 1,5-5 |
| Verbenonă | 0,7-2,5 | cel mult 0,4 |
Aceeași țară, uleiuri diferite. Împărțirea pe țări e o generalizare. Un studiu din 2003 (Salido și colab.) a analizat 12 probe de ulei distilat din ramuri de rozmarin din sudul Spaniei, din 4 locuri și 3 faze de vegetație. Camforul a fost compusul principal, între 17,2% și 34,7%, iar cineolul, între 12,1% și 14,4%. Față de intervalele de farmacopee pentru tipul spaniol, cineolul a fost sub minim în toate probele. La camfor și la verbenonă, unele probe au trecut de capătul de sus al intervalului de farmacopee, o cerință de calitate pentru uleiul folosit în medicamente, nu o limită de siguranță, iar la alfa-pinen unele au rămas sub capătul de jos. Camforul a fost cel mai scăzut iarna, iar cel mai mult ulei, 1,6-1,8% din ramuri, s-a obținut vara.
Un studiu din 1993 (Chalchat și colab.) a comparat uleiuri din Maroc, Spania și Franța. În cele spaniole, alfa-pinenul, cineolul și camforul au fost în proporții apropiate, iar camforul a stat la 16,3-18,9%. Cele marocane au fost dominate de cineol (43,5-57,7%), iar în cele franceze alfa-pinenul a ajuns la 19,9-35,1%. Câte probe au fost, rezumatul nu spune. Așadar, țara de origine nu fixează singură tipul uleiului. Contează și populația de plante, și anotimpul.
Chemotipul nu e o mențiune obligatorie. Chemotipurile descriu uleiul esențial. Pentru frunza uscată din bucătărie, legea nu cere ca tipul să fie scris pe ambalaj. Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, despre informarea consumatorilor, în versiunea consolidată în vigoare azi, nu trece în lista mențiunilor obligatorii (art. 9 alin. (1)) chemotipul, soiul, numele latin sau cantitatea de ulei esențial. Plantele aromatice și condimentele sunt scutite și de declarația nutrițională (anexa V pct. 4). Din informațiile cerute de lege nu afli, deci, dacă uleiul din frunză e mai aproape de tipul cu cineol sau de cel bogat în camfor.
Standardele. Există două standarde ISO, voluntare, nu lege. ISO 1342:2012 precizează câteva caracteristici ale uleiului de rozmarin. ISO 11164:1995 se aplică frunzelor uscate tăiate și a fost confirmat ultima dată în 2018. Amândouă sunt cu plată, iar intervalele din ele nu le-am putut citi, de aceea nu le dăm. Spre deosebire de oregano, pentru rozmarin nu am găsit un standard Codex Alimentarius, colecția de standarde alimentare a Organizației ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Până la sesiunea comitetului Codex pentru condimente din octombrie 2025 nu era în lucru niciunul pentru rozmarin. Ce s-a decis acolo la propunerile noi nu am verificat.
Ce conține o linguriță de rozmarin uscat?
Cifrele vin din fișa USDA pentru rozmarinul uscat. Fișa a fost publicată în 2019, dar cele mai multe valori din ea au fost actualizate ultima dată în 1977 și pornesc de la puține probe americane, nu de la un lot anume. Coloana „Determinări” arată de câte ori a fost măsurată fiecare valoare (n), iar „n=0” înseamnă o valoare calculată. Coloana pentru linguriță și rândul cu regula UE sunt calculul nostru, iar lingurița e o unitate de măsură, nu o porție recomandată.
| După USDA | La 100 g | La o linguriță (1,2 g) | Determinări |
|---|---|---|---|
| Energie | 331 kcal | circa 4 kcal | calculată (n=0) |
| Apă | 9,31 g | 0,11 g | n=7 |
| Proteine | 4,88 g | 0,06 g | n=3 |
| Grăsimi | 15,22 g | 0,18 g | n=4 |
| din care saturate | 7,37 g | 0,09 g | n=1 |
| Glucide, regula SUA (cu fibre) | 64,06 g | 0,77 g | calculate (n=0) |
| Glucide, regula UE (fără fibre) | circa 21,5 g | circa 0,26 g | calculul nostru, pe cifrele USDA |
| Fibre | 42,6 g | 0,51 g | n=2 |
| Calciu | 1.280 mg | 15,4 mg | n=4 |
| Fier | 29,25 mg | 0,35 mg | n=4 |
| Magneziu | 220 mg | 2,6 mg | n=3 |
| Potasiu | 955 mg | 11,5 mg | n=5 |
| Vitamina C | 61,2 mg | 0,73 mg | n=1 |
| Vitamina A | 156 µg | 1,9 µg | n=1 |
Ce lipsește. Pentru zaharuri, vitamina K și vitamina E, USDA nu are niciun rând, nici la rozmarinul uscat, nici la cel proaspăt. Asta arată că baza nu are o măsurătoare, nu că valoarea ar fi zero.
Glucidele, după două reguli. USDA socotește glucidele cu fibrele incluse, iar Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 trece fibrele separat, de unde cele două rânduri. Cu factorii din UE, energia iese circa 328 kcal la 100 g, după calculul nostru.
Lingurița și lingura. După USDA, o linguriță de rozmarin uscat cântărește 1,2 g, iar o lingură 3,3 g. La rozmarinul proaspăt, lingurița are 0,7 g, iar lingura 1,7 g.
Pe porția reală. Am luat 0,5-2 g, ordinul de mărime al condimentului dintr-o mâncare, nu o recomandare. Față de VNR pentru adulți, din anexa XIII la Regulamentul 1169/2011, calciul ajunge la 0,8-3,2%, fierul la 1,0-4,2%, iar vitamina C la 0,4-1,5%, după calculul nostru. Procentele nu spun cât se absoarbe.
Frâna legală. După anexa XIII la Regulamentul 1169/2011, cantitatea semnificativă dintr-o vitamină sau un mineral e de 15% din VNR la 100 g, prag pe care anexa Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 îl cere pentru mențiunea „sursă de”. La 100 g, cifrele USDA trec pragul la toate mineralele și vitaminele din tabel. Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 cere însă, la art. 5 alin. (1) lit. (d), ca o cantitate consumată în mod rezonabil să aducă o cantitate semnificativă din nutrient. Iar în mâncare intră 0,5-2 g de rozmarin, nu 100 g, de aceea nu scriem că rozmarinul e o sursă de vreun mineral sau de vreo vitamină.
Scutirea condimentelor de declarația nutrițională obligatorie, din anexa V la Regulamentul 1169/2011, nu mai ține atunci când se face o mențiune nutrițională sau de sănătate, după art. 7 din Regulamentul 1924/2006.
Cifre care circulă:
- „1.700 mcg de vitamina K”. USDA nu are niciun rând de vitamina K la rozmarin. O cifră apropiată, în jur de 1.710 µg la 100 g, apare în USDA la busuiocul uscat, dintr-o singură determinare, și la salvie și cimbru, unde e preluată din alt aliment. Sursa cifrei puse pe seama rozmarinului nu am găsit-o.
- „De 12 ori mai mult calciu decât laptele”. După USDA, laptele integral are 113 mg calciu la 100 g, deci raportul e de circa 11,3 ori, la greutăți egale. O cană de lapte (244 g) are însă circa 276 mg calciu, cât au circa 18 lingurițe de rozmarin uscat, adică 21,5 g. E un calcul al nostru, nu o recomandare, iar într-o mâncare intră 0,5-2 g.
- Rozmarinul proaspăt dat drept „rozmarin”. Pe internet circulă, fără nicio precizare, valori de 317 mg calciu sau de 131 kcal la 100 g, care sunt cifrele USDA pentru rozmarinul proaspăt. Fișele de uscat și de proaspăt vin în plus din probe diferite, actualizate în 1977 și în 1996, deci diferențele dintre ele nu arată ce se pierde la uscare.
Acidul carnosic, acidul rozmarinic și cifrele ORAC
Polifenolii. Polifenolii sunt o familie mare de compuși din plante, din care fac parte acizii fenolici, de pildă acidul rozmarinic, și flavonoidele. Phenol-Explorer, o bază de date științifică despre polifenolii din alimente, dă pentru rozmarinul uscat 987 mg de acid rozmarinic la 100 g, între 916 și 1.100 mg, din 5 probe din comerț. Pe o linguriță, asta înseamnă circa 12 mg, după calculul nostru. Două dintre cele trei lucrări sursă sunt despre metode de analiză, iar una dintre probe e descrisă ca extract.
Polifenolii totali, măsurați printr-o metodă chimică numită Folin, au în aceeași bază 2.519 mg la 100 g, între 2.100 și 3.196 mg, din 3 probe. Metoda răspunde și la alte substanțe, deci cifra e o aproximare, socotită la 100 g, nu la cele 0,5-2 g dintr-o mâncare.
Acidul carnosic. Acidul carnosic face parte din diterpene, altă familie de compuși din plante, iar carnosolul e forma lui oxidată. Pentru rozmarinul uscat, Phenol-Explorer nu are nicio valoare de acid carnosic sau de carnosol, iar măsurători cantitative pe condimentul din comerț nu am găsit.
La frunza proaspătă, un studiu din 2022 (Paloukopoulou și Karioti) a analizat 20 de probe din Grecia. Acidul carnosic a fost între 0,56% și 1,22% din greutatea frunzei proaspete, o diferență de 2,2 ori. Probele erau din același câmp, culese o singură dată, deci variația ține de zestrea genetică a plantelor.
Pe plante din sudul Regatului Unit, un studiu din 2005 (Luis și Johnson) a găsit, după rezumat, cel mai mult acid carnosic în decembrie și cu 50% mai puțin vara.
Ce se întâmplă la uscare. Într-un studiu din 2011 (Mulinacci și colab.), acidul rozmarinic s-a dovedit foarte sensibil chiar și la o uscare blândă, iar flavonoidele au scăzut mult în frunzele uscate la temperatura camerei. Diterpenele au avut pierderi limitate. Rezumatul nu dă procente, iar probele au fost de laborator, nu condiment păstrat luni de zile. Studiul a fost finanțat de o agenție publică regională din Toscana și de o fundație bancară.
Ce e ORAC. ORAC (capacitatea de absorbție a radicalilor de oxigen) e un test în eprubetă, care măsoară cât frânează un extract o reacție de oxidare produsă în laborator. Rezultatul descrie extractul în acea reacție, nu ce se întâmplă în corp. USDA și-a retras baza de valori ORAC în 2012, cum am arătat în ghidul despre oregano.
În ediția din 2010 a bazei, rozmarinul uscat avea, în acest test de eprubetă, 165.280 de unități ORAC (micromoli echivalent Trolox, substanța de referință a testului) la 100 g, media a 5 probe. Toate datele pentru rozmarin au fost furnizate de un producător american de condimente, din biblioteca de probe a institutului său și din date nepublicate. În ediția din 2007, rozmarinul nu apărea.
Legătura cu E 392. Acidul carnosic și carnosolul sunt și compușii după care se socotește conținutul extractului de rozmarin folosit ca aditiv alimentar, E 392, care întârzie oxidarea grăsimilor din aliment. Ce este acest extract și prin ce diferă de frunză arătăm la „Frunză, ulei esențial sau extract E 392: trei produse diferite”.
Frunză, ulei esențial sau extract E 392: trei produse diferite

Sub numele „rozmarin” se vând trei produse cu altă compoziție și alt regim juridic. Ce s-a măsurat cu unul nu se mută la celelalte.
| Produsul | Cum se obține | Ce conține mai ales | Regimul în UE |
|---|---|---|---|
| Frunza uscată | frunza ca atare, uscată | toți compușii frunzei, cu 0,5-2,5% ulei esențial | aliment |
| Uleiul esențial | distilare cu abur din părțile aeriene | compușii volatili, între care 1,8-cineolul și camforul | aromă, supliment sau cosmetic, după folosire |
| Extractul E 392 | extracție cu solvenți, cu foarte puține substanțe de miros rămase | acid carnosic și carnosol | aditiv cu rol tehnologic de antioxidant în aliment |
Frunza uscată. Vândut ca atare, rozmarinul uscat nu intră sub Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 privind aromele, cum am arătat în ghidul despre oregano. Pus într-un aliment, devine „ingredient alimentar cu proprietăți aromatizante”, pentru care nu e nevoie de aprobare.
Uleiul esențial. După Ph. Eur., citată de EMA, uleiul esențial e amestecul de compuși volatili separat prin distilare cu abur din părțile aeriene ale plantei. Între ei se numără 1,8-cineolul și camforul, în proporții care țin de chemotip (vezi „De ce nu miroase la fel orice rozmarin: cineolul și camforul”). La 0,5-2,5% ulei în frunză, uleiul are de circa 40-200 de ori mai mulți compuși volatili decât frunza, după calculul nostru, orientativ.
Uleiul în mâncare. Adăugat în alimente, uleiul e un „preparat aromatizant”, cum am arătat în ghidul despre oregano, iar art. 8 din Regulamentul 1334/2008 îl admite fără aprobare. Asta nu face din el un aliment de consumat ca atare.
Camforul și legea aromelor. Anexa III a regulamentului, cu substanțele care nu se adaugă ca atare și cu limitele pentru unele substanțe naturale din arome, nu cuprinde camforul. Limite există doar pentru d-camfor, camforul adăugat ca substanță aromatizantă definită chimic (FL 07.215, în lista Uniunii), cu 16-100 mg/kg, după categoria de aliment, și 50 mg/l în băuturi, cu o excepție. Pentru camforul prezent natural în frunză sau în ulei nu am găsit o limită numerică UE.
Ce a spus EFSA despre camfor. Într-un aviz din 2008, EFSA a notat că expunerea vine din ierburi, între care rozmarinul, din uleiurile lor esențiale și din camforul de sinteză. Datele nu i-au permis să stabilească o doză zilnică tolerabilă (TDI), cantitatea consumabilă zilnic toată viața fără un risc apreciabil. EFSA a propus limite maxime, astfel încât expunerea să nu depășească 2 mg pe kilogram corp într-o singură zi, la nicio grupă de vârstă.
Ca supliment. Un ulei sau un extract vândut ca supliment intră sub Directiva 2002/46/CE, care lasă statelor alegerea de a cere notificarea (art. 10). În România, Legea nr. 56/2021, în forma actualizată, cere certificat de notificare de la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și numește printre substanțe uleiurile esențiale și extractele vegetale. Exclude însă suplimentele pe bază de plante medicinale și aromatice, care țin de Legea nr. 491/2003. Procedura pentru un supliment numai din rozmarin nu am putut-o verifica. Notificarea nu autorizează nicio mențiune de sănătate.
Ca produs cosmetic. Uleiul destinat părului sau pielii, pentru curățare, parfumare, schimbarea aspectului, protecție sau întreținere, e produs cosmetic, după Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 (art. 2). Articolul 20 interzice sugerarea unor funcții pe care produsul nu le are, iar un ulei prezentat ca tratament pentru o boală poate fi socotit medicament, după Directiva 2001/83/CE.
Extractul E 392. E 392 e codul aditivului „extracte de rozmarin”, autorizat ca antioxidant în 2010, prin Directiva 2010/69/UE, numai unde are o justificare tehnologică. Autorizarea s-a sprijinit pe un aviz EFSA din 2008, care nu a putut fixa o doză zilnică admisibilă (ADI) numerică, echivalentul TDI pentru aditivi.
Cum se face. Regulamentul (UE) nr. 231/2012 descrie patru procedee: cu acetonă, cu dioxid de carbon supercritic și puțin etanol, cu etanol și dintr-un extract etanolic dezodorizat trecut apoi prin hexan, fiecare cu limite pentru solventul rămas. Extractul trebuie să aibă, după procedeu, cel puțin 5-13% acid carnosic plus carnosol (vezi „Acidul carnosic, acidul rozmarinic și cifrele ORAC”). Raportul dintre acești compuși, cu rol antioxidant în aliment, și compușii volatili trebuie să fie de cel puțin 15, deci extractul are foarte puține substanțe de miros, spre deosebire de ulei.
Unde se folosește. În anexa II a Regulamentului (CE) nr. 1333/2008, în versiunea din 18 august 2026, E 392 are 32 de rânduri în 23 de categorii de alimente (EFSA număra în 2018 „33 de categorii”, după anexa de atunci). Limitele sunt de 15-400 mg/kg, socotite ca sumă de carnosol și acid carnosic, de pildă 15 mg/kg în carnea și peștele cu cel mult 10% grăsime și 200 mg/kg în nucile procesate. Rolul lui e tehnologic, să întârzie râncezirea grăsimilor din aliment. „Antioxidant” pe etichetă e categoria aditivului, nu un efect asupra corpului.
Cât vine din aditiv și cât din ierburi. EFSA a estimat în 2018 că, la percentila 95, adică la cei 5% care consumă cel mai mult, aportul din aditiv ajunge la cel mult 0,20 mg pe kilogram corp pe zi, la copii. Acidul carnosic și carnosolul din ierburile dietei obișnuite ajung la cel mult 1,66 mg pe kilogram corp pe zi, la copiii mici, de circa 9 ori aportul lor din aditiv. Sunt estimări, nu măsurători. EFSA socotește estimarea pentru aditiv probabil prea mare, dar ea lasă deoparte E 392 venit prin arome sau coloranți și acoperă circa 83% din produsele etichetate cu el.
JECFA. Comitetul mixt FAO/OMS de experți pentru aditivi alimentari (JECFA) a stabilit în 2016 un ADI temporar de 0-0,3 mg pe kilogram corp, ca acid carnosic plus carnosol, după EFSA 2018. A rămas temporar până la studii despre efectele asupra dezvoltării și reproducerii. Nu am găsit o sursă care să arate că a devenit definitiv.
Pe etichetă. După Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, aditivul apare ca „antioxidant: extracte de rozmarin” sau „antioxidant: E 392”. O aromă se trece altfel, iar „aromă naturală de rozmarin” cere ca rozmarinul să dea minimum 95% din componenta aromatizantă (Regulamentul 1334/2008, art. 16). În alimentele bio, E 392 e permis doar din producție ecologică, după Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1165.
Ce spun EMA și registrul UE al mențiunilor
Registrul UE. O mențiune de sănătate e orice mențiune care declară, sugerează sau implică o legătură între un aliment și sănătate. Regula generală a Regulamentului (CE) nr. 1924/2006 e că o astfel de mențiune se folosește doar după autorizare. În registrul UE al mențiunilor nu am găsit nicio intrare pentru rozmarin, deci nicio mențiune autorizată.
Cererile în așteptare. Lista Comisiei Europene cu mențiunile despre plante „pending”, adică în așteptare, un document din 2013 legat și azi din pagina registrului, cuprinde cereri pentru rozmarin cu ID 2125, 2866, 3809 și 3883. Formulările sunt ale solicitanților și nu le reluăm. Lista noastră, refăcută din referințele EFSA, poate fi incompletă.
De ce „în așteptare” nu înseamnă „autorizat”. După considerentele (10)-(11) ale Regulamentului (UE) nr. 432/2012, mențiunile despre plante nu au fost încă evaluate de EFSA. Ele pot fi folosite în continuare în temeiul art. 28 alin. (5) și (6) din Regulamentul 1924/2006, pe răspunderea celui care le folosește. Sarcina probei rămâne la operator. Separat, art. 7 alin. (3) din Regulamentul 1169/2011 interzice atribuirea sau evocarea proprietăților de prevenire, tratament sau vindecare a unei boli, regulă explicată în ghidul despre oregano.
Monografiile EMA. Comitetul pentru medicamente din plante (HMPC) al EMA a adoptat în 2024 versiunile revizuite a două monografii, una pentru frunză și una pentru ulei. O monografie e evaluarea oficială a unei plante folosite ca medicament. Amândouă se bazează doar pe uz tradițional, adică pe folosirea îndelungată, de cel puțin 30 de ani, dintre care 15 în UE.
Frunza, după EMA. Monografia descrie, ca uz tradițional, nu ca eficacitate dovedită, o folosire pe gură, sub formă de ceai medicinal, la simptome digestive ușoare, și una în apa de baie, la dureri musculare minore. Formele și cantitățile ei sunt ale medicamentului tradițional, nu indicații pentru bucătărie. EMA nu recomandă frunza ca medicament sub 12 ani, iar în sarcină și alăptare nu o recomandă din lipsă de date. Pentru uzul pe gură are o atenționare la bolile căilor biliare și ale ficatului. La interacțiuni scrie „None reported”, adică nu au fost raportate, ceea ce nu înseamnă că au fost excluse.
Uleiul, după EMA. Monografia uleiului acceptă, ca uz tradițional, nu ca eficacitate dovedită, doar folosirea pe piele, în unguente și alte preparate semisolide ale medicamentului, pentru dureri musculare și articulare minore și pentru o indicație legată de circulația periferică. Nu e o indicație pentru uleiul făcut acasă sau pentru cel vândut ca aromă ori ca produs cosmetic. Nu e recomandat sub 18 ani, în sarcină și în alăptare. La revizuire, EMA a scos cantitățile pentru uzul pe gură, fiindcă nu a găsit nicio referință bibliografică reală și niciun produs oral pe piață.
Raportul de evaluare. Raportul scrie „No clinical studies for the indications”, adică nu a găsit studii clinice pentru indicațiile monografiilor. Uz tradițional nu înseamnă eficacitate dovedită, ci o folosire îndelungată, socotită plauzibilă. Iar un medicament tradițional, cu forma și cantitatea lui, nu e un condiment.
Ce au testat, de fapt, studiile pe oameni: memorie, aromă, păr și ceai?
Studiile în care oameni sănătoși au consumat rozmarin uscat câteva zile la rând sunt puține și scurte. Am găsit două. Într-un studiu din 2012 (Percival și colab.), 13 grupuri de câte 10-12 adulți sănătoși, de 20-39 de ani, au luat câte un condiment în capsule, 7 zile. Pentru rozmarin, participanții au luat 2,8 g în fiecare zi, o cantitate descrisă drept culinară de o recenzie din 2026 (Johnson), care declară că studiul a fost finanțat de institutul unei firme de condimente. Cifra descrie studiul, nu e o indicație. Al doilea e un studiu-pilot din 2022 (Achour și colab.), de 10 zile, cu un ceai concentrat băut zilnic, fără grup de control. Niciunul nu a durat săptămâni sau luni.
Studiul de 7 zile a măsurat doar markeri testați în laborator. Capacitatea antioxidantă a serului, măsurată în eprubetă, nu a crescut la niciun condiment, nici la rozmarin, după aceeași recenzie. Celelalte teste s-au făcut ex vivo, adică pe celule ținute în laborator împreună cu serul participanților, și nu arată ce se întâmplă în corp.
Restul studiilor nu au testat consumul zilnic de frunză la oameni sănătoși. Au folosit o singură doză, mirosul uleiului esențial, o băutură comercială, ulei pe scalp, extract în capsule, pulbere dată unor pacienți sau, într-un caz, un preparat a cărui formă nu reiese din rezumat. Câțiva termeni din tabel:
- RCT: studiu randomizat controlat, în care participanții sunt împărțiți la întâmplare între produsul testat și un comparator.
- Încrucișat: fiecare participant trece, pe rând, prin toate variantele.
- Hidrolat: apa aromată care rămâne după distilarea uleiului esențial.
- BDNF și TNF-α: BDNF (factorul neurotrofic derivat din creier) e o proteină implicată în creșterea celulelor nervoase, care se poate măsura și în sânge, iar nivelul din sânge nu arată singur un efect asupra creierului. TNF-α e o proteină de semnalizare a sistemului imunitar, folosită ca marker al inflamației.
| An și studiu | Tip | Participanți | Ce au primit și cât | Cât timp | Comparat cu | Ce a ieșit | Finanțare |
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 2012, Pengelly și colab. | RCT încrucișat, dublu-orb | 28 de vârstnici, în medie 75 de ani | pulbere de frunză uscată în suc de roșii, 750, 1.500, 3.000 sau 6.000 mg | o doză pe vizită, teste până la 6 ore | placebo | rezultate în direcții diferite după doză; la 6.000 mg, viteza memoriei mai proastă decât la placebo; continuitatea atenției, mai proastă la 1.500, 3.000 și 6.000 mg (tabelul din recenzia Johnson) | institutul unei firme de condimente, după recenzia Johnson, al cărei autor e consultant al institutului |
| 2013, Lindheimer și colab. | cu placebo și un alt condiment | 40 de tineri cu energie sub medie | capsule cu 1,7 g de rozmarin (amestec cu o specie înrudită), cu clemă pe nas, ca mirosul să nu conteze | o singură doză | piper negru în capsule și placebo din făină de orez | fără îmbunătățiri consecvente ale atenției sau ale senzației de energie | nenumită în baza de date |
| 2003, Moss și colab. | randomizat, trei grupuri | 144 de adulți sănătoși | mirosul uleiului esențial de rozmarin, în cabina de testare | o sesiune de teste | miros de lavandă și cabină fără miros | calitatea memoriei, în direcția favorabilă; viteza memoriei, mai proastă decât fără miros | nedeclarată în rezumat |
| 2012, Moss și Oliver | fără grup de control | 20 de adulți sănătoși | mirosul uleiului, difuzat în cabină; 1,8-cineolul măsurat apoi în sânge | o sesiune | nimic, toți au fost expuși | doar corelații: performanța, în direcția favorabilă; „mulțumirea” declarată, în sens opus | autorii declară că nu au conflicte de interese |
| 2018, Moss și colab. | randomizat | 80 de adulți sănătoși | 250 ml de „apă de rozmarin”, o băutură comercială cu extract și hidrolat | o singură doză | apă minerală | câteva rezultate favorabile la testele cognitive, descrise de autori ca mici | producătorul băuturii, ca și la studiul următor al grupului (Riby și colab., 2023, 48 de adulți) |
| 2015, Panahi și colab. | RCT, fără placebo | 100 de bărbați | ulei de rozmarin aplicat pe scalp | 6 luni | minoxidil 2%, un medicament de uz extern | la 3 luni, nicio schimbare în niciun grup; la 6 luni, mai multe fire față de început în ambele grupuri, fără diferență între ele; fără placebo, nu se știe cât din schimbare ține de ulei | nenumită în baza de date |
| 2022, Achour și colab. | pilot, fără grup de control | 22 de voluntari sănătoși, de 20-50 de ani | ceai concentrat din 5 g de rozmarin uscat la 100 ml de apă, o dată pe zi, cantitatea studiului, nu o indicație | 10 zile | doar valorile de la început | BDNF și TNF-α au crescut față de început, dar fără grup de control nu se știe dacă din cauza ceaiului; cortizolul și celelalte citokine măsurate nu s-au schimbat semnificativ | nenumită în rezumat |
| 2022, Akbari și colab. | RCT dublu-orb | 110 pacienți, toți cu dietă de slăbire și recomandări de mișcare | 4 g de pulbere de frunză pe zi | 8 săptămâni | placebo din amidon | fără diferențe față de placebo la markerii din sânge și la greutate, în afară de un singur indice | nenumită în rezumat |
Cantitățile din tabel și din paragrafele de mai jos descriu studiile, nu sunt indicații. Ceaiul din pilotul Achour din 2022 e mult mai concentrat decât cel descris în monografia EMA a frunzei.
Alte preparate înghițite. Trei studii au limite mari. Într-unul din 2018 (Nematolahi și colab.), 68 de studenți au luat 500 mg de rozmarin de două ori pe zi, o lună, față de placebo. Forma preparatului nu reiese din rezumat, iar rezultatele vin doar din chestionare completate de participanți. Studiul a fost finanțat de o universitate de științe medicale.
Un studiu din 2020 (Araki și colab.), cu extract în capsule, e o analiză făcută după încheierea unui studiu de 4 săptămâni. S-a limitat la o parte dintre participanți, aleși după un chestionar completat la început. Au rămas 8 bărbați pe extract și 13 în grupul de control. A fost finanțat de un producător japonez de condimente, iar trei autori sunt angajați ai firmei. În 2026 (Pretto și colab.), 36 de angajați din asistența medicală de urgență au luat 1 g de extract pe zi, în capsule, 8 săptămâni, fără grup de control, cu finanțare publică. Dintre cei 48 de participanți inițiali, 12 au renunțat.
Ce lipsește. Nu am găsit nicio meta-analiză pe oameni dedicată rozmarinului care să noteze certitudinea dovezilor. O meta-analiză adună rezultatele mai multor studii. Cea din 2022 despre funcțiile cognitive (Hussain și colab.) e făcută doar pe animale. O meta-analiză din 2024 despre ierburile dietei mediteraneene (Garza și colab.) a găsit pentru rozmarin un singur studiu fără grup de control, prea puțin ca să intre în calcul. Nici EMA nu a găsit studii clinice pentru indicațiile monografiilor, iar studiile Panahi (2015), Moss (2018) și Nematolahi (2018) le-a lăsat deoparte, fiindcă priveau alte utilizări. Ce înseamnă uz tradițional pentru EMA am arătat la „Ce spun EMA și registrul UE al mențiunilor”.
Apa de rozmarin pe păr. Pentru clătirea făcută acasă din frunze nu am găsit niciun studiu pe oameni. „Apa de rozmarin” din studiile de memorie e o băutură comercială, iar singurul RCT pentru păr a folosit ulei. O meta-analiză în rețea din 2025 (Gupta și colab.), care compară mai multe produse între ele, are 24 de studii, iar pentru rozmarin se sprijină doar pe studiul Panahi din 2015.
Ce nu se poate spune:
- Că rezultatele obținute prin miros, ulei pe scalp, băutura comercială sau extract se extind la frunza uscată din mâncare.
- Că o singură doză spune ceva despre consumul zilnic. Dintre studiile cu frunză uscată la oameni sănătoși, cel mai lung a durat 10 zile, cu ceai.
- Că o corelație, ca aceea cu 1,8-cineolul din sânge, arată o cauză.
- Că o comparație cu un medicament, fără placebo, arată cât din schimbare ține de ulei.
- Că „mai mult” ar fi „mai bine”, cum arată doza de 6.000 mg din studiul Pengelly.
În concluzie, studiile găsite nu permit să spunem că rozmarinul din mâncare sau din ceai are vreun efect asupra memoriei, atenției sau părului.
Uscat sau proaspăt, devreme sau la final?

Cât pui. După extensia Universității de Stat din Iowa (Iowa State), 1 lingură de ierburi proaspete corespunde cu 1 linguriță de ierburi uscate și cu 1/4 de linguriță de pudră. E o regulă generală, aceeași ca la Universitatea de Stat din Pennsylvania (Penn State), cum am arătat în ghidul despre oregano. Nu am găsit o fișă cu un raport propriu rozmarinului.
Ce arată cântarul. Uscatul are 9,31 g de apă la 100 g, iar proaspătul 67,77 g, cifră din doar două determinări, după USDA. După calculul nostru, lingurița de uscat (1,2 g) are circa 1,09 g de substanță uscată, iar lingura de proaspăt (1,7 g) circa 0,55 g, adică de circa două ori mai puțin. Materia vegetală nu înseamnă însă aromă. Aroma ține mai ales de uleiul esențial, din care o parte se poate pierde la uscare (vezi „Cum păstrezi rozmarinul uscat”).
Când îl pui. Sursele nu sunt de acord:
- La început: fișa Penn State despre rozmarin, actualizată în aprilie 2026, pune frunzele devreme în gătit. Iowa State pune și ea ierburile „tari”, ca rozmarinul și dafinul, spre începutul gătitului.
- În ultimele circa 20 de minute: un material al Universității din Nebraska, preluat în 2021 de Universitatea de Stat din Carolina de Nord (NC State), pune aici ierburile mai puțin delicate, între care rozmarinul, „dacă rețeta nu spune altfel”. Fișa, ca și cea din Iowa, vorbește despre ierburi proaspete.
- În ultimele 15-20 de minute: extensia Universității de Stat din Mississippi dă intervalul pentru ierburi în general, la tocănițe și legume, ca sugestie, nu ca regulă.
Nu am găsit un studiu care să măsoare cât din aroma rozmarinului rămâne după fiert sau după copt.
Frunzele tari. Penn State le descrie ca pieloase, în formă de ac, lungi de circa 1,3-3,8 cm. Recomandă crenguțe scoase înainte de servire sau frunze tocate mărunt și, pentru gustul puternic, folosirea cu măsură. Extensia Universității din Delaware propune un săculeț de tifon cu ierburi, scos la servire. Extensia Universității din Arizona desprinde frunzele frecând crenguțele uscate.
Cu ce se potrivește. În fișele extensiilor Penn State, Delaware, Arizona și NC State, rozmarinul apare la miel, porc, vită, pui și pește, la cartofii copți în cuptor și la morcovi, în supe, tocănițe și sosuri de roșii. Penn State folosește tulpinile lemnoase ca frigărui. Pentru focaccia cu rozmarin, o asociere des întâlnită, și pentru rozmarinul pus pe turta din făină de castane nu am găsit o sursă instituțională. Turta, numită în Toscana castagnaccio, e descrisă în ghidul despre făina de migdale, de cocos și de castane.
Uleiul, mierea și oțetul cu rozmarin făcute acasă
De ce contează botulismul. Ierburile au aciditate mică și pot purta Clostridium botulinum, bacteria care produce toxina botulismului, scrie extensia OSU, iar sub ulei ajung într-un mediu fără oxigen. În teorie, ierburile uscate nu au destulă apă pentru bacterii. O fișă comună din 2014, a Universității din Idaho și a universităților de stat din Oregon și Washington, notează însă că acasă nu poți ști dacă sunt cu adevărat uscate. Iar un mic buzunar de umezeală ajunge pentru ca bacteriile să producă toxina.
Frigider și 4 zile. Fișa OSU despre ierburi și legume în ulei, revizuită în ianuarie 2025, cere ca uleiul cu ierburi uscate sau cu usturoi uscat să stea la frigider și să fie folosit în 4 zile. Altfel se congelează, cu data preparării scrisă pe recipient. Regula celor 4 zile la frigider o dau și fișa comună din 2014, pagina CDC despre botulism, din februarie 2026, și o recenzie din 2011 (Nummer și colab.), finanțată de USDA. Recenzia notează că niciun focar dintre cele adunate de ea nu a venit din produse ținute corect la frigider, ceea ce nu face din frigider, fără termenul de 4 zile, o măsură suficientă.
Unde sursele nu se potrivesc. Penn State scrie, într-o fișă din 2024, că uleiul cu ierburi uscate poate sta la frigider până la 3 luni, fără să spună de unde vine termenul. Recenzia din 2011 nota deja că extensiile nu recomandau la fel. Noi urmăm regula mai strictă.
Temperatura camerei, doar după acidifiere și doar cu rozmarin proaspăt. Singura metodă validată pentru uleiul de casă ținut la temperatura camerei e acidifierea din fișa comună din 2014. A fost pusă la punct pentru usturoi, busuioc, oregano și rozmarin, toate proaspete, rozmarinul cu frunzele pe tulpini. Cifrele fișei:
- Soluția: 1 lingură de acid citric în 2 căni de apă, adică 3%.
- Rozmarinul: 47 g de crenguțe proaspete la 2 căni de soluție (1 la 10, la greutate), ținute scufundate 24 de ore, apoi scurse.
- Uleiul: 1 parte rozmarin acidifiat la 10 părți ulei, 1-10 zile la circa 21 °C sau 5 minute la 60 °C.
Zeama de lămâie și oțetul nu au fost testate și nu țin locul acidului citric. Pentru rozmarinul uscat metoda nu se aplică, deci, după aceste fișe americane, rămân frigiderul cu cele 4 zile sau congelarea.
Un focar din 1999. Între focarele adunate de recenzia din 2011 e unul din Florida, din 1999, cu ulei de casă în care erau usturoi, rozmarin, cimbru și ulei de măsline. Recenzia ia ingredientele dintr-o postare a unei rețele de alertă pentru boli infecțioase, nu dintr-un raport oficial. Uleiul avea și usturoi crud, deci rozmarinul nu poate fi numit cauza.
Mierea are altă regulă. Mierea are foarte puțină apă la îndemâna bacteriilor. După un ghid OSU din iulie 2026, ierburile uscate, casante, se pot pune în miere fără limită de cantitate, la rece sau la cald. Cele proaspete se folosesc doar la cald, cu mierea ținută la cel puțin 60 °C, în cel mult 15% din greutatea totală, apoi strecurate. Ghidul nu numește rozmarinul, dar acceptă orice iarbă proaspătă.
Oțetul aromat. Extensia Universității de Stat din Colorado scrie, într-o fișă din 2021, că oțetul de vin roșu merge cu ierburile puternice, ca rozmarinul, și cere oțet din comerț. Oțetul aromat ține până la 6-8 luni la frigider sau până la 3 luni într-un loc răcoros și întunecat, la cel mult 18 °C, iar după deschidere stă la frigider. Termenele țin de pașii fișei, care cer și dezinfectarea ierburilor proaspete.
Ce ajunge în ceaiul de rozmarin?

Uleiul. Într-un studiu din 2010, pe o singură probă comercială de rozmarin, infuzia a extras doar 19,6% din uleiul esențial al frunzelor, cum am arătat în ghidul despre oregano.
Polifenolii. Un studiu din 2021 (Achour și colab.) a urmărit ce se întâmplă cu polifenolii, între care acidul rozmarinic, după ce oameni sănătoși au băut ceai de rozmarin. Compușii au fost în mare parte transformați de corp și de bacteriile din intestin. În urină s-a regăsit în total 22,3% din cantitatea de fenoli băută, deci au trecut parțial în corp. Am citit doar rezumatul, care nu dă numărul voluntarilor. Studiul, cu finanțare publică, descrie absorbția, nu un efect.
„Apa de rozmarin” înseamnă trei lucruri diferite:
- Hidrolatul de la distilarea uleiului, numit și apă aromatică (Politi și colab., 2022).
- O băutură din comerț, cu distilat și hidrolat din rozmarin proaspăt, testată într-un studiu-pilot pe 48 de adulți (Riby și colab., 2023), finanțat de firma care o produce. Studiul din 2018 al aceluiași grup, cu aceeași băutură, e în tabelul de la „Ce au testat, de fapt, studiile pe oameni: memorie, aromă, păr și ceai?”.
- Infuzia făcută acasă pentru clătit părul. Pentru ea nu am găsit nicio sursă instituțională. Monografia EMA a frunzei descrie, pentru medicamentul tradițional, ceaiul medicinal și adaosul în apa de baie, nu aplicarea pe scalp.
Amestecurile. Printre căutări apare și rozmarinul pus la ceai alături de cuișoare sau de scorțișoară. Sunt obiceiuri de casă, cărora nu le atribuim niciun efect. Ce am găsit despre fiecare condiment am scris în ghidul despre cuișoare și în cel despre scorțișoară.
Cine trebuie să fie atent la ceai arătăm la „Cine trebuie să fie atent la rozmarin?”.
Cum păstrezi rozmarinul uscat
Un an, în laborator. Un studiu din 2011 (Usai și colab.) a ținut rozmarin și cimbru 12 luni, la 20 °C sau la -20 °C. Plantele au fost uscate într-un uscător de laborator, congelate sau liofilizate, adică uscate prin înghețare, și ambalate „corespunzător”. La ierburile uscate și bine ambalate, pierderea de calitate a fost neglijabilă până la un an, concluzie dată pentru ambele plante. Congelarea a păstrat cel mai bine compoziția uleiului.
Patru luni, la temperatura camerei. Un studiu publicat online în 2026 (Amer și colab.) a ținut rozmarin uscat în pungi de 100 g din polietilenă, hârtie kraft, polipropilenă sau in. În medie, uleiul esențial a scăzut de la 1,34 la 1,26 ml la 100 g în 4 luni, circa 6% după calculul nostru. Textul studiului se contrazice însă singur, pentru că tabelul, rezumatul și concluzia numesc alte ambalaje drept cele mai bune. De aceea nu tragem o concluzie despre ambalaj. Analiza s-a făcut pe un singur lot.
Ce se schimbă în frunză. Studiul din 2011 al lui Mulinacci și colab., descris la „Acidul carnosic, acidul rozmarinic și cifrele ORAC”, a mai găsit că pentru frunza proaspătă congelarea nu e potrivită, pentru că acidul rozmarinic dispare repede la congelare și decongelare. Usai a găsit-o totuși cea mai bună pentru ulei, iar Penn State o recomandă pentru frunzele tocate. Un studiu cu cifre despre frunza uscată ținută acasă mai multe luni nu am găsit.
Uscarea lungă schimbă uleiul. Într-un studiu din 2020 (Mohammed și colab.), pe un singur lot, uleiul distilat din aceeași cantitate de plantă a fost de 198 mg la planta proaspătă, 327 mg după o săptămână de uscare la umbră, 168,7 mg după două și 97,8 mg după trei. Camforul a scăzut de la 20,96% la 13,84% din ulei după trei săptămâni. Planta proaspătă dă mai puțin ulei la distilare din cauza apei, deci comparația cu ea nu e directă.
Ce verifici acasă. Regulile generale de păstrare, termenele și testul mirosului le-am dat în ghidul despre oregano. La rozmarin, strivești câteva frunze între degete și miroși. Penn State scrie că ierburile păstrate întregi își țin aroma mai mult, de aceea frunzele se strivesc abia înainte de a ajunge în mâncare.
Cine trebuie să fie atent la rozmarin?
Alergia e descrisă mai ales pe piele. Primul caz raportat de dermatită de contact provocată de carnosol e din 1997 (Hjorther și colab.), la un muncitor dintr-o fabrică de alimente care lucra cu un extract de rozmarin. EMA scrie, în raportul de evaluare din 2024, că după testele pe piele carnosolul e un alergen major al rozmarinului. Monografia EMA a frunzei trece dermatita de contact la reacțiile adverse, cu frecvență necunoscută.
Buzele și locul de muncă. Același raport notează, după o carte de toxicologie din 2008 (Barceloux), că folosirea îndelungată a rozmarinului în bucătărie a fost asociată cu cheilita de contact, o inflamație a buzelor, iar expunerea la extracte, cu astmul profesional. Un astfel de caz, la mai multe plante aromatice, între care rozmarinul, a fost confirmat în 1996 prin teste de provocare cu inhalare (Lemière și colab.).
Rudele din familia mentei. Din aceeași familie fac parte salvia, cimbrul și oreganoul. Reacțiile încrucișate între plante înrudite apar în rapoarte de caz. La un bărbat cu dermatită după alcool de rozmarin pus pe piele, testele au ieșit pozitive la 3 din 4 plante din familie (González-Mahave și colab., 2006). O recenzie din 2014 (Miroddi și colab.) scrie că dermatita la rozmarin nu e frecventă, dar poate fi subdiagnosticată.
Un test pozitiv arată sensibilizarea, nu neapărat alergia. Un studiu polonez din 2022 (Wagner și colab.) a inclus 180 de pacienți trimiși la alergolog cu suspiciune de alergie la alergeni din aer, de pildă polen sau acarieni. Testul prick-by-prick cu rozmarin proaspăt, în care medicul înțeapă întâi planta și apoi pielea, a ieșit pozitiv la 25% dintre adulți. Un test pozitiv arată sensibilizarea, adică anticorpi, nu o reacție la mâncare, iar provocarea orală, în care pacientul mănâncă planta sub supraveghere medicală, nu s-a făcut. Studiul a avut finanțare publică, iar autorii nu declară conflicte de interese.
Reacții ale întregului corp după ce s-a mâncat rozmarin nu am găsit, ceea ce nu le exclude. Nu am găsit niciun raport de urticarie sau angioedem (umflarea pielii și a mucoaselor) după o mâncare cu rozmarin, iar lipsa unui raport nu dovedește că reacția nu există. Cazurile publicate privesc alte plante din familie, cum am arătat în ghidul despre oregano. Rozmarinul nu e pe lista celor 14 alergeni din anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, ceea ce înseamnă doar că evidențierea lui pe etichetă nu e obligatorie.
De unde vine „emenagog”. Ideea că rozmarinul ar provoca menstruația vine din medicina populară braziliană. EMA o citează după un studiu din 1996 (Lemonica și colab.), pe șobolani, cu un extract apos din frunze, flori și tulpini. La șobolani, malformațiile nu au crescut, iar pierderile de sarcină dinainte de implantare au fost mai multe, dar fără diferență semnificativă statistic, rezultate care nu se pot muta la om.
Ce spune EMA despre sarcină. În monografiile revizuite în 2024, pentru frunza folosită drept ceai medicinal și pentru uleiul de pe piele, EMA scrie că siguranța în sarcină și alăptare nu a fost stabilită și că, în lipsa datelor, folosirea nu e recomandată. E formula pentru lipsa datelor, care nu dovedește nici un risc, nici lipsa lui. Rezumatul pentru public publicat de EMA în martie 2026 spune mai direct „nu folosiți” medicamentul din frunză în sarcină și în alăptare, din lipsă de date, sub 12 ani și în bolile căilor biliare sau ale ficatului. Rezumatul privește medicamentul, nu alimentele, ceea ce nu spune nimic, în niciun sens, despre rozmarinul din mâncare.
LactMed. Baza de date a Institutelor Naționale de Sănătate ale SUA (NIH) despre medicamente și alăptare are fișe pentru salvie și oregano, dar una pentru rozmarin nu am găsit. Planta ar putea apărea totuși într-o fișă cu alt titlu.
Camforul și uleiul concentrat. Raportul EMA scrie că nu există date la om care să lege convulsiile de ingestia extractelor de rozmarin, ceea ce arată o lipsă de date, nu o legătură exclusă. Intoxicațiile din literatură sunt, în general, cu ulei camforat, care are 20% camfor. Cifrele despre copii citate de EMA privesc acest camfor concentrat, nu condimentul, și nu arată ce cantitate de condiment ar fi fără risc. După aceste date, 0,7-1 g de camfor au fost fatale, iar 20 de copii de 1-4 ani au făcut convulsii după circa 3-4,5 g.
Ce spune EFSA. În avizul din 2008 despre camfor, EFSA notează că sub 2 mg de camfor pe kilogram de greutate corporală nu s-a raportat toxicitate acută, dar și că marjele de siguranță pot părea mici pentru consumatorii mari. În aviz, alimentul cu expunerea cea mai mare a fost brânza proaspătă aromatizată, nu ierburile.
Uleiul esențial, separat. O lucrare din 1999 (Burkhard și colab.) trece uleiul esențial de rozmarin printre cele 11 uleiuri descrise în literatură drept puternic convulsivante, alături de cele de salvie și de eucalipt. Avertismentul privește uleiul concentrat, nu frunza din mâncare, despre care lucrarea nu spune nimic, în niciun sens.
Medicamentele. La interacțiuni, monografia EMA spune „None reported” (nu s-au raportat), iar raportul spune că nu există date. Pentru warfarină, litiu sau diuretice nu am găsit niciun studiu la om cu rozmarinul condiment. Am găsit doar studii în eprubetă și pe animale, cu substanțe izolate din plantă (Vemu și colab., 2021, și Lee și colab., 2007), adică un stadiu de cercetare, nu ce se întâmplă la om. Lipsa raportărilor nu înseamnă lipsa interacțiunilor.
Fierul. Un studiu din 2001 pe 14 femei (Samman și colab.) a folosit un extract de rozmarin bogat în fenoli, pus în carne, nu frunză. Absorbția fierului a fost de 6,4%, față de 7,5% fără extract, cum am arătat în ghidul despre oregano.
Rămurelele. Rămurelele tari de rozmarin înghițite au produs, foarte rar, abcese în ficat. Într-un caz din 2021 (Nassif și colab.), medicii au găsit o rămurică de rozmarin la drenarea abcesului unui bărbat de 54 de ani, iar EMA citează un caz asemănător, din 2007. E un motiv practic să scoți crenguțele din mâncare.
Pentru sarcină, alăptare, copii, boli sau tratamente, întreabă medicul. Cine a avut o reacție după ce a atins rozmarinul sau după o mâncare cu plante din familia mentei întreabă medicul alergolog.
Contaminanții și controlul: ce cere legea
Alcaloizii pirolizidinici (PA). Ajung în ierburile uscate din buruieni culese odată cu recolta, cum am arătat în ghidul despre oregano. Regulamentul (UE) 2023/915, în versiunea consolidată din 19 august 2026, în vigoare la 27 octombrie 2026, are pentru „plante aromatice uscate”, la pct. 2.4.2, limita de 400 µg/kg (micrograme pe kilogram). Rozmarinul uscat intră aici. Limita mai mare, de 1.000 µg/kg, de la pct. 2.4.3, e doar pentru limba-mielului, leuștean, maghiran și oregano. Rozmarinul vândut ca infuzie intră la pct. 2.4.7, cu 200 µg/kg.
Ce s-a măsurat. Un studiu din 2020 (Kaltner și colab.) a analizat 305 probe de condimente și ierburi. Rozmarinul a fost în grupul cu frecvența cea mai mică a probelor cu PA, 30-36% pozitive, alături de busuioc, chimen, mărar și arpagic, iar nicio probă de rozmarin nu a trecut de 400 µg/kg, într-o comparație aproximativă, pentru că studiul a însumat 44 de compuși, nu lista din lege. Câte probe de rozmarin au fost nu am putut citi, deoarece numărul apare doar într-un grafic. Studiul a fost finanțat de două fundații private, cu probe de la firme din industria condimentelor.
Alți contaminanți. Pentru plantele aromatice uscate, același regulament are o limită de 10 µg/kg pentru ochratoxina A, o toxină produsă de unele mucegaiuri. Are și limite pentru hidrocarburile aromatice policiclice (HAP), de 10 µg/kg pentru benzo(a)piren și de 50 µg/kg pentru suma a patru HAP.
Pesticidele. În anexa I la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, înlocuită prin Regulamentul (UE) 2018/62, rozmarinul are codul 0256060, în grupa „herbs and edible flowers” (ierburi și flori comestibile). Limitele maxime de reziduuri (LMR), cantitățile cele mai mari admise de lege, se stabilesc pentru planta proaspătă, iar pentru cea uscată se ține cont de uscare, cum am arătat în ghidul despre oregano.
Autenticitatea. Planul coordonat al UE pentru autenticitatea ierburilor și condimentelor, cu raportul Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene (JRC) din 2021, nu a inclus rozmarinul, ci doar șase produse, între care oreganoul. Un studiu de piață despre falsificarea frunzei uscate de rozmarin nu am găsit, iar lipsa lui nu arată nici că problema există, nici că lipsește. Iradierea și celelalte reguli generale sunt cele din ghidul despre oregano.
Ce poate verifica un cumpărător. Ph. Eur. descrie frunza întreagă ca aspră, îngustă, de 10-40 mm, cu marginile răsucite, verde închis deasupra, cenușiu-verzuie și pufoasă dedesubt, după raportul EMA. Minimul de ulei esențial se măsoară însă doar în laborator. Potrivit JRC, la ierburile mărunțite sau măcinate poate fi imposibil să recunoști planta. Nici mirosul, nici aspectul nu arată PA, pesticidele sau adaosurile mici.
Ce e mit despre rozmarin
- Mit: „Rozmarinul e originar și din America de Sud.” Rozmarinul e originar din bazinul Mediteranei, după lista Kew, iar în România se cultivă ca plantă aromatică și ornamentală (vezi „Ce plantă este rozmarinul și de ce are acum două nume?”).
- Mit: „Rozmarinul are 1.700 mcg de vitamina K la 100 g.” USDA nu are niciun rând de vitamina K pentru rozmarin, nici uscat, nici proaspăt, deci lipsește o măsurătoare, nu e o valoare zero. O cifră apropiată, circa 1.710 µg la 100 g, apare la busuiocul uscat, la salvie și la cimbru (vezi „Ce conține o linguriță de rozmarin uscat?”).
- Mit: „Rozmarinul are de 12 ori mai mult calciu decât laptele.” După USDA, rozmarinul uscat are 1.280 mg calciu la 100 g, iar laptele integral 113 mg, deci raportul e de circa 11,3 ori, la greutăți egale. În mâncare intră însă 0,5-2 g de rozmarin, nu 100 g, iar o cană de lapte (244 g) are circa 276 mg calciu, cât circa 18 lingurițe de rozmarin uscat, adică 21,5 g, un calcul al nostru, nu o recomandare (vezi „Ce conține o linguriță de rozmarin uscat?”).
- Mit: „Uleiul de rozmarin și frunza uscată sunt același lucru.” Frunza are 0,5-2,5% ulei esențial, iar uleiul distilat are de circa 40-200 de ori mai mulți compuși volatili, după calculul nostru orientativ. Ca medicament tradițional, EMA acceptă uleiul doar pe piele, iar rezultatele obținute cu el nu se mută la frunză (vezi „Frunză, ulei esențial sau extract E 392: trei produse diferite”).
- Mit: „E 392, extractul de rozmarin, e un antioxidant pentru organism.” „Antioxidant” e categoria tehnologică a aditivului, care întârzie râncezirea grăsimilor din aliment, nu un efect asupra corpului. Pentru rozmarin nu am găsit nicio mențiune de sănătate autorizată, iar cererile depuse sunt în așteptare (vezi „Frunză, ulei esențial sau extract E 392: trei produse diferite” și „Ce spun EMA și registrul UE al mențiunilor”).
- Mit: „Studiile arată că rozmarinul e bun pentru memorie.” Singurul studiu cu pulbere de frunză pe memorie a dat câte o singură doză unor 28 de vârstnici. Rezultatele au mers în direcții diferite după doză, iar la 6.000 mg viteza memoriei a fost mai proastă decât la placebo. Capsulele cu 1,7 g de rozmarin nu au adus îmbunătățiri consecvente ale atenției, iar mirosul uleiului, într-o singură sesiune, a dat rezultate în ambele direcții. Studiile găsite nu permit să spunem că rozmarinul din mâncare are vreun efect asupra memoriei (vezi „Ce au testat, de fapt, studiile pe oameni: memorie, aromă, păr și ceai?”).
- Mit: „Apa de rozmarin a fost testată pentru păr.” Pentru infuzia de casă folosită la clătit părul nu am găsit niciun studiu pe oameni. Singurul RCT pentru păr a comparat uleiul pe scalp cu minoxidil 2%, fără placebo. După 6 luni, ambele grupuri au avut mai multe fire decât la început, dar fără placebo nu se știe cât din schimbare ține de ulei, iar rezultatul cu ulei nu se mută la clătirea din frunze (vezi „Ce ajunge în ceaiul de rozmarin?” și „Ce au testat, de fapt, studiile pe oameni: memorie, aromă, păr și ceai?”).
- Mit: „Uleiul cu rozmarin făcut acasă se ține în cămară, pentru că rozmarinul uscat nu are apă.” OSU și CDC cer ca uleiul cu ierburi uscate să stea la frigider și să fie folosit în 4 zile. Motivul, după fișa comună din 2014 a Universității din Idaho și a universităților de stat din Oregon și Washington, e că acasă nu poți ști dacă ierburile sunt cu adevărat uscate (vezi „Uleiul, mierea și oțetul cu rozmarin făcute acasă”).
Rozmarinul la Biovicta
La Biovicta avem rozmarin uscat. Îl găsești ca Rozmarin, BIO 100g, în punga de 100 g.
Pentru el nu facem nicio mențiune de sănătate. Informațiile de pe etichetă sunt pe pagina produsului, iar cifrele din acest articol descriu rozmarinul uscat în general, nu o pungă anume.
Întrebări frecvente
Ce este rozmarinul și de ce se numește acum Salvia rosmarinus? Rozmarinul e o plantă aromatică originară din bazinul Mediteranei, din familia mentei, iar Salvia rosmarinus e numele acceptat azi de WFO și de lista Kew. Schimbarea vine dintr-un articol din 2017 din revista de botanică Taxon (Drew și colab.), care a inclus genul Rosmarinus în Salvia. Numele Salvia rosmarinus fusese publicat de Spenner încă din 1835, după IPNI. Rosmarinus officinalis, din 1753, a rămas sinonim și e folosit încă de baza GRIN a USDA, de EMA și de Ph. Eur. E aceeași plantă.
Cât rozmarin uscat pui în loc de rozmarin proaspăt? Cam o linguriță de rozmarin uscat pentru o lingură de proaspăt, după regula generală a extensiei Iowa State, făcută pentru ierburi în general, nu pentru rozmarin anume. După USDA, lingurița de uscat cântărește 1,2 g, iar lingura de proaspăt 1,7 g. După calculul nostru, lingurița de uscat are de circa două ori mai multă substanță uscată, ceea ce nu spune cât din aromă a rămas după uscare. Penn State recomandă crenguțe scoase înainte de servire sau frunze tocate mărunt.
Ce conține o linguriță de rozmarin uscat? O linguriță de rozmarin uscat cântărește 1,2 g și are, după fișa USDA, circa 4 kcal, 0,51 g fibre, 15,4 mg calciu, 0,35 mg fier și 0,73 mg vitamina C. Cele mai multe valori au fost actualizate ultima dată în 1977 și vin din puține probe americane. Pentru vitamina K, USDA nu are nicio valoare. Pe 0,5-2 g, ordinul de mărime dintr-o mâncare, nu o recomandare, calciul ajunge la 0,8-3,2% din VNR, iar fierul la 1,0-4,2%. Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 cere ca o cantitate consumată în mod rezonabil să aducă o cantitate semnificativă din nutrient, de aceea nu scriem că rozmarinul e o sursă de vreun mineral sau de vreo vitamină.
Uleiul de rozmarin și rozmarinul uscat sunt același lucru? Uleiul de rozmarin și rozmarinul uscat sunt produse diferite. Frunza uscată are, după EMA, 0,5-2,5% ulei esențial. Uleiul, obținut prin distilare cu abur, are de circa 40-200 de ori mai mulți compuși volatili, între care 1,8-cineolul și camforul, după calculul nostru orientativ. Un al treilea produs e extractul E 392, un aditiv care întârzie râncezirea grăsimilor din aliment. Ca medicament tradițional, EMA acceptă uleiul doar pe piele. Rezultatele studiilor făcute cu ulei nu se mută la frunză.
Ce au arătat studiile despre rozmarin, memorie și păr? Studiile despre memorie au folosit mai ales o singură doză, mirosul uleiului sau o băutură comercială. În studiul cu pulbere de frunză al lui Pengelly și colab. (2012), cu 28 de vârstnici, la 6.000 mg viteza memoriei a fost mai proastă decât la placebo. La păr, singurul studiu randomizat (Panahi și colab., 2015) a comparat ulei pe scalp cu minoxidil 2%, un medicament, fără placebo. După 6 luni, ambele grupuri au avut mai multe fire decât la început, dar fără placebo nu se știe cât din schimbare ține de ulei. Studiile nu permit să spunem că rozmarinul din mâncare sau din ceai are vreun efect.
Ce ajunge în ceaiul de rozmarin? În ceai ajunge doar o parte din ce are frunza. Într-un studiu din 2010, pe o singură probă comercială de rozmarin, infuzia a extras 19,6% din uleiul esențial al frunzelor. Polifenolii, între care acidul rozmarinic, au fost urmăriți într-un studiu din 2021 (Achour și colab.), după ce oameni sănătoși au băut ceai. Ei au fost în mare parte transformați de corp și de bacteriile din intestin, iar în urină s-a regăsit în total 22,3% din fenolii băuți. Studiul descrie absorbția, nu un efect. Cantitățile din monografia EMA a frunzei sunt ale medicamentului tradițional, nu indicații pentru bucătărie.
Cine trebuie să fie atent la rozmarin? Primii sunt cei care au avut o reacție după ce au atins rozmarinul sau alte plante din familia mentei. Dermatita de contact e descrisă, iar EMA numește carnosolul alergen major al rozmarinului, după testele pe piele. Rozmarinul nu e pe lista celor 14 alergeni ai UE, ceea ce înseamnă doar că evidențierea lui pe etichetă nu e obligatorie. Camforul e un compus al uleiului esențial, care se găsește și în frunză. Separat, din lipsă de date, EMA nu recomandă în sarcină și alăptare nici medicamentul tradițional din frunză, nici pe cel din ulei, iar rezumatul ei pentru public spune „nu folosiți” medicamentul din frunză. Cine a avut o reacție întreabă medicul alergolog, iar pentru sarcină, alăptare, copii, boli sau tratamente, întreabă medicul.
Cât ține uleiul cu rozmarin făcut acasă? Uleiul cu rozmarin uscat făcut acasă se ține la frigider și se folosește în 4 zile, altfel se congelează, după o fișă din 2025 a extensiei OSU. Aceleași 4 zile la frigider apar în fișa comună din 2014 a Universității din Idaho și a universităților de stat din Oregon și Washington și pe pagina CDC despre botulism. Motivul e riscul de botulism, pentru că sub ulei ierburile stau fără oxigen, mediu în care bacteria botulismului poate produce toxina. Singura metodă validată pentru temperatura camerei, cu acid citric, s-a făcut pe rozmarin proaspăt. O fișă Penn State dă 3 luni la frigider, fără sursă, iar noi urmăm regula mai strictă.
Surse
Studiile și documentele citate
| Ce susține | Sursa |
|---|---|
| Volumele din introducere, ca intervale lunare: „rozmarin” 6.600-9.900, „ulei de rozmarin” 2.900-6.600 (6.600 în octombrie și noiembrie 2025, ianuarie și februarie 2026), „rozmarin beneficii” 1.600-2.400, „ceai de rozmarin” 590-1.300 (vârf în ianuarie 2026), „apa de rozmarin” 480-1.300 | Planificator de cuvinte-cheie, volum lunar pentru România (octombrie 2025 - septembrie 2026), citit la 27 octombrie 2026 |
| Genul Salvia păstrat în sens larg, cu cinci genuri mici incluse (Dorystaechas, Meriandra, Perovskia, Rosmarinus, Zhumeria), pe baza a doi markeri nucleari și a unor considerente taxonomice, morfologice și practice; citit doar rezumatul | Drew BT și colab., Taxon 2017, DOI 10.12705/661.7 |
| Salvia rosmarinus publicat de Spenner în 1835 ca nume nou, „non Salvia officinalis L.”; R. eriocalyx devenit S. jordanii, R. tomentosus devenit S. granatensis, nume noi în Taxon 2017 | International Plant Names Index (IPNI), înregistrările Salvia rosmarinus Spenn. (Handb. Angew. Bot. 2: 447, 1835, nom. nov.), Salvia jordanii J.B.Walker și Salvia granatensis B.T.Drew |
| Salvia rosmarinus Spenn. acceptat, Rosmarinus officinalis L. sinonim; S. jordanii și S. granatensis acceptate; Ledum palustre L. sinonim al Rhododendron tomentosum Harmaja | World Flora Online (WFO), clasificarea din iunie 2026 |
| Specie acceptată, publicată în 1835, aria nativă în bazinul Mediteranei; Rosmarinus officinalis L. sinonim | Royal Botanic Gardens, Kew, World Checklist of Vascular Plants (WCVP), Salvia rosmarinus Spenn. |
| Rosmarinus officinalis L. (Sp. Pl. 1: 23, 1753) păstrat ca nume acceptat, Salvia rosmarinus Spenn. sinonim homotipic | USDA ARS GRIN-Global Taxonomy, Rosmarinus officinalis L., nomen 32207 |
| Numele vechi folosit, cu S. rosmarinus ca sinonim (cu trimitere la Drew 2017); familia Lamiaceae; plantă medicinală veche, condiment și aromatizant larg folosit; rozmarinul de mlaștină (Andromeda) și Ledum palustre sunt Ericaceae, neînrudite (după Chandler 1985); trei tipuri biogenetice de ulei (eucaliptol: Italia, Maroc, Tunisia; camfor-borneol: Spania; alfa-pinen-verbenonă: Franța, Corsica); frunzele conțin 0,5-2,5% ulei volatil (după Chandler 1995); uleiul se distilează cu abur din părțile aeriene (Ph. Eur. 01/2008:1846); folosirea la greci și romani, distilarea în Evul Mediu (după Puerto 2005); uz tradițional de cel puțin 30 de ani, din care 15 în UE; „No clinical studies for the indications of the monographs could be found”; Panahi 2015, Nematolahi 2018 și Moss 2018, trecute ca studii pe alte indicații, neluate în considerare pentru uz bine stabilit; posologia orală a uleiului scoasă, fără o referință bibliografică reală și fără produse orale pe piață (botanica, compoziția, istoria, uzul tradițional și studiile clinice) | EMA/HMPC, Assessment report on Rosmarinus officinalis L., aetheroleum and Rosmarinus officinalis L., folium, Rev. 1, EMA/HMPC/681037/2021, 2024 |
| Siguranța și descrierea frunzei, după același raport: carnosolul, alergen major după testele epicutanate; folosirea culinară îndelungată asociată cu cheilita de contact, iar extractele cu astmul profesional (după Barceloux 2008); „emenagog” din medicina populară braziliană (după Lemonica 1996); nicio dată la om care să lege convulsiile de ingestia extractelor de rozmarin, iar intoxicațiile sunt cu ulei camforat 20%; la copii, 0,7-1 g de camfor a fost fatal, iar 20 de copii de 1-4 ani au avut convulsii după 3-4,5 g (după American Academy of Pediatrics 1978); interacțiuni: nu există date; un abces hepatic cu rămurică de rozmarin, caz din 2007 (Karamarkovic); descrierea Ph. Eur. a frunzei (01/2013:1560): 10-40 mm, margini răsucite, verde închis deasupra, cenușiu-verzuie și pufoasă dedesubt; minim de ulei esențial | EMA/HMPC, Assessment report on Rosmarinus officinalis L., aetheroleum and Rosmarinus officinalis L., folium, Rev. 1, EMA/HMPC/681037/2021, 2024 |
| Intervalele pentru tipul spaniol și tipul marocan/tunisian: camfor 13-21 / 5-15%, 1,8-cineol 16-25 / 38-55%, alfa-pinen 18-26 / 9-14%, borneol 2-4,5 / 1,5-5%, verbenonă 0,7-2,5 / cel mult 0,4% | Ph. Eur. 01/2008:1846, Rosemary oil, tabel reprodus în EMA/HMPC/681037/2021, p. 4-5 |
| Frunza folosită ca materie medicamentoasă trebuie să aibă cel puțin 12 ml/kg ulei esențial; monografia EMA a frunzei cere conformitate cu această monografie | Ph. Eur. 01/2013:1560, Rosemary leaf, citată în EMA/HMPC/681037/2021 și în EMA/HMPC, European Union herbal monograph on Rosmarinus officinalis L., folium, Rev. 1, 2024 |
| Folosește numele Salvia rosmarinus Spenn. într-un aviz despre uleiul de rozmarin ca aditiv în furaje; până la 87 de compuși identificați în loturile analizate | EFSA Panel on Additives and Products or Substances used in Animal Feed (FEEDAP), EFSA J 2025, PMID 41113548 |
| 12 probe de ulei din ramuri din sudul Spaniei, 4 locuri, 3 faze de vegetație; camforul compusul principal (17,2-34,7%), cineol 12,1-14,4%, alfa-pinen 10,2-21,6%, verbenonă 2,2-5,8%; camfor minim iarna; cel mai mult ulei vara, 1,6-1,8%; citit doar rezumatul | Salido S și colab., J Essent Oil Res 2003, DOI 10.1080/10412905.2003.9712248 |
| Uleiuri spaniole cu alfa-pinen 19,4-24,7%, cineol 19,0-21,8%, camfor 16,3-18,9%; marocane dominate de cineol (43,5-57,7%); franceze cu alfa-pinen 19,9-35,1%; numărul probelor nu apare în rezumat; citit doar rezumatul | Chalchat JC și colab., J Essent Oil Res 1993, DOI 10.1080/10412905.1993.9698293 |
| „Ros marinus” tradus „roua mării”, legat de solurile calcaroase din zonele calde ale țărmului mediteranean; rozmarinul cultivat în România ca plantă aromatică și ornamentală; fără finanțare externă | Bejenaru LE și colab., Molecules 2024, PMID 39339433 |
| Numele „roua mării” explicat prin falezele de coastă ale Mediteranei, unde planta e nativă (afirmație secundară, nu sursă etimologică) | Manville RW și colab., Commun Biol 2023, PMID 37322081 |
| Replica Ofeliei „There’s rosemary, that’s for remembrance.” | Shakespeare W, Hamlet, actul 4, scena 5, ediția Folger Shakespeare Library |
| Lista mențiunilor obligatorii (art. 9 alin. (1)) nu cuprinde chemotipul, soiul, numele latin sau conținutul de ulei esențial; interdicția de a atribui sau evoca proprietăți de prevenire, tratament sau vindecare a unei boli (art. 7 alin. (3)); lista celor 14 alergeni de evidențiat pe etichetă, fără rozmarin (anexa II); plantele aromatice și condimentele, scutite de declarația nutrițională obligatorie (anexa V pct. 4); aditivii se trec cu numele categoriei, urmat de numele specific sau de numărul E (anexa VII partea C); VNR pentru adulți (calciu 800 mg, fier 14 mg, vitamina C 80 mg) și pragul de 15% din VNR la 100 g (anexa XIII partea A pct. 1-2); fibrele trecute separat de glucide și factorii de energie (anexa XIV); versiunea consolidată în vigoare la 27 octombrie 2026 | Regulamentul (UE) nr. 1169/2011, art. 7 alin. (3), art. 9 alin. (1), anexele II, V, VII, XIII și XIV, CELEX 02011R1169-20250401 |
| Standard voluntar care precizează anumite caracteristici ale uleiului de rozmarin; intervalele nu au fost reproduse | ISO 1342:2012, Essential oil of rosemary (Rosmarinus officinalis L.), ediția 3, confirmat în 2023 |
| Standard voluntar pentru frunzele uscate de rozmarin în formă tăiată; cerințele numerice nu au fost reproduse | ISO 11164:1995, Dried rosemary (Rosmarinus officinalis L.), Specification, confirmat în 2018 |
| Punctele așteptate pe agenda CCSCH8 (vanilie, maghiran, coriandru, cardamom mare, scorțișoară), fără rozmarin; propunerile noi de lucru neverificate | U.S. Codex Office (USDA), Federal Register, documentul 2025-15892, sesiunea a 8-a a Comitetului Codex pentru condimente și plante aromatice culinare (CCSCH8), 13-17 octombrie 2025 |
| Punctele pe produse ale sesiunii a 8-a nu menționează rozmarinul | Comisia Europeană, DG SANTE, pagina Comitetului Codex pentru condimente și plante aromatice culinare (CCSCH) |
| La 100 g: 331 kcal (calculat, n=0), apă 9,31 g (n=7), proteine 4,88 g (n=3), grăsimi 15,22 g (n=4), saturate 7,371 g (n=1), glucide prin diferență 64,06 g cu fibrele incluse (n=0), fibre 42,6 g (n=2), calciu 1.280 mg (n=4), fier 29,25 mg (n=4), magneziu 220 mg (n=3), potasiu 955 mg (n=5), vitamina C 61,2 mg (n=1), vitamina A 156 µg RAE (n=1); niciun rând pentru zaharuri, vitamina K și vitamina E; linguriță 1,2 g, lingură 3,3 g; publicat în 2019, majoritatea valorilor actualizate ultima dată în 1977; baza calculelor pe linguriță, pe porția de 0,5-2 g, a glucidelor după regula UE (circa 21,5 g, circa 328 kcal) și a substanței uscate din linguriță (circa 1,09 g) | USDA FoodData Central, FDC 171333, Spices, rosemary, dried (SR Legacy) |
| La 100 g: 131 kcal, calciu 317 mg, apă 67,77 g (n=2); niciun rând pentru zaharuri, vitamina K și vitamina E; linguriță 0,7 g, lingură 1,7 g; valori actualizate în 1996, din alte probe decât fișa de uscat; baza calculului de substanță uscată din lingură (circa 0,55 g) | USDA FoodData Central, FDC 173473, Rosemary, fresh (SR Legacy) |
| Vitamina K (filochinonă) circa 1.710 µg/100 g, o singură determinare | USDA FoodData Central, FDC 171317, Spices, basil, dried (SR Legacy) |
| Vitamina K circa 1.710 µg/100 g, valoare preluată din alt aliment (n=0) | USDA FoodData Central, FDC 170935, Spices, sage, ground (SR Legacy) |
| Vitamina K circa 1.710 µg/100 g, valoare preluată din alt aliment (n=0) | USDA FoodData Central, FDC 170938, Spices, thyme, dried (SR Legacy) |
| Calciu 113 mg/100 g (n=16); o cană = 244 g; baza calculului: raport 11,3×, circa 276 mg calciu pe cană, circa 18 lingurițe (21,5 g) de rozmarin uscat | USDA FoodData Central, FDC 171265, Milk, whole, 3.25% milkfat, with added vitamin D (SR Legacy) |
| Definiția mențiunii de sănătate, care declară, sugerează sau implică o legătură cu sănătatea (art. 2 alin. (2) pct. 5); condiția ca o cantitate consumată în mod rezonabil să aducă o cantitate semnificativă de nutrient (art. 5 alin. (1) lit. (d)); declarația nutrițională devine obligatorie odată ce se face o mențiune nutrițională sau de sănătate (art. 7); regimul tranzitoriu al mențiunilor (art. 28 alin. (5)-(6)); mențiunea „sursă de” vitamine sau minerale (anexa) | Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, art. 2 alin. (2) pct. 5, art. 5 alin. (1) lit. (d), art. 7, art. 28 alin. (5)-(6) și anexa, CELEX 02006R1924-20141213 |
| Acid rozmarinic 987,2 mg/100 g (916-1.100), 5 probe din 3 lucrări, toate de proveniență comercială, una descrisă ca extract; polifenoli totali (Folin) 2.518,67 mg/100 g (2.100-3.196), 3 probe; nicio valoare de acid carnosic sau carnosol | Phenol-Explorer 3.6, aliment 744, Rosemary, dried |
| Una dintre lucrările sursă pentru acidul rozmarinic din rozmarinul uscat în Phenol-Explorer (lucrare despre metode de analiză) | Kivilompolo M și colab., Anal Bioanal Chem 2007, PMID 17468851 |
| A doua lucrare despre metode de analiză folosită de Phenol-Explorer pentru acidul rozmarinic din rozmarinul uscat | Kivilompolo M, Hyötyläinen T, J Chromatogr A 2007, PMID 17307195 |
| A treia lucrare sursă (3 probe) pentru acidul rozmarinic din rozmarinul uscat în Phenol-Explorer (preluată prin Phenol-Explorer) | Wang H și colab., Food Chem 2004, DOI 10.1016/j.foodchem.2003.12.029 |
| 20 de probe de Salvia rosmarinus cultivată în Grecia, din același câmp experimental, culese o singură dată; acid carnosic 5.638-12.173 µg/g greutate proaspătă (circa 0,56-1,22%, 2,2 ori); finanțare dintr-un program public de cercetare, cu scopul de a selecta genotipuri cu mult acid carnosic; fără conflicte de interese declarate | Paloukopoulou C, Karioti A, Plants (Basel) 2022, PMID 36432835 |
| Plante din sudul Regatului Unit: acidul carnosic are maximul în decembrie și scade cu 50% vara (citit doar rezumatul) | Luis JC, Johnson CB, Span J Agric Res 2005, DOI 10.5424/sjar/2005031-130 |
| Acidul rozmarinic e foarte sensibil chiar și la uscarea blândă; flavonoidele scad mult la uscarea la temperatura camerei; diterpenele au pierderi limitate; carnosolul e forma oxidată a acidului carnosic; congelarea frunzei proaspete nu e potrivită, pentru că acidul rozmarinic dispare repede la congelare și decongelare; finanțare de la o agenție publică regională din Toscana (ARSIA) și de la o fundație bancară (citit doar rezumatul) | Mulinacci N și colab., Talanta 2011, PMID 21645686 |
| Rozmarin uscat Total-ORAC 165.280 µmol TE/100 g, media a 5 probe; date furnizate integral de un producător american de condimente (biblioteca de probe a institutului său și date nepublicate) | USDA ARS Nutrient Data Laboratory, Oxygen Radical Absorbance Capacity (ORAC) of Selected Foods, Release 2, mai 2010 |
| Baza ORAC retrasă în 2012 | USDA ARS Nutrient Data Laboratory, anunțul de retragere a bazei ORAC (ultima modificare 16 mai 2012) |
| Rozmarinul nu apare în ediția din 2007 | USDA ARS, Oxygen Radical Absorbance Capacity (ORAC) of Selected Foods, Release 1, noiembrie 2007 |
| Definiția extractelor de rozmarin, cu conținutul exprimat ca total acid carnosic plus carnosol. Patru procedee: acetonă, CO2 supercritic cu etanol, etanol, extract etanolic dezodorizat supus apoi extracției cu hexan, fiecare cu limite pentru solventul rezidual. Minimum 5-13% acid carnosic plus carnosol. Raport antioxidanți/volatile de cel puțin 15 | Regulamentul (UE) nr. 231/2012, anexa, E 392, CELEX 02012R0231-20260818 |
| Uz tradițional pe gură (ceai medicinal, simptome digestive ușoare) și în baie (dureri musculare minore), fără uz pe scalp; ceaiul descris are o concentrație mult mai mică decât cel din pilotul Achour 2022; nerecomandat sub 12 ani; în sarcină și lactație, siguranța nestabilită și folosirea nerecomandată în lipsa datelor (4.6); atenționare la uzul oral în bolile biliare și hepatice; interacțiuni „None reported” (4.5); dermatita de contact la reacțiile adverse, cu frecvență necunoscută (4.8); testele de toxicitate asupra reproducerii nu s-au făcut (5.3); adoptată la 29 mai 2024 | EMA/HMPC, European Union herbal monograph on Rosmarinus officinalis L., folium, Rev. 1, 2024 (EMA/HMPC/513940/2021) |
| Uz tradițional doar pe piele, în preparate semisolide (dureri musculare și articulare minore, tulburări circulatorii periferice minore); nerecomandat sub 18 ani; în sarcină și lactație, siguranța nestabilită și folosirea nerecomandată (4.6) | EMA/HMPC, European Union herbal monograph on Rosmarinus officinalis L., aetheroleum, Rev. 1, 2024 (EMA/HMPC/513893/2021) |
| Autorizarea extractelor de rozmarin ca antioxidant în 2010, unde există o justificare tehnologică, pe baza avizului EFSA din 2008 | Directiva 2010/69/UE, considerentul (14), CELEX 32010L0069 |
| Avizul din 7 martie 2008 pe care s-a sprijinit autorizarea, fără ADI numeric. Conținutul e citat prin Directiva 2010/69/UE și prin reevaluarea EFSA din 2018 | EFSA, aviz privind extractele de rozmarin ca aditiv alimentar, EFSA Journal 2008;721, doi:10.2903/j.efsa.2008.721 |
| 32 de rânduri în 23 de categorii de alimente în versiunea din 18 august 2026. Limite de 15-400 mg/kg ca sumă carnosol plus acid carnosic (nota 46). 15 mg/kg pentru carnea și peștele cu cel mult 10% grăsime. 200 mg/kg pentru nucile procesate. Numele specific „Extracte de rozmarin” | Regulamentul (CE) nr. 1333/2008, anexa II partea E (E 392), CELEX 02008R1333-20260818 |
| Expunerea din aditiv e de cel mult 0,20 mg/kg corp pe zi (p95, copii). Acidul carnosic plus carnosolul din dieta naturală ajung la 1,66 mg/kg corp pe zi (p95, copii mici), de circa 9 ori aportul din aditiv al aceleiași grupe. „33 food categories”. Estimarea pentru aditiv e foarte probabil supraestimată, dar nu include anexa III și acoperă circa 83% din produsele etichetate cu E 392. ADI temporar JECFA 2016 de 0-0,3 mg/kg corp, temporar până la studii de toxicitate asupra dezvoltării și reproducerii | EFSA Panel on Food Additives and Nutrient Sources added to Food (EFSA ANS Panel), EFSA J 2018, PMID 32626018 |
| Ierburile uscate vândute ca atare sunt excluse. Folosite într-un aliment, devin ingredient alimentar cu proprietăți aromatizante. Uleiul esențial e preparat aromatizant, fără aprobare. „Aromă naturală de X” cere cel puțin 95% din X. Camforul lipsește din anexa III. D-camforul FL 07.215 are 16-100 mg/kg după categorie și 50 mg/l în băuturi, cu o excepție | Regulamentul (CE) nr. 1334/2008, art. 2 alin. (2) lit. (c), art. 3 alin. (2) lit. (d) și (i), art. 8 alin. (1), art. 16 alin. (4), anexa I partea A (FL 07.215) și anexa III, CELEX 02008R1334-20260216 |
| Expunerea vine din ierburi (inclusiv rozmarin), din uleiurile lor esențiale și din d-camforul de sinteză; fără TDI; limite maxime propuse astfel încât expunerea să nu depășească 2 mg/kg corp într-o singură zi, la orice grupă de vârstă; sub 2 mg/kg corp nu s-a raportat toxicitate acută; marjele de siguranță pot părea mici la consumatorii mari; alimentul cu expunerea cea mai mare, brânza proaspătă aromatizată | EFSA Panel on Food Additives, Flavourings, Processing Aids and Materials in Contact with Food (AFC), Camphor in flavourings and other food ingredients with flavouring properties, EFSA Journal 2008;729, doi:10.2903/j.efsa.2008.729 (citit doar rezumatul) |
| Notificarea suplimentelor alimentare este o opțiune a statelor membre | Directiva 2002/46/CE, art. 10, CELEX 32002L0046 |
| Certificat de notificare INSP. Uleiurile esențiale și extractele vegetale sunt incluse printre substanțe. Suplimentele pe bază de plante medicinale și aromatice sunt excluse, fiind reglementate de Legea nr. 491/2003 | Legea nr. 56/2021 privind suplimentele alimentare, art. 1 alin. (5), art. 2 lit. (c) și (h), forma actualizată cu OUG 88/2023 și Legea 205/2024 |
| Definiția produsului cosmetic. Interdicția de a sugera caracteristici sau funcții pe care produsul nu le are | Regulamentul (CE) nr. 1223/2009, art. 2 alin. (1) lit. (a) și art. 20 alin. (1), CELEX 02009R1223-20260518 |
| Un produs prezentat ca tratament pentru o boală poate fi medicament prin prezentare | Directiva 2001/83/CE, art. 1 pct. 2, CELEX 32001L0083 |
| E 392 e permis în alimentele ecologice procesate „only from organic production” | Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1165, anexa V partea A, CELEX 02021R1165-20260101 |
| Mențiunile despre plante, neevaluate încă de EFSA, pot fi folosite în continuare în temeiul art. 28 alin. (5) și (6) din Reg. 1924/2006 | Regulamentul (UE) nr. 432/2012, considerentele (10)-(11), CELEX 32012R0432 |
| ID 2125, 2866, 3809 și 3883 (rozmarin) se află printre mențiunile botanice „pending” | Comisia Europeană, SANCO/11074/2013, lista mențiunilor art. 13 alin. (1) a căror finalizare e în așteptare, secțiunea botanicelor |
| Corespondența cu rozmarinul a ID-urilor 2125, 2866 (partea 3) și 3809, 3883 (partea 4) | EFSA, Consolidated list of Article 13 health claims, List of references, părțile 3 și 4 |
| Nicio intrare pentru rozmarin sau Rosmarinus, deci nicio mențiune autorizată | Comisia Europeană, Registrul UE al mențiunilor nutriționale și de sănătate, consultat la 27 octombrie 2026 |
| 13 grupuri de 10-12 participanți, fiecare cu un condiment în capsule, 7 zile; sânge recoltat înainte și la o oră după ultima capsulă; capacitatea antioxidantă a serului (ORAC, DPPH) și măsurători ex vivo pe celule din sânge și celule de laborator puse în contact cu serul participanților (citit doar rezumatul) | Percival SS și colab., J Am Coll Nutr 2012, PMID 23378457 |
| În Percival 2012: adulți în general sănătoși de 20-39 de ani, cantități culinare, rozmarin 2,8 g în fiecare zi; capacitatea antioxidantă a serului nu a crescut la niciun condiment, nici la rozmarin. Tabelul Pengelly 2012: pulberea în suc de roșii, continuitatea atenției mai proastă la 1.500, 3.000 și 6.000 mg. Studiile trecute în revistă, Pengelly și Percival incluse, au fost finanțate de institutul unei firme de condimente; autorul e consultant al institutului | Johnson GH, Nutr Rev 2026, PMID 42186284 |
| 28 de vârstnici (în medie 75 de ani), încrucișat, dublu-orb, placebo și patru doze de pulbere de frunză uscată, o doză pe vizită, teste până la 6 ore; rezultate în direcții diferite după doză, viteza memoriei mai proastă la 6.000 mg; alte efecte nefavorabile, mai puțin consecvente (citit doar rezumatul) | Pengelly A și colab., J Med Food 2012, PMID 21877951 |
| 40 de tineri cu energie sub medie, o doză de 1,7 g de rozmarin în capsule, cu clemă pe nas, față de piper negru (2,0 g) și placebo din făină de orez; fără îmbunătățiri consecvente; rezumatul nu spune că studiul a fost randomizat (citit doar rezumatul) | Lindheimer JB și colab., J Med Food 2013, PMID 23905652 |
| 144 de adulți sănătoși, repartizați aleatoriu în trei grupuri (rozmarin, lavandă, fără miros), testați într-o cabină; calitatea memoriei în direcția favorabilă, viteza memoriei mai proastă la aroma de rozmarin (citit doar rezumatul) | Moss M și colab., Int J Neurosci 2003, PMID 12690999 |
| 20 de voluntari sănătoși, toți expuși la aroma difuzată în cabină; corelații între 1,8-cineolul din ser și performanță, corelație negativă cu mulțumirea; autorii declară că nu au conflicte de interese | Moss M, Oliver L, Ther Adv Psychopharmacol 2012, PMID 23983963 |
| 80 de adulți sănătoși, 250 ml de băutură comercială cu extract și hidrolat de rozmarin față de apă minerală, o doză; efecte descrise de autori ca mici; sponsorizat de producătorul băuturii | Moss M și colab., J Psychopharmacol 2018, PMID 30318972 |
| Studiul următor al grupului, un studiu-pilot pe 48 de adulți, cu aceeași băutură comercială, cu distilat și hidrolat din rozmarin proaspăt; finanțat de producătorul băuturii | Riby LM și colab., PLoS One 2023, PMID 37262036 |
| Ulei de rozmarin pe scalp (n=50) față de minoxidil 2% (n=50), 6 luni, fără placebo; nicio schimbare la 3 luni în niciun grup; la 6 luni, creștere în ambele grupuri față de început, fără diferență între ele; finanțare fără nume în baza de date (citit doar rezumatul) | Panahi Y și colab., Skinmed 2015, PMID 25842469 |
| Meta-analiză în rețea cu 24 de studii, la bărbați; rozmarinul apare doar prin Panahi 2015 | Gupta AK și colab., J Cosmet Dermatol 2025, PMID 41051009 |
| Pilot fără grup de control, 22 de voluntari sănătoși de 20-50 de ani, ceai din 5 g de rozmarin uscat la 100 ml, o dată pe zi, 10 zile; au crescut BDNF și TNF-α, cortizolul, IL-4, IL-6 și interferonul-gamma nu s-au schimbat semnificativ (citit doar rezumatul) | Achour M și colab., J Am Nutr Assoc 2022, PMID 33565922 |
| 110 pacienți, 4 g de pulbere de frunză pe zi sau placebo din amidon, 8 săptămâni, toți cu dietă de slăbire și recomandări de mișcare; fără diferențe față de placebo, cu excepția unui singur indice (citit doar rezumatul) | Akbari S și colab., Phytother Res 2022, PMID 35318738 |
| 68 de studenți, 500 mg de rozmarin pe cale orală de două ori pe zi, o lună, față de placebo; forma nu reiese din rezumat; doar chestionare; finanțare de la o universitate de științe medicale (citit doar rezumatul) | Nematolahi P și colab., Complement Ther Clin Pract 2018, PMID 29389474 |
| Analiză post-hoc dintr-un studiu de 4 săptămâni, limitată la participanții cu scoruri peste mediană la un chestionar inițial: 8 pe extract față de 13 în grupul de control; finanțat de un producător japonez de condimente, trei autori angajați ai firmei | Araki R și colab., Nutrients 2020, PMID 33233510 |
| 36 de angajați din asistența medicală de urgență, capsule cu extract uscat, 1 g în fiecare zi, 8 săptămâni, fără grup de control; 48 de participanți la început, 12 au renunțat; finanțare publică | Pretto CR și colab., Rev Esc Enferm USP 2026, PMID 41861393 |
| Meta-analiza despre funcțiile cognitive e făcută exclusiv pe animale de laborator | Hussain SM și colab., Braz J Med Biol Res 2022, PMID 35170682 |
| Rozmarinul a intrat în recenzia sistematică printr-un singur studiu fără grup de control, dar nu au fost destule studii pentru meta-analiză | Garza MC și colab., Nutrients 2024, PMID 38542668 |
| Regula generală: 1 lingură de ierburi proaspete = 1 linguriță de ierburi uscate = 1/4 linguriță pudră. Ierburile „tari”, ca rozmarinul și dafinul, se pun spre începutul gătitului (fișă despre ierburi proaspete) | Iowa State University Extension and Outreach, SpendSmart, „Fresh Herbs” (fără dată) |
| Frunzele se pun devreme în gătit. Frunze pieloase, în formă de ac, lungi de 1/2-1 1/2 țoli. Crenguțe scoase înainte de servire sau frunze tocate mărunt, folosite cu măsură. Tulpinile lemnoase servesc ca frigărui. Asocieri: miel, pasăre, pește, legume, supe, tocănițe, sosuri de roșii. Frunzele tocate se pot congela în tăvițe de gheață cu apă | Penn State Extension, „Herb Garden Plants: Rosemary”, Kapadia S., actualizat 22 aprilie 2026 |
| Ierburile păstrate întregi își țin uleiul și aroma mai mult | Reed S., Penn State Extension, „Preserving Herbs by Drying”, actualizat 3 mai 2024 |
| Ierburile mai puțin delicate (oregano, rozmarin, cimbru) se pun în ultimele circa 20 de minute, „dacă rețeta nu spune altfel”, la ierburile proaspete. Asocieri: pui, pește, miel, porc, cartofi copți, supe, tocănițe, roșii | NC State Extension, Robeson County, „Cooking With Fresh Herbs”, Strickland C., 17 iunie 2021, adaptat după University of Nebraska-Lincoln Extension |
| Ierburile se pun în ultimele 15-20 de minute la tocănițe și legume, prezentat ca sugestie, nu ca regulă | Mississippi State University Extension, „Cooking with Herbs” |
| Ierburile se leagă în tifon și se scot înainte de servire. Rozmarinul merge la vită, porc, miel, morcovi și cartofi | University of Delaware Cooperative Extension, „Herbs & Spices: What Goes With What Food”, revizuit august 2025 |
| Frunzele se desprind de pe crenguțele uscate prin frecare. Asocieri: pește copt, pui, miel, vită, vânat, supe, tocănițe, cartofi la cuptor | University of Arizona Cooperative Extension, Backyard Gardener #221 „Rosemary”, Schalau J., 30 iunie 2024 |
| Ierburile și legumele sunt alimente cu aciditate scăzută care pot purta C. botulinum, iar sub ulei ajung într-un mediu fără oxigen. Uleiul cu ierburi uscate sau cu usturoi uscat stă la frigider și se folosește în 4 zile, altfel se congelează. Recipientul se etichetează cu data | Oregon State University Extension, SP 50-701 „Herbs and vegetables in oil”, Raab C., Woodburn M., revizuit ianuarie 2025 |
| Un mic buzunar de umezeală ajunge pentru creșterea bacteriilor și pentru toxină. Ierburile uscate: frigider și 4 zile, altfel congelare. Acidifierea e validată pentru usturoi, busuioc, oregano și rozmarin proaspete: acid citric 3% (1 lingură în 2 căni de apă), 47 g de rozmarin la 2 căni de soluție (1:10), 24 h, apoi infuzie 1:10 în ulei, 1-10 zile la circa 21 °C sau 5 minute la 60 °C. Zeama de lămâie și oțetul nu au fost testate | PNW 664 „Making Garlic- and Herb-Infused Oils at Home”, Abo B. și colab., University of Idaho, Oregon State University, Washington State University, octombrie 2014 |
| Uleiurile de casă cu usturoi sau cu ierburi stau la frigider și se aruncă după 4 zile | CDC, „Botulism Prevention”, 26 februarie 2026 |
| Focare de botulism legate de legume și ierburi în ulei, între care Florida 1999 (usturoi, rozmarin, cimbru, ulei de măsline), cu ingredientele luate dintr-o postare a unei rețele de alertă citată în recenzie. Recomandare: congelare, sau frigider și consum în 4 zile. Niciun focar din produse ținute corect la frigider. Recomandările extensiilor nu erau consecvente. Finanțare USDA CSREES | Nummer BA și colab., Food Protection Trends 2011;31(6):336-342 |
| Uleiul cu ierburi uscate stă la frigider până la 3 luni, fără justificare. Uleiul cu ierburi proaspete: 2-4 zile | Penn State Extension, „How to Safely Make Infused Oils”, Zepp M., actualizat 4 aprilie 2024 |
| Mierea are puțină apă disponibilă. Ierburile uscate, casante, se pun fără limită, la rece sau la cald. Cele proaspete se pun doar la cald, la minimum 60 °C, în cel mult 15% din greutate, apoi se strecoară. Se poate folosi orice iarbă proaspătă | Oregon State University Extension, EM 9885 „Infusing honey safely”, Hibbard-Swanson J., Waite-Cusic J., iulie 2026 |
| Oțetul de vin roșu merge cu ierburile puternice, ca rozmarinul (pus de fișă la ierburile proaspete, care se dezinfectează înainte). Se folosește oțet din comerț. Ține 6-8 luni la frigider sau 3 luni la cel mult 18 °C, iar după deschidere stă la frigider | Colorado State University Extension, Fact Sheet 9.340 „Making Flavored Vinegar”, Grubb D., Shackelton E., Bunning M., ianuarie 2021 |
| O singură probă comercială: infuzia a extras 19,6% din uleiul esențial | Tschiggerl C, Bucar F, Sci Pharm 2010, PMID 21179360 |
| Polifenolii din ceaiul de rozmarin au fost transformați masiv la oameni sănătoși (conjugați, metaboliți ai florei intestinale). În urină s-a regăsit 22,3% din fenolii ingerați. Finanțare publică (ministere din două țări). Citit doar rezumatul | Achour M și colab., Food Res Int 2021, PMID 33509454 |
| Hidrolatul este produsul apos al distilării cu apă sau cu abur | Politi M și colab., Plants (Basel) 2022, PMID 35161330 |
| Rozmarin și cimbru uscate într-un uscător pilot de laborator, congelate sau liofilizate, ținute 12 luni la 20 °C sau la -20 °C. Pierderea a fost neglijabilă la ambalare corespunzătoare (ambele plante). Congelarea a păstrat cel mai bine compoziția uleiului. Finanțare Regione Autonoma della Sardegna, doi coautori de la un consorțiu de producători de plante medicinale. Citit doar rezumatul | Usai M și colab., LWT 2011, DOI 10.1016/j.lwt.2010.05.024 |
| Rozmarin uscat în pungi de 100 g (polietilenă, kraft, polipropilenă, in), la temperatura camerei. Uleiul a scăzut în medie de la 1,34 la 1,26 ml/100 g în 4 luni. Textul se contrazice despre cel mai bun ambalaj. Un singur lot. Finanțare de la un centru public de cercetare | Amer HM și colab., Food & Medicine Homology 2027;4:9420141 (online 2026), DOI 10.26599/FMH.2027.9420141 |
| Un singur lot, uscat la umbră: ulei 198 mg (proaspăt), 327 mg (1 săptămână), 168,7 mg (2 săptămâni), 97,8 mg (3 săptămâni). Camforul a scăzut de la 20,96% la 13,84%. Planta proaspătă dă mai puțin ulei din cauza apei. Fără finanțare externă | Mohammed HA și colab., Molecules 2020, PMID 32575415 |
| Primul caz raportat de dermatită de contact la carnosol, la un muncitor dintr-o fabrică de alimente expus profesional la un extract de rozmarin; 226 de controale negative | Hjorther AB și colab., Contact Dermatitis 1997, PMID 9330813 |
| „Do not use” medicamentul din frunză sub 12 ani, în sarcină și lactație și în obstrucția căilor biliare, inflamația vezicii biliare, calculi sau boli de ficat; alimentele și suplimentele sunt excluse din rezumat; nu s-au descris interacțiuni | EMA/HMPC, Assessment Report Summary for the Public (ARSP), Rosemary leaf, EMA/HMPC/387754/2025, publicat în martie 2026 |
| Astm profesional la plante aromatice (cimbru, rozmarin, dafin, usturoi), confirmat prin provocări inhalatorii | Lemière C și colab., Allergy 1996, PMID 8899117 |
| Dermatită de contact după alcool de rozmarin aplicat pe piele; teste pozitive la 3 din 4 specii din familia Lamiaceae | González-Mahave I și colab., Contact Dermatitis 2006, PMID 16650096 |
| Dermatita de contact la rozmarin are o incidență „not common”, dar poate fi mai frecventă (subdiagnosticată) | Miroddi M și colab., Allergol Immunopathol 2014, PMID 23827646 |
| 180 de pacienți cu suspiciune de alergie la aeroalergeni (117 adulți, 63 de copii); prick-by-prick cu rozmarin proaspăt pozitiv la 25% dintre adulți; fără provocare orală; finanțare publică, fără conflicte de interese declarate | Wagner W și colab., Int J Environ Res Public Health 2022, PMID 36612355 |
| Reacții sistemice la ingestia de oregano și cimbru; sensibilizare încrucișată în familia Labiatae (caz sistemic la altă plantă din familie, nu la rozmarin) | Benito M și colab., Ann Allergy Asthma Immunol 1996, PMID 8630713 |
| Angioedem la oregano, salvie și mentă (caz sistemic la alte plante din familie, nu la rozmarin) | Yazıcı S și colab., Iran J Allergy Asthma Immunol 2018, PMID 29512375 |
| Studiu pe șobolani cu extract apos de rozmarin: malformațiile nu au crescut; pierderile dinainte de implantare au fost mai mari, dar diferența nu e semnificativă statistic | Lemonica IP și colab., Braz J Med Biol Res 1996, PMID 8731353 |
| Există fișe LactMed pentru salvie și oregano; pentru rozmarin nu a fost găsită niciuna | NCBI Bookshelf, LactMed, căutare „rosemary” și „rosmarinus”, 27 octombrie 2026 |
| Uleiul esențial de rozmarin, printre cele 11 uleiuri descrise în literatură ca puternic convulsivante, alături de salvie și eucalipt (citit doar rezumatul) | Burkhard PR și colab., J Neurol 1999, PMID 10460442 |
| Carnosol: studii in vitro pe enzime CYP450 și la șoareci, deci date doar in vitro și pe animale; finanțare NIH | Vemu B și colab., Toxicol Appl Pharmacol 2021, PMID 34592323 |
| Acid carnosic testat in vitro pe trombocite de iepure; date doar in vitro | Lee JJ și colab., Planta Med 2007, PMID 17410649 |
| 14 femei: absorbția fierului 6,4% cu un extract de rozmarin bogat în fenoli adăugat în carne, față de 7,5% fără (citit doar rezumatul) | Samman S și colab., Am J Clin Nutr 2001, PMID 11237939 |
| Abces hepatic la un bărbat de 54 de ani; la drenaj s-a găsit o rămurică de rozmarin | Nassif AT și colab., Autops Case Rep 2021, PMID 34458185 |
| PA: 400 µg/kg la plantele aromatice uscate (2.4.2), 1.000 µg/kg doar pentru limba-mielului, leuștean, maghiran și oregano (2.4.3), 200 µg/kg la infuziile de plante (2.4.7); ochratoxina A, 10 µg/kg la plantele aromatice uscate; HAP: benzo(a)piren 10 µg/kg, suma a 4 HAP 50 µg/kg | Regulamentul (UE) 2023/915, anexa I, pct. 2.4.2, 2.4.3, 2.4.7, 1.2.5 și 5.1.3, CELEX 02023R0915-20260819 |
| 305 probe de condimente și ierburi; rozmarinul în grupul cu prevalența cea mai mică de PA (30-36%), alături de busuioc, chimen, mărar și arpagic; nicio probă de rozmarin printre cele 24 peste 400 µg/kg (suma celor 44 de compuși ai studiului; numărul probelor de rozmarin nu se poate citi); finanțare de la două fundații private, probe de la firme din industria condimentelor | Kaltner F și colab., Toxins 2020, PMID 32121600 |
| Rozmarinul (Rosmarinus officinalis), cod 0256060, în grupa 0256000 „herbs and edible flowers”, la legumele proaspete | Regulamentul (UE) 2018/62 de înlocuire a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 396/2005, CELEX 32018R0062 |
| Planul a inclus șase produse (chimion, turmeric, oregano, boia/chili, piper, șofran), fără rozmarin; la ierburile mărunțite sau măcinate poate fi imposibil de identificat planta | JRC, Results of an EU wide coordinated control plan to establish the prevalence of fraudulent practices in the marketing of herbs and spices, EUR 30877 EN, 2021, DOI 10.2760/309557 |
Notă
Textul are scop informativ și nu înlocuiește sfatul medicului. Pentru rozmarin nu există nicio mențiune de sănătate autorizată în Uniunea Europeană. Cifrele de compoziție provin din baze de date, din rapoarte oficiale și din studii publicate și nu descriu produsele din magazin.
